Zelenski, discuții cu Kristalina Georgieva, directoarea generală a FMI, despre un program e asistență socială pentru Ucraina
:format(jpg):quality(80)/https://www.economica.net/wp-content/uploads/2025/01/Zelenski-746x420-1-747x420.jpg)
„Am discutat despre un nou program de asistență financiară care îi va întări pe ucraineni acum și în perioada postbelică”, a scris Zelenski pe aplicația de mesagerie Telegram, înainte de o vizită preconizată a unei delegații FMI în Ucraina la sfârșitul acestei luni.
„Suntem pregătiți să luăm rapid măsurile necesare. Guvernul lucrează deja la acest lucru”, a mai spus el.
Kristalina Georgieva a confirmat pe rețeaua X că a avut o convorbire productivă cu președintele Zelenski. Ea a spus că a discutat cu liderul de la Kiev despre perspectivele economice ale Ucrainei, despre rezistența poporului ucrainean și ‘importanța reformelor și a asistenței financiare pentru a sprijini Ucraina acum și în timpul reconstrucției’.
Noul premier al Ucrainei, Iulia Sviridenko, a vorbit, de asemenea, cu Georgieva la începutul acestei săptămâni, în condițiile în care Kievul încearcă să acopere un deficit bugetar în creștere. Autoritățile ucrainene au declarat că s-ar putea confrunta cu un deficit de aproximativ 19 miliarde de dolari anul viitor.
Actualul program al FMI, în valoare de 15,5 miliarde de dolari, cu Ucraina expiră în 2027.
Oficialii afirmă că actualul program al FMI trebuie actualizat, având în vedere că nevoile Ucrainei s-au schimbat pe măsură ce războiul cu Rusia continuă. Moscova a invadat Ucraina în februarie 2022.
Sviridenko a numit miercuri un nou șef al Biroului de anchetă a infracțiunilor economice, ca parte a unei campanii de consolidare a guvernării, îndeplinind astfel o condiție cheie pentru continuarea ajutorului financiar esențial pentru Kiev din partea Occidentului.