Zeci de comisari ai Gărzii Financiare au descins în complexul Dragonul Roşu

Zeci de comisari ai Gărzii Financiare au descins, marţi dimineaţa, în complexul Dragonul Roşu, în cadrul unei ample acţiuni de combatere a evaziunii fiscale, informează surse oficiale.
Economica.net - mar, 04 sept. 2012, 08:09
Zeci de comisari ai Gărzii Financiare au descins în complexul Dragonul Roşu

La acţiunea de marţi participă 80 de comisari financiari, ei fiind ajutaţi în aceasă razie de lucrători ai serviciilor de intervenţie.

Săptămâna trecută, două persoane au fost puse sub acuzare în urma unor percheziţii efectuate în 29 august, în complexul comercial Dragonul Roşu. În timpul descinderilor comercianţi au încercat să perturbe activitatea organelor de urmărire penală.

„Pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, a fost constituită, la data de 23 august 2012, o cauză penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrafacere de produse şi marcă. Totodată, în cauză a fost începută urmărirea penală faţă de două persoane ce desfăşoară activităţi comerciale”, precizează sursa citată.

Astfel, în 29 august, în temeiul autorizaţiei emise de magistraţii Judecătoriei sectorului 2, au fost efectuate, de către procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria sectorului 2, cu sprijinul ofiţerilor Serviciului Investigarea Fraudelor sector 2, al lucrătorilor de poliţie de la Secţiile 7,8,9 Bucureşti şi al Serviciului Special de Intervenţie Rapidă, patru percheziţii în complexul comercial en-gross din Ilfov.

Cu ocazia percheziţiilor au fost identificate mai multe obiecte de îmbrăcăminte şi încălţăminte, precum şosete, tricouri, treninguri, genţi, pantofi sport (peste 2.000 de bucăţi) ce purtau denumirea unor firme celebre, contrafăcute.

„În acest context, mai mulţi comercianţi aflaţi în complex, indiferent că aveau sau nu legătură cu percheziţiile, au încercat să perturbe activitatea organelor de urmărire penală, prin acuzaţii verbale, incidentul fiind, însă aplanat, fără a degenera, iar percheziţiile finalizate”, afirmă sursa citată.

Prejudiciul creat prin comieterea faptelor investigate este în curs de evaluare, urmând a se avea în vedere datele comunicate de deţinătorii legali ai mărcilor.

Te-ar mai putea interesa și
SAFE – Polonia şi Spania vor achiziţiona în comun avioane Airbus pentru realimentare şi transport
SAFE – Polonia şi Spania vor achiziţiona în comun avioane Airbus pentru realimentare şi transport
Polonia şi Spania vor achiziţiona în comun cel puţin şapte avioane Airbus A330 MRTT pentru realimentare şi transport, prin instrumentul de apărare ''Acţiunea de Securitate pentru Europa''......
Uniunea Europeană se măreşte – CE analizează noi propuneri pentru reformarea extinderii
Uniunea Europeană se măreşte – CE analizează noi propuneri pentru reformarea extinderii
Comisarul european pentru extindere Marta Kos a prezentat marţi în Croaţia patru domenii de dezbatere privind reformarea ...
Vânzările Lego au crescut graţie produselor cu tema Cupa Mondială
Vânzările Lego au crescut graţie produselor cu tema Cupa Mondială
Producătorul danez de jucării Lego A/S a raportat o creştere cu 21% a vânzărilor în prima jumătate a anului, deoarece ...
Momenti istoric – Referendum în Elveţia pentru o formă mai restricitvă de neutralitate
Momenti istoric – Referendum în Elveţia pentru o formă mai restricitvă de neutralitate
Alegătorii elveţieni vor decide printr-un referendum organizat în 27 septembrie dacă aprobă o formă mai restrictivă ...