Xella a numit manager de marketing în Europa de Sud-Est un fost director al Ruukki

Grupul german Xella, producător de BCA, a numit-o pe Mădălina Dumitru în funcţia de manager de marketing regional pentru Sud-Estul Europei, ea ocupând anterior poziţia de director de markting pentru România şi Bulgaria în cadrul grupului finlandez Rautaruukki, furnizor de soluţii metalice.
Economica.net - mie, 10 oct. 2012, 12:23
Xella a numit manager de marketing în Europa de Sud-Est un fost director al Ruukki

Din noua poziţie, Dumitru va coordona activităţile de marketing ale Xella Group din România, Bulgaria şi Ungaria.

Mădălina Dumitru este de formare inginer constructor şi a dobândit de-a lungul carierei experienţă în vânzări, negocieri de contracte în segmentul construcţiilor şi marketing.

Xella a deschis în anul 2010, la Ploieşti, prima unitate proprie de producţie din România. Grupul are 90 de fabrici la nivel mondial.

După plecarea la Xella, atribuţiile Mădălinei Dumitru au fost preluate de Alexandru Olteanu, directorul comercial al Ruukki România, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţii companiei.

Rautarukki a intrat pe piaţa românească în 2001, ca importator de învelitori metalice şi a deschis o fabrică în 2008, la Bolintin Deal.

Te-ar mai putea interesa și
Emisii metan – Comisia Europeană a adoptat propunerea de amânare cu un an a aplicării noului Regulament UE
Emisii metan – Comisia Europeană a adoptat propunerea de amânare cu un an a aplicării noului Regulament UE
Comisia Europeană a adoptat, miercuri, o propunere de amânare, cu un an, a punerii în aplicare a dispoziţiilor specifice ale Regulamentului UE privind metanul, referitoare la importatori, pentru......
Începe procesul Nord Stream al fostului ofiţer ucrainean acuzat că a contribuit la atacurile asupra conductei
Începe procesul Nord Stream al fostului ofiţer ucrainean acuzat că a contribuit la atacurile asupra conductei
Un fost ofiţer al armatei ucrainene, acuzat că a contribuit la planificarea atacurilor asupra conductelor Nord Stream de ...
Şobolani în centrul Bucureștiului – Ce măsuri a luat primarul Ciucu
Şobolani în centrul Bucureștiului – Ce măsuri a luat primarul Ciucu
Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunţat, miercuri, că a dispus monitorizarea zonei Piaţa Sfânta Vineri ...
Grecii de la HELLENiQ, care se extind rapid și au deja 180 MW operaționali în regenerabil în România, anunță proiecte de baterii de 500 MW la noi în țară, până în 2029
Grecii de la HELLENiQ, care se extind rapid și au deja 180 MW operaționali în regenerabil în România, anunță proiecte ...
HELLENiQ ENERGY își accelerează expansiunea în domeniul energiei regenerabile în România, cu plan să dezvolte o capacitate ...