Wizz Air trebuie să plătească suplimentar 1,24 milioane de lire sterline pentru 6.000 de cereri de despăgubire

17 01. 2024
wizz air avion
Foto: Compania

Peste 25.000 de cereri de despăgubire ale pasagerilor au fost re-examinate, iar pentru 6.000 s-a constatat nevoia de plăți suplimentare de 1,24 milioane de lire sterline, potrivit CAA. Au fost analizate cereri pentru zboruri efectuate pe aeroporturile din Regat după data de 18 martie 2022.

Compania plătește anual circa 100 de milioane de euro în compensații. 

Autoritatea de reglementare în aviația din Marea Britanie a luat anul trecut măsuri împotriva Wizz Air după un volum mare de plângeri venit din partea pasagerilor, care spuneau că operatorul aerian nu își îndeplinește obligațiile privind drepturile pasagerilor.

Wizz Air a fost nevoită să re-examineze cererile evaluate anterior pe care le-a primit pentru costurile legate de transferul către alte aeroporturi sau locul agreat de pasager în cazul în care nu s-a aterizat pe aeroportul de destinație, cazare sau costuri de înlocuire a zborului în cazul în care datele oferite erau la distanță de câteva zile față de data zborului.

Operatorul aerian a anunțat și el că a respectat angajamentul semnat cu autoritatea din Mare Britanie și că anul trecut a investit 90 de milioane de euro pentru a-și îmbunătăți performanța și operațiunile.