Wizz Air programează două noi curse din România spre Arabia Saudită

Transporatorul aerian Wizz Air a anunțat astăzi că va opera două noi rute din România către Arabia Saudită, din ianuarie 2023. Biletele pentru aceste zboruri sunt acum disponibile, cursele urmând să aibă loc de pe Aeroportul Internațional „Henri Coandă” București către Riad, capitala saudită, și către orașul Jeddah.
Ion Dobreanu - joi, 25 aug. 2022, 16:36
Wizz Air programează două noi curse din România spre Arabia Saudită

În total, Wizz Air a lansat astăzi 20 de rute, din 11 orașe europene către trei destinații din Arabia Saudită. Biletele sunt deja disponibile online pe wizzair.com și prin intermediul aplicației pentru mobil începând cu 54,99 de euro / 269 de lei*.

Aceste rute vor spori considerabil prezența Wizz Air în Regatul Arabiei Saudite, ceea ce va stimula sectorul turistic în creștere și va contribui la programul Vision 2030, pentru a tripla traficul de pasageri al țării până în 2030. Doar această extindere a rețelei va aduce peste un milion de călători suplimentari în Arabia Saudită anul viitor.

Din 9 ianuarie 2023, Wizz Air va oferi două zboruri săptămânale către Aeroportul Internațional „King Khalid”, principalul aeroport care deservește Riad. În sezonul de iarnă 2022-2023, zborurile către capitala Arabiei Saudite vor fi operate în zilele de luni și joi, iar în sezonul de vară din 2023, în fiecare luni și vineri. Situat în mijlocul Arabiei Saudite și înconjurat de deșert, Riad este un spectaculos centru urban, cu o importanță economică și culturală semnificativă. Cu o istorie de secole, Riad este una dintre cele mai interesante metropole din Orientul Mijlociu. Aeroportul de care este deservit este, de asemenea, unul dintre cele mai mari din lume din punctul de vedere al suprafeței.

Zborurile către Aeroportul Internațional „King Abdulaziz” de lângă Jeddah, situat în vestul Arabiei Saudite, vor fi operate de două ori pe săptămână din București, în fiecare marți și sâmbătă, începând cu 10 ianuarie 2023. Oferind călătorilor posibilitatea de a experimenta frumusețea Mării Roșii, Jeddah este unul dintre cele mai importante porturi din țară. La vest de Mecca, orașul-port Jeddah este o experiență plină de cultură, tradiție și atracții minunate.

„Arabia Saudită este una dintre cele mai interesante țări din lume pentru aviație, prezentând un amestec eclectic de ocazii de călătorie cu destinații de neratat, nenumărate atracții minunate și o scenă culturală înfloritoare. Anunțul de astăzi vine în urma Memorandumului de Înțelegere pe care l-am semnat recent cu guvernul și care ne permite să contribuim la creșterea turismului saudit și a întregului său ecosistem. Nu doar că Wizz Air oferă călătorilor tarife incredibil de mici, având în vedere eficiența noastră operațională, dar zburăm și cu cea mai nouă, modernă și sustenabilă flotă de aeronave din lume. Văd Regatul Arabiei Saudite ca pe o piață strategică pe termen lung pentru Wizz Air, unde vom continua să inovăm și să purtăm însemnele zborului low-cost în beneficiul rezidenților saudiți și vizitatorilor, precum și în beneficiul economiei diversificate a țării”, a declarat József Váradi, CEO-ul Wizz Air, a spus:

„Anunțul de astăzi privind cele 20 de noi rute către Arabia Saudită, operate din 11 orașe europene, este unul dintre cele mai importante astfel de anunțuri din lume. Este o adevărată premieră pentru Wizz Air și pentru Arabia Saudită și deschide o poartă nouă și accesibilă pentru vizitatorii din Europa, care va permite tuturor să vină și să exploreze cea mai nouă și interesantă destinație din lume. Acesta este deja un parteneriat excepțional și anunțul de astăzi este doar începutul. Ușurăm mai mult ca niciodată călătoriile către Arabia Saudită și suntem încrezători că opțiunile de călătorie sporite și competitivitatea vor extinde opțiunile consumatorilor și vor reduce costurile”, a declarat Fahd Hamidaddin, CEO și membru în Consiliul Autorității Saudite de Turism

„Suntem încântați că am putut colabora cu Wizz Air pentru a-și extinde rețeaua în Arabia Saudită; rutele anunțate sunt o dovadă a potențialului puternic de trafic pe care Regatul îl are de oferit. Așteptăm cu nerăbdare să primim aceste noi zboruri în rețeaua aflată în expansiune a Regatului și să colaborăm cu Wizz Air pentru a explora alte ocazii de extindere în Arabia Saudită”, a spus Khalil Lamrabet, CEO-ul Air Connectivity Program.

