Wizz Air introduce o nouă destinaţie de pe aeroportul Timişoara spre Tel Aviv

Economica.net
06 06. 2017
wizz_air2_32714800

Potrivit unui comunicat de presă de marţi al Aeroportului din Timişoara, noua cursă spre Tel Aviv ar urma să opereze începând din 30 octombrie.

„Suplimentarea legăturilor aeriene directe din Timişoara demonstrează că mediul de afaceri şi turistic regional este tot mai activ şi că standardul de viaţă al cetăţenilor regiunii este tot mai mare. Credem că această nouă rută va deschide noi oportunităţi economice, culturale şi turistice, atât pentru bănăţenii care doresc să călătorească în Israel, cât şi pentru turiştii israelieni care vor să descopere această zonă a ţării noastre. Prin comunitatea evreiască, Banatul are legături istorice cu Israelul, iar acum, acestea pot fi dezvoltate datorită acestei curse aeriene directe”, a declarat directorul Aeroportului Timişoara, Daniel Idolu.

Cursa va fi operată de două ori pe săptămână, în zilele de luni şi vineri, iar biletele vor putea fi rezervate pe site-ul companiei aeriene.

Astfel, Timişoara va avea în luna octombrie curse aeriene directe, confirmate până la această dată, spre 23 de destinaţii, iar Tel Aviv va fi prima destinaţie operată cu o cursă aeriană regulată în afara Europei, accesibilă direct de la Timişoara.