Aproape toate zborurile pe aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv au fost anulate sau amânate. Ce primesc pasagerii care nu mai pot zbura

Aproape toate zborurile pe aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv au fost anulate sau amânate duminică, după Iranului cu peste 300 de proiectile asupra Israelului.
Andrada Ghira - Dum, 14 apr. 2024, 11:41
Aproape toate zborurile pe aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv au fost anulate sau amânate. Ce primesc pasagerii care nu mai pot zbura

Deși aeroportul Ben Gurion din Tel Aviv informează pasagerii pe site că este operațional, atât pentru plecări, cât și pentru sosiri, statusul zborurilor planificate să aterizeze și să decoleze este pe roșu, adică anulate sau amânate. Este bine de știut că pasagerii zborurilor afectate de un conflict armat nu pot beneficia de compensație, dar își pot recupera banii plătiți pe bilet, potrivit normelor europene.

Regulamentul prevede ca în cazul în care compania aeriană poate dovedi că o anulare sau o întârziere mai mare de trei ore este cauzată de împrejurări extraordinare, precum un conflict armat, nu este obligată să plătească despăgubiri.

Aceasta înseamnă că evenimentele care au determinat anularea sau întârzierile zborurilor nu țin de controlul companiei aeriene, care nu ar fi putut fi evita evenimentele chiar dacă compania aeriană ar fi luat toate măsurile rezonabile.

Regulamentul european mai arată că pentru zboruri din UE către Israel, dar și pentru cele din Israel către UE, efectuate cu companii aeriene din UE, pasagerii sunt protejați de normele UE privind drepturile pasagerilor.

Astfel, aceștia au dreptul la asistență/îngrijire (cum ar fi băuturi răcoritoare, mese, cazare la hotel), iar transportatorul are de oferit alegerea între rambursarea biletului sau redirecționarea către destinația finală. Conform acestor reguli, rambursarea se poate face în numerar sau sub forma unui voucher. Cu toate acestea, rambursarea prin intermediul unui voucher este doar posibilă dacă pasagerii sunt de acord.

Zboruri anulate

Zborurile care trebuiau să aterizeze astăzi, până la ora 7 dimineața, au fost amânate pentru această după-masă, iar unele au fost anulate. Azi-noapt, spațiul aerian israelian a fost închis. 

Wizz Air, Air Canada, Easyjet, Israir Airlines, Etihad, El Al sunt printre companiile care au anulat zborurile.

Din România, singura cursă care a plecat de pe aeroportul din Otopeni spre Tel Aviv  este cea operată de HiSky, care se în acest în zbor și este programată să aterizeze la ora 12.00.

TAROM a anulat azi-noapte zborul spre Beirut, care trebuia să decoleze la ora 00.55 de pe aeroportul din Otopeni.

Anulate de la București sunt și zborurile Wizz Air și El Al spre Tel Aviv. De altfel, compania Wizz a anulat mai multe zboruri din Europa spre Israel.

Mai multe avioane au decolat astăzi dimineață cu întârziere de pe aeroportul din Tel Aviv. Este vorba de zboruri operate de Air Portugal, Air France, El Al, Aero Mexico,

Este bine de știut că pasagerii zborurilor afectate de un conflict armat nu pot beneficia de compensație, dar își pot recupera banii plătiți pe bilet, potrivit normelor europene.

Te-ar mai putea interesa și
Statele UE au convenit noi reguli mai relaxate privind datoria publică și deficitul bugetar. Limitele acestota rămân aceleași, dar va exista mai mult spațiu de negociere a traseelor de ajustare
Statele UE au convenit noi reguli mai relaxate privind datoria publică și deficitul bugetar. Limitele acestota rămân ...
Statele membre ale Uniunii Europene au adoptat luni, definitiv, noi reguli care reglementează nivelul datoriei publice pe care o ţară UE o poate acumula şi mărimea deficitului bugetar permis, a......
Teilor Holding raportează o cifră de afaceri de 412,7 milioane de lei și un profit net de 22,4 milioane de lei pentru anul 2023
Teilor Holding raportează o cifră de afaceri de 412,7 milioane de lei și un profit net de 22,4 milioane de lei pentru ...
Teilor Holding S.A., grupul de companii care include lanțul de bijuterii de lux TEILOR, compania de creditare financiară ...
Lenovo lansează în premieră europeană, în România, tableta de gaming Legion Tab și noile generații de echipamente de gaming din ecosistemul Legion
Lenovo lansează în premieră europeană, în România, tableta de gaming Legion Tab și noile generații de echipamente ...
Lenovo lansează, în România, prima țară din Europa, tableta de gaming Legion Tab și noile generații de echipamente ...
Focar de pestă porcină africană la o fermă din Scornicești, județul Olt. 11.500 de animale vor fi sacrificate
Focar de pestă porcină africană la o fermă din Scornicești, județul Olt. 11.500 de animale vor fi sacrificate
Aproape 11.500 de porci de la o fermă din satul Negreni, din oraşul Scorniceşti, vor fi eliminaţi după ce în exploataţia ...