ZF Friedrichshafen, cu 5.000 de angajați în România, continuă reducerea costurilor

25 10. 2026
ZF Friedrichshafen

Conform datelor prezentate în această lună de companie, furnizorul de componente auto ZF Friedrichshafen și-a majorat semnificativ profitul operațional ajustat în primele nouă luni ale anului.

Rezultatul înainte de dobânzi și impozite (EBIT) a crescut, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, de la 1 miliard la 1,4 miliarde de euro. Grupul nu a dezvăluit valoarea profitului după impozitare, însă un purtător de cuvânt al companiei a declarat pentru publicația Manager Magazin că se preconizează un rezultat pozitiv și în acest caz.

Cifra de afaceri înregistrată în perioada ianuarie-septembrie, de la 28,9 miliarde de euro, s-a menținut la nivelul anului precedent. Din punct de vedere organic, adică ajustată pentru a elimina efectele cursului de schimb și ale consolidării, aceasta a crescut cu 1,4%. Marja a crescut de la 3,6% la 4,9%, iar fluxul de numerar liber ajustat a crescut de la 683 de milioane de euro la aproximativ 1,1 miliarde de euro.

Potrivit companiei, creșterea cifrei de afaceri se datorează în principal noilor comenzi din America de Nord. În schimb, în Europa și în regiunea Asia-Pacific, activitatea a stagnat. Tensiunile geopolitice persistente au continuat să genereze incertitudine pe piețele auto mondiale.

ZF atribuie îmbunătățirea rezultatelor și măsurilor de restructurare și eficientizare la nivel de grup. „Vedem clar că măsurile noastre dau roade”, a declarat directorul financiar Michael Frick.

Totuși, în pofida acestor rezultate încurajatoare, datoria netă a companiei se ridica la sfârșitul lunii septembrie la 10,1 miliarde de euro. E drept, aceasta este cu aproximativ 130 de milioane de euro sub nivelul înregistrat la sfârșitul anului 2025.

Printre cauzele datoriei ridicate se numără preluarea furnizorului auto TRW și a specialistului în sisteme de frânare Wabco. Finanțarea a fost relativ avantajoasă în perioada caracterizată de rate scăzute ale dobânzii.

La jumătatea lunii septembrie, ZF a emis obligațiuni în valoare de 750 de milioane de euro, cu o durată de 4,5 ani. Compania intenționează să utilizeze fondurile obținute pentru a răscumpăra anticipat anumite obligațiuni denominate în euro cu scadență în 2027 și 2028.

Încrederea investitorilor a fost consolidată și de recentele îmbunătățiri ale perspectivelor de rating ale ZF, acordate de Moody’s și S&P Global Ratings.

„Facem progrese măsurabile. Profitul și fluxul de numerar liber s-au îmbunătățit, iar gradul de îndatorare a scăzut”, a declarat Michael Frick. „Emisiunea de obligațiuni ne-a permis să facem față din timp scadențelor viitoare și să ne consolidăm poziția de finanțare. Însă piața rămâne dificilă și mai sunt multe de făcut. Vom continua să restructurăm afacerea, să reducem costurile și datoriile și să accelerăm execuția. Aceste eforturi sunt esențiale pentru a transforma capacitățile tehnologice solide ale ZF în succes economic pe termen lung”, a continuat acesta.

ZF Friedrichshafen va prezenta rezultatele financiare pentru întregul an 2026 pe 18 martie 2027.

Grupul german deține în România firmele BeeSpeed Technical Engineering Center SRL și TRW Automotive Safety Systems SRL, cu activități în Timișoara, TRW Airbag Systems SRL cu activități la Roman, TRW Automotive Safety Systems SRL cu unități de producție la Oravița, Lupeni și Marghita și reprezentanța ZF CV Distribution Austria GmbH cu sediul la București. În total, aceste entități care produc în special airbag-uri și volane angajează circa 5.000 de persoane. (Foto: ZF Friedrichshafen)

Citește și:
– Se schimbă clasamentul celor mai mari producători de componente auto. Iată Top 10
– Un sfert dintre furnizorii auto europeni se așteaptă la pierderi în acest an
– ZF, furnizor auto prezent și în România, a încheiat un contract „de mai multe miliarde de euro” cu BMW
– ZF Friedrichshafen, companie germană cu aproape 5.000 de angajați în România, schimbă conducerea