Yukos: Moscova va face apel la decizia Curţii de Arbitraj de la Haga

Economica.net
28 07. 2014
mikhail_khodorkovsky_2013_12_22_3_25045200

Moscova ‘va contesta deciziile Curţii de Arbitraj în faţa tribunalelor din Olanda şi speră să obţină o soluţie echitabilă’, a indicat Ministerul rus de Finanţe într-un comunicat, citat de AFP.

‘Va fi o procedură de anulare, o contestare (a deciziei tribunalului) cu scopul de a obţine o anulare’, a precizat ministrul rus de finanţe, Serghei Storceak, potrivit ITAR-TASS.

El a adăugat că ‘tribunalul de arbitraj nu avea competenţa de a examina chestiunea în cauză’, explicând că Rusia nu a ratificat Tratatul privind Carta Energiei (TCE), care protejează investiţiile în proiectele energetice şi pe care reclamanţii l-au invocat în acest dosar.

Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat anterior că Moscova va utiliza ‘toate opţiunile juridice disponibile’ pentru a-şi apăra punctul său de vedere în dosarul Yukos.

Rusia a fost condamnată luni de către Curtea de Arbitraj de la Haga la plata unor compensaţii record de 50 miliarde de dolari foştilor acţionari majoritari ai companiei Yukos, desfiinţată în urmă cu 10 ani în urma unei campanii considerate a fi fost orchestrată de către Kremlin.