WWF România lansează Banca Orelor pentru Natură la ediția din acest al a „Orei Pâmântului”. Aceasta este o aplicație online care adună numărul de ore dedicate activităţilor pro-natură

Cea de-a 18-a ediţie a evenimentului Ora Pământului/Earth Hour va avea loc sâmbătă, între orele 20:30 şi 21:30, iar WWF România (Fondul Mondial pentru Natură) va lansa, cu acest prilej, Banca Orelor pentru Natură, o aplicaţie online, interactivă, care adună numărul total de ore dedicate activităţilor pro-natură de pe întreg globul şi care, din acest an, este disponibilă şi pentru ţara noastră, transmite Agerpres.
AGERPRES - sâm, 23 mart. 2024, 12:41
WWF România lansează Banca Orelor pentru Natură la ediția din acest al a

Potrivit unui comunicat al WWF-România, Banca Orelor pentru Natură permite utilizatorilor să aleagă cele mai potrivite, relevante şi interesante moduri în care pot petrece o oră în beneficiul lor şi al planetei. Astfel, în 2023, mai mult de 410.000 de ore au fost înregistrate în Banca Orelor pentru Natură de oameni din peste 190 de ţări, iar în 2024 organizaţia îşi propune să depăşească acest număr.

În acest context, WWF-România (Fondul Mondial pentru Natură) invită oamenii să se alăture milioanelor de participanţi din toată lumea şi să înregistreze în platformă activitatea pe care o vor desfăşura pentru Ora Pământului 2024, cât şi numărul de ore pe care îl vor oferi Planetei, prin intermediul activităţii respective.

„La nivel global, în fiecare oră dispare o specie sălbatică şi păduri de dimensiunea unui teren de fotbal! Rezilienţa naturii este pusă la grea încercare de impactul activităţilor umane. Noi, la WWF, dezvoltăm şi implementăm proiecte de reconstrucţie a zonelor naturale degradate şi de protecţie a speciilor sălbatice din România, dar suntem limitaţi de resurse. Avem nevoie de cât mai mulţi oameni alături de noi, oameni care să înţeleagă valoarea naturii pentru prosperitatea umanităţii şi să acţioneze alături de noi în beneficiul naturii. Ora Pământului este o mişcare globală prin care oamenii îşi unesc vocile şi acţiunile pentru a da voce naturii. Acum, prin Banca Orelor pentru Natură, dar şi prin mecanismul de donaţie, facilităm susţinătorilor noştri acţiunea cu informaţii, idei şi soluţii în beneficiul planetei. Sper să vedem cât mai mulţi oameni alături de noi şi cât mai multe ore investite în salvarea naturii”, a declarat Hanny Bratu, director de comunicare şi fundraising la WWF-România (Fondul Mondial pentru Natură).

Pe 23 martie, voluntari, alături de echipa WWF-România, vor sărbători Ora Pământului 2024 la Grădina Botanică „Dimitrie Brandza” din Bucureşti, unde vor dărui câteva ore planetei şi prin desfăşurarea de lucrări de primăvară precum tăierea lăstărişului, greblarea frunzelor şi igienizare, iar toţi cei care doresc să se alăture acestei activităţi se pot înscrie pe site-ul oficial al campaniei: wwf.ro/orapamantului.

„Picnicul prietenos cu natura este provocarea adresată profesorilor şi elevilor, de Ora Pământului. Pe baza principiilor dietei planet-based (folosirea ingredientelor locale şi de sezon, fără risipă alimentară), profesorii sunt invitaţi să organizeze împreună cu elevii lor această activitate, în urma căreia vor acumula mai multe cunoştinţe despre alimentaţia sănătoasă şi despre protecţia mediului înconjurător. Cele mai apreciate proiecte vor fi premiate”, se spune în comunicatul ONG-ului de mediu.

De asemenea, WWF-România (Fondul Mondial pentru Natură) face un apel către toţi proprietarii de afaceri sustenabile să participe activ – să organizeze activităţi sau evenimente care au legătură cu Ora Pământului 2024.

