WWF România: măsurile pentru combaterea pestei porcine africane vor produce un dezastru ecologic

Economica.net
13 08. 2018
porc_06457400_95001400_91622600

Planul, care prevede măsuri extreme şi fără susţinere ştiinţifică precum recoltarea tuturor „mistreţilor şi exemplarelor din speciile de prădători cu păr şi pene”, trebuie retras şi revizuit pe baza recomandărilor UE, afirma reprezentanţii WWF România, prin intermediul unui comunicat.

Potrivit acestora, UE propune interzicerea totală a vânării mistreţilor în zonele nou infestate şi luarea unor măsuri stricte de izolare a focarelor.

WWF Romania subliniază că măsurile ministerului sunt în totală contradicţie cu Strategia UE de combatere a pestei porcine, cu recomandările şi studiile ştiinţifice ale Autorităţii Europene pentru Siguranţa Alimentară şi cu Directivele Păsări şi Habitate ale Comisiei Europene.

„Aprobarea ordinului propus ar fi o greşeală imensă şi un pas mare înapoi în eradicarea PPA, precum şi o tragedie ecologică majoră, cu implicaţii pe toate planurile, inclusiv la nivel socio-economic. Dacă vor fi aprobate şi, mai grav, implementate, aceste măsuri vor avea un efect de bumerang, iar, în loc să fie izolate, focarele de epidemie să fie extinse. Oameni, animale domestice şi animale sălbatice vor avea şi mai mult de suferit”, a declarat Cristian Remus Papp, manager naţional pentru Biodiversitate şi Arii Protejate WWF România.

WWF România solicită retragerea ordinului Ministerului Apelor şi Pădurilor aflat în dezbatere publică, precum şi revizuirea Planului Suplimentar de Măsuri pentru Combaterea Pestei Porcine Africane în România întocmit în baza dispoziţiilor premierului României.