Zelenski spune că va corecta legea care revocă îndependența organismelor anticorupție

Ucraina va corecta o lege care revocă independența organismelor anticorupție, lege care a stârnit un val de indignare în rândul multor aliați ai Kievului și proteste în țară, a declarat miercuri ministrul ucrainean de externe Andrii Sîbiha pentru AFP, în ajunul unui vot așteptat în Parlament.
AGERPRES - J, 31 iul. 2025, 07:12
Zelenski spune că va corecta legea care revocă îndependența organismelor anticorupție
Această legislație, adoptată pe 22 iulie și apoi promulgată, prevedea plasarea Biroului Național Anticorupție (NABU) și Procuratura Specializată Anticorupție (SAP) sub autoritatea directă a procurorului general, care este numit de președintele Zelenski.

Legea a stârnit un val de indignare în societatea civilă și primele proteste stradale de amploare de la Kiev de la începutul invaziei rusești din 2022. De asemenea, a provocat critici puternice din partea Uniunii Europene, la care Ucraina aspiră să adere.

Președintele Volodimir Zelenski a propus în cele din urmă un nou proiect de lege care restabilește independența structurilor anticorupție, care ar urma să fie supus joi votului în Parlament.

„Corectăm acest lucru”, a declarat miercuri ministrul de externe ucrainean într-un comentariu transmis AFP.

„Ucraina are o societate civilă puternică și tineri activi. Aceștia și-au exprimat opiniile. Autoritățile ucrainene le-au auzit vocile, precum și pe cele ale partenerilor noștri”, a declarat Andrii Sîbiha.

El a estimat că ajustări sunt necesare pentru a proteja agențiile anticorupție de jocurile politice, în special cele ale Rusiei. „Trebuia găsit un echilibru între riscurile pentru securitate și reformă, și asta s-a făcut”, a spus el.

Confruntat cu prima criză politică gravă de la începutul mandatului său, în urmă cu șase ani, Zelenski a încercat inițial să apere proiectul de lege acuzând structurile vizate de ineficiență și de faptul că se află sub influența rusească. În cele din urmă, el a anunțat că propune un alt proiect de lege pentru a asigura din nou independența acestora în fața autorităților.

Câteva sute de persoane s-au adunat din nou miercuri seara la Kiev în semn de protest, potrivit jurnaliștilor AFP.

Te-ar mai putea interesa și
Industria românească de armament a sărit pragul de 1 miliard de lei. Multe filiale ale Romarm au raportat vânzări record, însă peste 41% dintre ele sunt pe pierdere
Industria românească de armament a sărit pragul de 1 miliard de lei. Multe filiale ale Romarm au raportat vânzări record, ...
Industria locală de armament reprezentată de cele 15 filiale ale companie Romarm a generat anul trecut afaceri record, de peste 1,3 miliarde de lei, după un avans de 35% față de anul anterior.......
Infantino spune că i-a zis lui Trump că organismele disciplinare ale FIFA sunt independente
Infantino spune că i-a zis lui Trump că organismele disciplinare ale FIFA sunt independente
Preşedintele FIFA, Gianni Infantino, a confirmat luni seară că Donald Trump l-a sunat în legătură cu cartonaşul roşu ...
Creştere cu 12,1% a preţurilor producţiei industriale, în luna mai 2026
Creştere cu 12,1% a preţurilor producţiei industriale, în luna mai 2026
Preţurile producţiei industriale pe total (piaţa internă şi piaţa externă) au crescut cu 12,1%, în luna mai 2026 ...
Scandalul cartonașului roșu de la Campionatul Mondial de Fotbal. Trump confirmă că l-a sunat pe Infantino ca să reanalizeze suspendarea atacantului american Folarin Balogun
Scandalul cartonașului roșu de la Campionatul Mondial de Fotbal. Trump confirmă că l-a sunat pe Infantino ca să reanalizeze ...
Donald Trump a confirmat luni că l-a sunat pe preşedintele FIFA pentru a solicita reanalizarea cartonaşului roşu primit ...