Zenith: 2012, al 4-lea an consecutiv de scădere a investiţiilor media în România

Economica.net
02 10. 2012
avion_bani_58333400

„Este un declin mai lent (doar 1 digit), dar cu atât mai dureros având în vedere premisele potenţial pozitive ale acestui an. În plus, contextul dificil atât local cât şi global (mai ales european), nu ne ajută nici la vizibilitate pe termen lung, revizuirile trimestriale nemaifiind doar rafinări, dar chiar schimbări majore (cum s-a întâmplat la jumătatea acestui an). Categoric, trăim vremuri interesante, în care schimbarea e singura constantă”, se menţionează în analiză.

Potrivit sursei citate, este remarcabil faptul că piaţa media continuă să ofere numeroase oportunităţi de comunicare: producţiile TV locale (majoritatea folosind formate internaţional de succes) livrează performanţe peste aşteptări, evenimentele sportive ale anului (Cupa Mondială, Jocurile Olimpice) au revitalizat piaţa media pe termen scurt, iar grupurile de media continua să investească în produs.

TV-ului îi revine cea mai mare parte a investiţiilor media (64%), în timp ce Internet-ul este singurul ce continuă să crească, dar contribuţia vine dinspre jucătorii ‘internaţionali’ Google, Facebook, Yahoo.

„Deşi ne-am fi aşteptat ca alegerile locale să favorizeze piaţa outdoor, investiţiile din perioada electorală au fost mult sub aşteptări, outdoor-ul înregistrând în continuare o scădere de 4% faţă de anul anterior”, afirmă reprezentanţii Zenith.

Presa continuă să fie cea mai afectată de scăderea investiţiilor media, cel mai mare declin înregistrându-se în cazul ziarelor, în special tabloidele, care în trecut se poziţionau în topul cheltuielilor de publicitate.

Zenith România, parte a reţelei internaţionale ZenithOptimedia deţinută de Publicis Group, este una dintre cele mai puternice agenţii de comunicare din România. Compania asigură servicii în communications planning, negociere şi cumpărare de spaţii media, analize de piaţă, competiţie şi consumator, pe toate canalele de comunicare, offline şi digitale, cu execuţii tradiţionale sau neconvenţionale, serviciile specializate fiind execute prin diviziile sale Zed Digital şi Newcast.