Zelenski anunţă că Ucraina va relua atacurile asupra rafinăriilor din Rusia

Ucraina va relua atacurile asupra rafinăriilor ruseşti, a declarat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski pentru ziarul britanic Financial Times, într-un interviu publicat joi şi citat de Reuters.
AGERPRES - J, 15 oct. 2026, 09:12
Zelenski anunţă că Ucraina va relua atacurile asupra rafinăriilor din Rusia

„Interdicţia (privind atacarea rafinăriilor) a fost ridicată. Am terminat cu ea”, a declarat Zelenski pentru publicaţie.

Anunţul lui Zelenski vine după ce Rusia a acuzat miercuri Ucraina că a atacat două rafinării ruseşti, în ciuda declaraţiilor Kievului despre disponibilitatea sa de a respecta „armistiţiul energetic” anunţat de preşedintele american Donald Trump, la care nici Moscova nu a aderat, scrie Agerpres.

„Potrivit Ministerului Energiei şi companiilor, regimul de la Kiev a atacat astăzi (miercuri – n.r.) două rafinării în regiunile Saratov şi Riazan”, a declarat viceprim-ministrul rus Aleksandr Novak, citat de agenţia de ştiri Interfax.

El a adăugat că „partea ucraineană nu dă dovadă de nicio intenţie de a avansa către un armistiţiu energetic”.

Kremlinul afirmase tot în cursul zilei de miercuri că acordul privind armistiţiul energetic dintre Rusia şi Ucraina, anunţat de Trump, nu a fost niciodată finalizat, aşa că nu se poate spune că Rusia îl încalcă.

Acordul „nu a fost niciodată finalizat, aşa că nu se poate spune că Rusia nu îl respectă”, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov, într-o conferinţă de presă.

Compania energetică de stat ucraineană Ukrenergo a raportat pene de curent de urgenţă după ce rachetele ruseşti au lovit marţi seară trei centrale termice care operau în regiunea Kiev.

Întreruperi au fost anunţate şi în Harkov, care a fost, de asemenea, vizată de acest ultim atac cu rachete ruseşti asupra instalaţiilor energetice.

Te-ar mai putea interesa și
Mama tuturor bombelor e în planurile de atac ale SUA în Iran, în caz de urgenţă. Ce este mega-bomba care ar putea fi folosită
Mama tuturor bombelor e în planurile de atac ale SUA în Iran, în caz de urgenţă. Ce este mega-bomba care ar putea fi ...
Armata SUA a elaborat planuri de atac care ar putea include utilizarea bombei GBU-43/B (MOAB, Massive Ordnance Air Blast Bomb) - cunoscută şi sub denumirea de "mama tuturor bombelor" - împotriva......
Iulian Stanciu, fostul șef eMAG, a cumpărat benzinăriile Gazprom din România
Iulian Stanciu, fostul șef eMAG, a cumpărat benzinăriile Gazprom din România
Antreprenorii Iulian Stanciu și Adrian Crețoiu au preluat indirect lanțul de benzinării Gazprom din România, de la NIS ...
După IBM, un nou nume din industria calculului cuantic vine la Iași. Classiq care dezvoltă software dedicat își deschide sediul regional în România
După IBM, un nou nume din industria calculului cuantic vine la Iași. Classiq care dezvoltă software dedicat își deschide ...
Iașiul își consolidează poziția pe harta europeană a tehnologiilor avansate, după ce compania israeliană Classiq, ...
Dedeman schimbă totul în Grecia. Magazinele Praktiker trec sub nume românesc
Dedeman schimbă totul în Grecia. Magazinele Praktiker trec sub nume românesc
Dedeman începe procesul de rebranding pentru magazinele Praktiker Hellas. După 35 de ani de prezență pe piața elenă, ...