YouTube a blocat accesul la filmul antiislam în Libia şi Egipt

YouTube a anunţat miercuri că a restricţionat accesul în Libia şi Egipt la filmul controversat şi ostil la adresa Islamului care a provocat violenţe antiamericane, acesta fiind în continuare disponibil în alte zone, relatează AFP.
Economica.net - J, 13 sept. 2012, 06:57
YouTube a blocat accesul la filmul antiislam în Libia şi Egipt

„Dată fiind situaţia foarte dificilă din Libia şi Egipt, am restricţionat temporar accesul (la film) în aceste două state. Gândurile noastre se îndreaptă către familiile persoanelor ucise în atacurile de ieri din Libia”, arată un comunicat al YouTube care este un serviciu deţinut de Google.

„Noi lucrăm pentru a crea o comunitate apreciată de toată lumea şi care să permită fiecăruia să exprime o opinie diferită”, a adăugat acesta.

„Aceasta reprezintă o provocare deoarece ceea ce e fără probleme pentru o ţară poate fi ofensator pentru o alta. Acestă înregistrare video, disponibilă pe scară largă pe Internet, se conformează regulamentului nostru şi va rămâne astfel pe YouTube” în alte ţări, adaugă comunicatul.

Lungmetrajul întitulat „Innocence of Muslims” („Inocenţa musulmanilor”) pare a fi un atac grosolan şi ironic cu buget redus la adresa Islamului.

Publicitatea făcută în jurul filmului a inflamat mulţimile în Egipt şi Libia.

Proteste violente la Benghazi (Libia) au provocat moartea a patru americani, printre care şi ambasadorul Statelor Unite în Libia, şi o manifestaţie antiamericană în faţa ambasadei Statelor Unite din Egipt.

Te-ar mai putea interesa și
Comisia Europeană a acceptat un plan propus de rețeaua socială X, prin care aceasta se se conformeze cerințelor de transparență impuse de DSA
Comisia Europeană a acceptat un plan propus de rețeaua socială X, prin care aceasta se se conformeze cerințelor de transparență ...
Comisia Europeană, care a amendat anul trecut reţeaua de socializare X a lui Elon Musk cu 120 de milioane de euro pentru lipsa de transparenţă a algoritmilor săi, a anunţat miercuri că a......
Cancelarul Friedrich Merz dă de înțeles că nu se opune ca producătorii auto chinezi să preia fabricile germane care se confruntă cu dificultăți
Cancelarul Friedrich Merz dă de înțeles că nu se opune ca producătorii auto chinezi să preia fabricile germane care ...
Cancelarul german Friedrich Merz a indicat miercuri că nu se opune ca producătorii auto chinezi să preia fabricile auto ...
Criză pe piața forței de muncă din Grecia. Angajații străini părăsesc țara în număr mare
Criză pe piața forței de muncă din Grecia. Angajații străini părăsesc țara în număr mare
Angajaţii străini părăsesc Grecia, o tendinţă care adânceşte criza de pe piaţa forţei de muncă a ţării, conform ...
UE nu a ajuns încă la un compromis cu privire la noul pachet de sancțiuni impus Rusiei. Ursula von der Leyen se arată însă optimistă că va exista o înțelegere
UE nu a ajuns încă la un compromis cu privire la noul pachet de sancțiuni impus Rusiei. Ursula von der Leyen se arată ...
Uniunea Europeană a decis să amâne pentru 23 iulie aprobarea noului pachet de sancţiuni împotriva Rusiei şi a decis ...