Wizz Air a semnat un Memorandum de Înțelegere cu Ministerul Investițiilor al Regatului Arabiei Saudite. Memorandumul este o inițiativă a Ministerului Turismului, menită să îmbunătățească dezvoltarea sectorului turismului saudit. Acesta reflectă o viziune comună între părți cu privire la potențialul pe care Wizz Air l-ar putea aduce Regatului pentru a stimula cererea turistică, aducând astfel o contribuție semnificativă la creșterea planificată a Arabiei Saudite.

Pentru o garanție în plus, Wizz Air le recomandă pasagerilor să adauge serviciul WIZZ Flex atunci când rezervă un bilet, drept măsură suplimentară de protecție. Astfel, pasagerii pot alege să călătorească la o altă dată sau către o altă destinație, precum și să aibă opțiunea de a-și anula zborul cu până la 3 ore înainte de plecare fără nicio taxă și de a primi 100% din tariful original rambursat imediat sub formă de credit de companie.

 

*Bilet pe un singur segment, cu taxă administrativă și bagaj mic de mână (dimensiuni maxime: 40x30x20 cm) incluse. Trollerele și orice alt tip de bagaj de cală sunt supuse unor taxe suplimentare. Prețul este valabil doar pentru rezervările efectuate pe wizzair.com și prin intermediul aplicației de mobil WIZZ. Numărul de locuri la prețurile indicate este limitat.

Despre Wizz Air

Wizz Air operează o flotă de 160 de aeronave Airbus A320 și A321. Compania este listată la London Stock Exchange cu abrevierea WIZZ.

Despre Air Connectivity Program

Air Connectivity Program este o inițiativă a Strategiei Naționale pentru Turism din Arabia Saudită, lansată în 2021 prin rezoluția Consiliului de Miniștri din Arabia Saudită. Scopul său este de a stimula conectivitatea turismului aviatic în sprijinul dezvoltării sectorului turismului din Regatul Arabiei Saudite.

Despre Autoritatea Saudită de Turism

Autoritatea Saudită de Turism (STA – Saudi Tourism Authority), lansată în iunie 2020, este responsabilă de promovarea destinațiilor turistice ale Arabiei Saudite în întreaga lume și de dezvoltarea ofertei prin programe, pachete și sprijin pentru afaceri. Mandatul său include dezvoltarea activelor și destinațiilor unice ale țării, găzduirea și participarea la evenimente din

Te-ar mai putea interesa și
APIA a făcut plăți către fermieri de aproape 124 de milioane de lei, în intervalul 24 – 26 aprilie
APIA a făcut plăți către fermieri de aproape 124 de milioane de lei, în intervalul 24 – 26 aprilie
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a efectuat plăţi pentru anul de cerere 2023 în suma totală de 123,99 de milioane de lei lei (24,93 de milioane de euro), în......
AMOFM: 240 de locuri de muncă în străinătate sunt disponibile prin rețeaua EURES
AMOFM: 240 de locuri de muncă în străinătate sunt disponibile prin rețeaua EURES
Angajatorii europeni oferă, prin intermediul EURES România, 240 de locuri de muncă, cu contract pe perioadă determinată ...
Marcel Boloș: Sistemul naţional e-Transport este creat pentru lupta împotriva diverselor forme de fraudă şi evaziune fiscală
Marcel Boloș: Sistemul naţional e-Transport este creat pentru lupta împotriva diverselor forme de fraudă şi evaziune ...
Sistemul naţional e-Transport este special creat pentru lupta împotriva diverselor forme de fraudă şi evaziune fiscală ...
18 instituții financiare au anunțat că vor să participe la schema de ajutor de stat IMM Plus. Fondul de garantare a fost suprasubscris cu peste 330%
18 instituții financiare au anunțat că vor să participe la schema de ajutor de stat IMM Plus. Fondul de garantare a fost ...
Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM SA-IFN) a anunțat astăzi ...