VIDEO – Bilanţul cutremurelor din Venezuela ar putea ajunge la zeci de mii de morţi, posibil 100.000 (USGS). Clădiri prăbuşite, pene de curent şi stare de urgenţă – Care sunt datele oficiale până acum

25 06. 2026
cutremur venezuela 5456

Preşedintele interimar a Venezuelei, Delcy Rodriguez, a anunţat joi că cel puţin 32 de persoane şi-au pierdut viaţa şi alte peste 700 au fost rănite în urma a două seisme cu magnitudinea 7,2, respectiv 7,5 care au zguduit zona caraibiană a ţării, provocând pagube materiale care nu au fost deocamdată cuantificate, transmite agenţia EFE citată de .

„În acest moment, avem rapoarte privind 32 de decese, fără a lua încă în calcul cifrele pe care le-ar putea furniza statul La Guaira, şi peste 700 de răniţi care au fost aduşi la urgenţe, atât la spitalele publice, cât şi la centrele medicale private”, a declarat şefa statului într-o transmisiune a postului de televiziune de stat Venezolana de Television (VTV).

Cutremurele au avut magnitudini de 7,2 şi 7,5 şi s-au produs la mică adâncime şi au fost resimţite şi în regiunile din nord-estul și zona caraibiană a Columbiei, dar aici nu au fost raportate victime sau pagube majore.

Sunt printre cele mai puternice cutremure ce au avut loc în Venezuela în ultima sută de ani.

Primul cutremur s-a produs la adâncimea de 21,9 kilometri, iar cel de-al doilea la 10 kilometri, potrivit USGS.

Experţii de la USGS au anunţat că numărul victimelor se va situa între 10.000 de morţi şi 100.000 de morţi, ia pagubele materiale să fie foarte mari.

Niciun bilanţ nu a fost făcut public imediat, scrie Agerpres.

Conform USGS, un prim seism cu magnitudinea de 7,2 s-a produs la ora 22:04 GMT la o adâncime de 21,9 de kilometri, la aproximativ 200 de kilometri vest de Caracas. Al doilea, cu magnitudinea de 7,5 şi la o adâncime de 10 kilometri, a fost înregistrat 39 de secunde mai târziu la 45 kilometri distanţă de primul.

„Este vorba despre un „eveniment dublu” şi despre o „catastrofă care ar putea avea o amploare considerabilă. Este probabil ca bilanţul să fie sever şi daunele să fie semnificative”, a anunţat institutul USGS.

În Caracas, fotoreporteri ai AFP au văzut echipele de salvare organizându-se în jurul clădirilor prăbuşite. Oameni scoşi de sub dărâmături au fost fixaţi pe tărgi, în timp ce alţii au fost transportaţi spre ambulanţe.

O jurnalistă a AFP a văzut o clădire de 22 de etaje distrusă în întregime în cartierul Altamira. În exterior, oamenii strigau numele celor apropiaţi, iar unii voluntari se urcau pe dărâmături. „Avem nevoie de lanterne!”, striga unul dintre ei.

Ministrul de interne Diosdado Cabello a declarat că mai multe clădiri s-au prăbuşit în capitală şi a indicat că a ordonat oprirea alimentării cu gaze. „Unele structuri au fost avariate şi vrem să evităm orice accident legat de gaze”, a scris el pe X.

Mulţi oameni panicaţi au ieşit în stradă, potrivit jurnaliştilor AFP.

„A fost incredibil, nici măcar nu ştiu cât a durat. Eram la ultimul etaj şi au căzut destul de multe lucruri”, a povestit pentru AFP Heidi Romero, o comerciantă de 42 de ani. Ea a spus că a evacuat pe scări centrul comercial foarte aglomerat în care se afla, în cartierul Altamira din capitala venezuelană.

„Tot peretele s-a fisurat, au căzut lucruri din tavan. A fost oribil”, a mărturisit în stradă Odalis Escalona, 54 de ani, care lucrează într-o bancă.

În capitală au fost semnalate pene de curent, scrie Agerpres.

Carmen Guedez, 69 de ani, se afla în camera surorii ei imobilizate la pat când pământul a început să se cutremure. „Intensitatea a continuat să crească”, a explicat pentru AFP această administratoare care locuieşte într-un cartier de clasa mijlocie de la periferia înaltă a capitalei. „Am început să văd ferestrele mişcându-se, apoi totul a început să se scuture. Sora mea, o vecină şi cu mine am rămas înghesuite una lângă alta, nu puteam ieşi”, a mărturisit ea.

Cutremurul a fost resimţit până în Columbia, în capitala Bogota, deşi aceasta se află la o distanţă de 1.000 de kilometri în linie dreaptă.

Potrivit Unităţii columbiene de gestionare a riscurilor şi dezastrelor, „nu există risc de tsunami pe coasta caraibiană a Columbiei”.

„Caracteristicile acestui eveniment, cu o adâncime mică şi o magnitudine mare, fac ca undele să se propage prin toată scoarţa terestră, motiv pentru care a fost resimţit pe scară largă pe teritoriul columbian”, a explicat Freddy Tovar, coordonatorul Reţelei seismologice naţionale din Columbia.