Zece oraşe inteligente şi neutre climatic din România, anunţate la Forumul pentru Neutralitate Climatică M100

Zece oraşe din 16 municipii înscrise vor fi anunţate marţi, în cadrul Forumului pentru Neutralitate Climatică M100, organizat de Hub-ul Naţional M100, pentru a se alătura iniţiativei Mirror Mission Cities Hub Romania - Misiunea Oglindă a Misiunii UE "100 de oraşe inteligente şi neutre climatic".
AGERPRES - mar, 29 oct. 2024, 07:55
Zece oraşe inteligente şi neutre climatic din România, anunţate la Forumul pentru Neutralitate Climatică M100

Forumul este o iniţiativă unică în România care reuneşte pentru prima dată oraşe, ministere, reprezentanţi ai Comisiei Europene, ai Băncii Europene de Investiţii, ai Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD), alături de reprezentanţi ai sectorului asociativ, academic şi privat, precum şi experţi independenţi sub o temă comună: susţinerea oraşelor româneşti în tranziţia către neutralitate climatică, scrie Agerpres.

În deschiderea evenimentului sunt aşteptaţi să ia cuvântul Sebastian Burduja, ministrul Energiei şi Bogdan-Gruia Ivan, ministrul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Alexandra Bocşe, consilier de Stat, Departamentul Climă şi Sustenabilitate al Administraţiei Prezidenţiale, Mihaela Frăsineanu, consilier de Stat la Cancelaria Primului-Ministru, Ovidiu Cîmpean, secretar de stat, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene şi Coordonator M100.

La eveniment vor fi prezenţi primari şi reprezentanţi ai oraşelor care îşi doresc să ajungă neutre climatic până 2035, precum şi membrii juriului internaţional format din profesionişti renumiţi din diverse domenii relevante, cum ar fi urbanismul, neutralitatea climatică sau dezvoltarea durabilă.

În urma Apelului, 16 orașe au intrat în procesul de selecție, acestea sunt: Alba Iulia, Bistrița, Bârlad, Brașov, București, Buzău, Călărași, Constanța, Galați, Iași, Oradea, Reșița, Sfântu Gheorghe, Timișoara, Târgoviște și Târgu Mureș.

Cele 10 orașe selectate pentru a se alătura Misiunii Oglindă M100 vor fi anunțate oficial în cadrul evenimentului Climate Neutrality Forum M100 care va avea loc pe 29 și 30 octombrie 2024, în București, la Mina Museum.

Forumul pentru Neutralitate Climatică M100 oferă, timp de două zile, o platformă de dialog pentru identificarea de soluţii şi oportunităţi de finanţare, deschide dezbateri şi prezintă exemple de bune practici prin studii de caz din oraşele româneşti, dar şi cele partenere: Stavanger, Trondheim şi Reykjavik.

Forumul M100 face parte din proiectul Towards Climate-Neutral and Smart Cities through Mutual Learning, Engagement and Capacity-Building, finanţat din granturi SEE şi Norvegiene prin Fondul pentru Relaţii Bilaterale şi este implementat de UEFISCDI în calitate de operator de program, în parteneriat cu Urbanize Hub – Asociaţia Institutul pentru Dezvoltare Locală, Ordinul Arhitecţilor din România (OAR), Norwegian University of Science and Technology (NTNU), Nordic Edge, şi RANNIS – Icelandic Center of Research.

Te-ar mai putea interesa și
CNAIR: Lucrările la tunelul Boiţa 1 de pe Autostrada Sibiu – Piteşti au ajuns la un stadiu fizic de 45,11%
CNAIR: Lucrările la tunelul Boiţa 1 de pe Autostrada Sibiu – Piteşti au ajuns la un stadiu fizic de 45,11%
Lucrările la tunelul Boiţa 1, situat pe secţiunea Boiţa - Cornetu a Autostrăzii Sibiu - Piteşti (A1), au ajuns la un stadiu fizic de 45,11%, după finalizarea străpungerii ambelor galerii, a......
VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Încă un tunel din secțiunea turcilor a fost străpuns în totalitate. Anunțul șefului CNAIR
VIDEO Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Încă un tunel din secțiunea turcilor a fost străpuns în totalitate. Anunțul ...
Cea de-a doua galerie a tunelului Boița 1 din secțiunea 2 a Autostrăzii A1 Sibiu - Pitești a fost străpunsă duminică, ...
Vântul bun va ajuta sistemul energetic românesc toată săptămâna viitoare. Turbinele eoliene ar urma să producă energie cât două centrale de la Cernavodă.
Vântul bun va ajuta sistemul energetic românesc toată săptămâna viitoare. Turbinele eoliene ar urma să producă energie ...
Sistemul energetic românesc ar urma să beneficieze de un aport substanțial al energiei eoline în săptămâna ce vine, ...
Ucraina pregătește o centrală geotermală lângă România, cu ajutorul britanicilor. Tehnologia care ar putea accelera construcția
Ucraina pregătește o centrală geotermală lângă România, cu ajutorul britanicilor. Tehnologia care ar putea accelera ...
Ucraina lucreză alături de cercetători britanici și polonezi la un proiect pilot de centrală geotermală, care se va ...