Zelenski anunţă reluarea negocierilor între Ucraina, Rusia şi SUA, la Abu Dhabi

Negocierile directe dintre Kiev, Moscova şi Washington pentru a încerca să găsească o soluţie la războiul din Ucraina vor fi reluate miercuri, la Abu Dhabi, a anunţat preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, informează duminică AFP.
AGERPRES - D, 01 feb. 2026, 20:57
Zelenski anunţă reluarea negocierilor între Ucraina, Rusia şi SUA, la Abu Dhabi

„Datele următoarelor întâlniri trilaterale au fost stabilite: 4 şi 5 februarie la Abu Dhabi”, a declarat Zelenski pe X.

„Ucraina este pregătită pentru o discuţie de fond şi dorim ca rezultatul să ne apropie de o încheiere reală şi demnă a războiului”, a adăugat el, scrie Agerpres.

Sâmbătă, Volodimir Zelenski afirmase că Kievul se pregăteşte pentru întâlniri „săptămâna viitoare” pentru a face să progresele negocierile, în timp ce, iniţial, o întâlnire era programată duminică la Abu Dhabi.

Pe 23 şi 24 ianuarie, un prim ciclu de negocieri a avut loc la Abu Dhabi în prezenţa reprezentanţilor ucraineni, ruşi şi americani. Au fost primele negocieri directe cunoscute între Kiev, Moscova şi Washington pe baza planului american de a pune capăt războiului.

În paralel, emisarul Kremlinului pentru chestiuni economice, Kirill Dmitriev, s-a întâlnit sâmbătă în Florida cu emisarul special american Steve Witkoff, secretarul american al Trezoreriei, Scott Bessent, şi ginerele preşedintelui american, Jared Kushner.

Această nouă întâlnire, în cadrul medierii SUA, a fost „constructivă”, au afirmat ambele părţi, fără a detalia conţinutul discuţiilor.

Negocierile pentru a găsi o soluţie diplomatică la conflictul declanşat de invadarea Ucrainei de către Rusia în februarie 2022 rămân foarte dificile. Ele se lovesc în special de chestiunea teritoriilor. Rusia solicită, în special, ca forţele ucrainene să se retragă din zonele regiunii Doneţk pe care încă le controlează. Kremlinul a afirmat vineri că suspendă loviturile asupra capitalei Kiev până duminică, 1 februarie, la cererea preşedintelui Donald Trump, pentru a „crea condiţii favorabile pentru derularea negocierilor”.

Te-ar mai putea interesa și
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri de achiziții urmează după tranzacția de 40 de milioane de euro
Josef Malíř, CEO Star Capital Finance: De ce își aduc cehii banii în parcurile de retail din România și ce planuri ...
Star Capital Finance este cel mai nou jucător care și-a făcut intrarea pe piața imobiliară din România. Compania a cumpărat cu aproape 40 de milioane de euro două parcuri de retail NEST......
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Vânzările de smartphone-uri pe plan mondial au ajuns la cel mai scăzut nivel din ultimii 14 ani
Livrările globale de smartphone-uri au înregistrat un declin anual de 20% în trimestrul trei, atingând cel mai scăzut ...
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Un atac informatic vizează instalațiile frigorifice din sute de supermarketuri din Franța
Câteva sute de supermarketuri din Franţa au fost vizate duminică noaptea de un atac informatic asupra instalaţiilor frigorifice ...
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în 2025. Cele mai prețuri din țară sunt în Cluj-Napoca – studiu Deloitte
România rămâne printre țările europene cu cele mai accesibile locuințe, deși prețurile au crescut cu peste 14% în ...
România se menține pe locul al patrulea în topul țărilor europene cu cele mai ieftine locuințe, după Turcia, Serbia ...