Zi decisivă pentru viitorul PSD. Consiliul Politic Naţional se reuneşte la Vila Lac

Consiliul Politic Naţional al PSD se reuneşte marţi, la Vila Lac, pentru a face o analiză extinsă asupra situaţiei partidului după alegerile prezidenţiale şi a stabili paşii pe care trebuie să îi facă în continuare, iar Marcel Ciolacu urmează să îşi depună demisia din funcţia de preşedinte.
AGERPRES - mar, 20 mai 2025, 10:53
Zi decisivă pentru viitorul PSD. Consiliul Politic Naţional se reuneşte la Vila Lac

Potrivit unor surse din partid, social-democraţii se vor întâlni în jurul orei 13:00, la Vila Lac, şi pentru a decide forma interimară de conducere pe care o vor folosi după demisia preşedintelui partidului, Marcel Ciolacu. Acesta a anunţat luni seară, într-o întâlnire informală cu liderii partidului, că îşi va depune demisia în şedinţa CPN de marţi. Printre cei care ar putea să preia şefia partidului, interimar, până când se organizează congres pentru alegeri, se numără Sorin Grindeanu şi Daniel Băluţă, în acest moment prim-vicepreşedinţi, Victor Negrescu şi Bogdan Ivan, scrie Agerpres.

Liderii PSD urmează să decidă, de asemenea, dacă participă la guvernare sau se retrag în opoziţie, fiind mai multe curente în partid. Cea mai mare parte ar prefera ca PSD să intre în opoziţie şi să susţină din Parlament un guvern minoritar, iar o parte mai mică este de părere că ar trebui să fie în noul guvern şi să dea premierul.

Te-ar mai putea interesa și
Cât de sănătoase sunt pâinea, lactatele și mezelurile din magazinele românești față de cele din celelalte state UE
Cât de sănătoase sunt pâinea, lactatele și mezelurile din magazinele românești față de cele din celelalte state UE
Conținutul de nutrienți afișat pe etichetele alimentelor ambalate prezintă diferențe majore între țările europene și în cadrul acestora, precum și între categoriile de alimente, arată o......
Se schimbă ROBOR! Impact pentru toți românii cu credite, se poate lua în calcul modelul cursului de schimb – surse
Se schimbă ROBOR! Impact pentru toți românii cu credite, se poate lua în calcul modelul cursului de schimb – surse
După scandalul manipulării ROBOR și cele mai mari amenzi din istoria sa date de Consiliul Concurenței au trecut 30 de ...
“Regele eolienelor” a luat autorizația pentru o nouă baterie, de 56 MW, în Dobrogea. Acolo are și un proiect de centrală electrică pe gaze
“Regele eolienelor” a luat autorizația pentru o nouă baterie, de 56 MW, în Dobrogea. Acolo are și un proiect de centrală ...
Cunoscuta firmă Monsson a primit de la ANRE autorizația de înființare pentru o instalație de stocare de 50 MW care urmează ...
Premieră la Groupama, liderul din asigurări cu 1 milion de clienți doar pe RCA. Pregătește lovitura în asigurări de viață după ce a bătut palma cu Banca Transilvania
Premieră la Groupama, liderul din asigurări cu 1 milion de clienți doar pe RCA. Pregătește lovitura în asigurări de ...
Premieră la Groupama, liderul pieței asigurărilor cu peste 1 milion de clienți doar pe RCA. Ultima mișcare a companiei ...