Zero kilometri de cale ferată pentru viteze de peste 250 km/h în România

România nu are nicio linie de mare viteză și nici proiecte concrete pentru viitorul apropiat. Deși au existat promisiuni privind modernizarea și electrificarea unor tronsoane cheie, lipsa finanțării și a unei viziuni strategice întârzie dezvoltarea. Proiectele feroviare, în mare parte susținute prin fonduri europene, se derulează lent, iar România riscă să rămână izolată de rețeaua modernă de transport a Uniunii Europene, arată Termene.ro.
Termene.ro - lun, 10 feb. 2025, 09:27
Zero kilometri de cale ferată pentru viteze de peste 250 km/h în România

În ciuda faptului că România nu are nicio linie de mare viteză capabilă să susțină trenuri care depășesc 250 km/h, există câteva tronsoane unde trenurile pot circula cu viteze mai mari decât media națională, care se situează la aproximativ 50 km/h pentru transportul de călători. Cele mai rapide linii feroviare din România sunt modernizate parțial și permit circulația trenurilor cu viteze de până la 160 km/h, însă doar pe anumite porțiuni, scrie Termene.ro.

În ciuda faptului că România nu are nicio linie de mare viteză capabilă să susțină trenuri care depășesc 250 km/h, există câteva tronsoane unde trenurile pot circula cu viteze mai mari decât media națională, care se situează la aproximativ 50 km/h pentru transportul de călători. Cele mai rapide linii feroviare din România sunt modernizate parțial și permit circulația trenurilor cu viteze de până la 160 km/h, însă doar pe anumite porțiuni, potrivit Termene.ro.

Citeşte ştirea integral în Termene.ro.

Te-ar mai putea interesa și
SRI a fost vizat de un fake news. Ce spune Serviciul Român de Informații
SRI a fost vizat de un fake news. Ce spune Serviciul Român de Informații
Serviciul Român de Informații a anunţat că a fost vizat de un fake news privitor la bugetul și organizarea instituției....
Summit pentru Guvernanță Digitală: Nicușor Dan, printre participanți
Summit pentru Guvernanță Digitală: Nicușor Dan, printre participanți
Edge Institute organizează, la Palatul Cotroceni, cea de-a doua ediție a Summitului pentru Guvernanță Digitală pe 19 ...
Inteligenţă artificială – Riscurile asociate AI ar putea depăşi oportunitățile, fără măsuri de protecţie şi un cadru etic (FMI)
Inteligenţă artificială – Riscurile asociate AI ar putea depăşi oportunitățile, fără măsuri de protecţie ...
Riscurile asociate inteligenţei artificiale (AI) ar putea depăşi oportunităţile pe care aceasta le oferă, dacă nu ...
Concediu de creşterea copilului pentru bunicii angajaţi – programul de guvernare Niculescu
Concediu de creşterea copilului pentru bunicii angajaţi – programul de guvernare Niculescu
Propunerea de concediu pentru creşterea copilului acordat bunicilor angajaţi apare în programul de guvernare al premierului ...