Zelenski promite repararea conductei Drujba

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a promis marţi în cadrul vizitei sale la Berlin repararea oleoductului Drujba, care alimentează cu petrol Ungaria şi al cărui tronson care traversează vestul Ucrainei a fost avariat în luna ianuarie în urma unui atac rusesc, potrivit AFP.
AGERPRES - mar, 14 apr. 2026, 16:10
Zelenski promite repararea conductei Drujba

„Referitor la oleoduct, aşa cum am promis, până la sfârşitul lunii aprilie acesta va fi reparat, nu complet, dar suficient cât să funcţioneze”, a declarat Zelenski, exprimându-şi speranţa că, în schimb, Budapesta va debloca împrumutul european de 90 de miliarde de euro destinat Kievului.

Repararea acestei conducte s-a aflat în centrul unei încleştări în ultimele luni între Ucraina şi Ungaria, al cărui premier Viktor Orban a înregistrat o înfrângere zdrobitoare în alegerile legislative de duminică, scrie Agerpres.

Te-ar mai putea interesa și
Profitul BYD s-a majorat pentru prima dată în ultimele cinci trimestre. A contat și creșterea din România
Profitul BYD s-a majorat pentru prima dată în ultimele cinci trimestre. A contat și creșterea din România
Profitul companiei chineze BYD a crescut în al doilea trimestru al acestui an pentru prima dată în ultimele cinci trimestre, pe fondul creșterii exporturilor și al cererii pentru unele dintre......
Ilie Bolojan la inaugurarea Centrului de neurochirurgie al Spitalului Judeţean Cluj: „Fără investiţii, fără dotări, nu ne putem aştepta la o medicină de calitate”
Ilie Bolojan la inaugurarea Centrului de neurochirurgie al Spitalului Judeţean Cluj: „Fără investiţii, fără dotări, ...
Premierul Ilie Bolojan a declarat, sâmbătă, la inaugurarea Centrului de patologie vasculo-cerebrală şi neurochirurgie ...
Fostul preşedinte ecuadorian Lenin Moreno a fost condamnat la cinci ani de închisoare
Fostul preşedinte ecuadorian Lenin Moreno a fost condamnat la cinci ani de închisoare
Fostul preşedinte ecuadorian Lenin Moreno (2017-2021) a fost condamnat vineri la cinci ani de închisoare pentru luare de ...
Islandezii decid astăzi dacă ţara lor reia negocierile de aderare la Uniunea Europeană
Islandezii decid astăzi dacă ţara lor reia negocierile de aderare la Uniunea Europeană
Islandezii sunt chemaţi astăzi la secţiile de votare, în cadrul unui referendum, pentru a decide dacă ţara lor ar trebui ...