„Acesta este un bun prilej să ne unim eforturile, să arătăm că ne pasă, să îi mobilizăm şi pe ceilalţi oameni să aibă grijă de Pământ pentru bunăstarea noastră şi pentru următoarele generaţii. Un mediu sănătos este indispensabil pentru un viitor sustenabil”, afirmă WWF-România (Fondul Mondial pentru Natură).

La rândul său, WWF-România va susţine şi promova instituţiile şi companiile care aleg să se alăture de Ora Pământului prin înscrierea activităţilor organizate de către aceştia în Banca Orelor pentru Natură.

„În acest an, este important să se alăture iniţiativei Ora Pământului mai mulţi oameni ca niciodată, pentru a valorifica puterea colectivă a indivizilor şi a comunităţilor. Este esenţial să ne implicăm, dacă vrem să sensibilizăm populaţia cu privire la provocările de mediu şi să inversăm curba pierderii biodiversităţii până în 2030. Pentru a uni cu adevărat milioane de oameni din întreaga lume, este necesar ca Ora Pământului să se extindă dincolo de grupul său deja masiv de susţinători actuali şi să se conecteze cu persoane care nu s-au implicat încă. Protejarea planetei noastre este o responsabilitate comună şi necesită o acţiune colectivă din partea fiecărei părţi a societăţii”, a declarat Kirsten Schuijt, director general, WWF International.

Evenimentul Ora Pământului/Earth Hour a fost organizat prima oară pe 31 martie 2007 în Sydney, când 2 milioane de oameni şi peste 2.100 companii din Sydney au stins lumina timp de o oră, demonstrând astfel preocuparea faţă de una dintre cele mai mari probleme actuale: schimbarea accelerată a climei. Din 2008, Ora Pământului a devenit o mişcare globală, incluzând sute de milioane de oameni din peste 190 de state ale lumii, amintindu-ne de responsabilitatea noastră colectivă, aceea de a crea un viitor plin de speranţă şi durabil pentru planeta noastră.

Parte a WWF Internaţional, WWF-România (Fondul Mondial pentru Natură) este una dintre cele mai importante organizaţii de mediu. Din 2006, WWF-România îşi propune să oprească degradarea naturii şi să protejeze biodiversitatea printr-o serie de iniţiative care vizează protejarea şi exploatarea sustenabilă a resurselor naturale, reconstrucţia ecologică a habitatelor degradate, protecţia speciilor sălbatice şi susţinerea tranziţiei către soluţii care să reducă amprenta ecologică a consumului.

Zonele de conservare prioritare ale organizaţiei sunt: Maramureş, Transilvania, Sud-vestul Carpaţilor, Apuseni, Lunca şi Delta Dunării.

WWF Internaţional este cea mai mare organizaţie de protecţie a mediului din lume şi este prezentă de peste 60 de ani, în peste 100 de ţări, pe șase continente.

Sursa foto: Facebook.com/WWFRomania

Te-ar mai putea interesa și
MAI: Între 1 şi 6 mai nu se vor desfăşura activităţi de lucru cu publicul la ghişeu pentru eliberarea de documente
MAI: Între 1 şi 6 mai nu se vor desfăşura activităţi de lucru cu publicul la ghişeu pentru eliberarea de documente
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) reaminteşte că, luni şi marţi, serviciile publice comunitare care eliberează permise de conducere, certificate de înmatriculare, paşapoarte, respectiv......
Engie se va concentra pe regenerabile şi infrastructura energetică din Maroc
Engie se va concentra pe regenerabile şi infrastructura energetică din Maroc
Engie intenţionează să-şi vândă participaţia în cea mai mare centrală pe bază de cărbune din Maroc (SAFIEC), pentru ...
Autonomie extinsă pentru autoutilitara electrică Ford E-Transit
Autonomie extinsă pentru autoutilitara electrică Ford E-Transit
Ford Pro, divizia de vehicule comerciale a companiei americane, a anunțat introducea opțiunii de autonomie extinsă pentru ...
Chinezii de la Xpeng iau și ei în calcul o uzină în Europa
Chinezii de la Xpeng iau și ei în calcul o uzină în Europa
Oficialii producătorului chinez Xpeng au declarat la expoziția auto de la Beijing că iau în calcul o investiție într-o ...