ZIUA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI: Parade militare în cele mai importante oraşe ale ţării

Cu ocazia zilei de 1 Decembrie Ziua Naţională a României a fost sărbătorită în cele mai importante oraşe ale ţării. Tradiţionalele parade militare şi scandările privind unirea cu Basarabia nu au lipsit nici în acest an de la manifestările celebrării Marii Uniri.
Economica.net - sâm, 01 dec. 2012, 13:52
ZIUA NAŢIONALĂ A ROMÂNIEI: Parade militare în cele mai importante oraşe ale ţării

ALBA IULIA, scandări pentru unirea cu Basarabia şi anti-Roşia Montană

Manifestările de la Alba Iulia dedicate Zilei Naţionale a României au început, sâmbătă dimineaţă, în centrul municipiului, unde Prefectura Alba a organizat un ceremonial de depunere de coroane de flori la statuile lui Iuliu Maniu şi Ion I.C. Brătianu, după ce un ceremonial similar a fost organizat, vineri, de Primăria Alba Iulia, transmite corespondentul MEDIAFAX.

La evenimentele din faţa statuii lui Mihai Viteazul numărul participanţilor a fost de aproximativ 2.000, între care sute de tineri, unii care au scandat pentru unirea Basarabiei cu România, iar alţii împotriva proiectului de la Roşia Montană, dar şi pentru salvarea mineritului din Apuseni.

 Primii dintre tineri, în special studenţi români şi basarabeni, au scandat lozinci precum „Trăiască, trăiască şi înflorească, Ardealul, Moldova şi Ţara Românească”, „Basarabia e România”, „România, nu uita, Basarabia e a ta” şi „O dorinţă singură – România liberă” şi au pancarte cu tricolorul României şi mesajul „Basarabia e România”.

Cel de-al doilea grup de tineri, printre care şi câţiva localnici din Roşia Montană, au afişat pancarte cu mesajele „Salvaţi Roşia Montană”, „Vrem proiecte durabile, nu acceptăm poluare”, „Indiferenţa ucide. Spuneţi Nu cianurii. Păstraţi Apusenii curaţi şi bogaţi” şi „Aurul Apusenilor nu e al Cotrocenilor”.

Ei i-au îndemnat pe ceilalţi participanţi să se opună proiectului de la Roşia Montană. Tinerii, care s-au manifestat zgomotos, au intrat la un moment dat în conflict cu un bărbat care le-a reproşat că protestează tocmai de Ziua Naţională, fiind nevoie de intervenţia jandarmilor pentru calmarea spiritelor.

Câţiva tineri, participanţi la ceremonii, poartă măşti de gaze pe faţă, iar doi sunt îmbrăcaţi în mire şi mireasă, „mirele” purtând o mască pe faţă şi o panglică albă pe care scrie „Ponta”, iar „mireasa” este machiată astfel încât să arate morbid şi poartă o panglică pe care scrie „Cianura”.

La CLUJ-NAPOCA singura formaţiune parlamentară care nu a depus coroane de flori a fost UDMR

Manifestările de 1 Decembrie au fost organizate, sâmbătă, în Piaţa Avram Iancu din Cluj-Napoca, de către Prefectura Cluj şi au cuprins un Te Deum, oficiat în Catedrala Mitropolitană, o ceremonie de depunere de coroane de flori la statuia lui Avram Iancu şi o paradă cu tehnică militară, iar prefectul judeţului Cluj, Ioan Gheorghe Vuşcan, a rostit un discurs despre semnificaţiile istorice ale Zilei Naţionale.

Astfel, au fost depuse coroane de flori din partea instituţiilor statului, a unor asociaţii şi organizaţii, partide şi alianţe politice, singura formaţiune parlamentară care nu a depus coroane fiind UDMR.

Au defilat prin faţa oficialităţilor locale şi judeţene 300 de militari din Batalionul 811 Infanterie Dej, Brigada 81 Mecanizată „General Grigore Bălan” Bistriţa, Regimentul 55 Rachete Antiaeriene „Andrei Mureşianu”, Batalionul 317 Cercetare „Vlădeasa”, Gruparea Mobilă de Jandarmi Cluj, Şcoala de Agenţi de Poliţie Cluj-Napoca, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Avram Iancu”.

Primăria Cluj-Napoca va organiza, sâmbătă seară, în Piaţa Unirii, un spectacol folcloric, concerte susţinute de trupele Compact şi DJ Project şi o retragere cu torţe, iar programul se va încheia cu un foc de artificii cu o durată de 15 minute, în Piaţa Avram Iancu.

Manifestări întrerupte la DROBETA TURNU SEVERIN – huiduieli la adresa premierului Victor Ponta

Manifestările organizate, sâmbătă, la Drobeta Turnu Severin cu ocazia Zilei Naţionale au fost întrerupte de protestele unei familii din oraş, huduielile fiind îndreptate împotriva premierului Victor Ponta şi a preşedintelui Consiliului Judeţean Mehedinţi, Adrian Duicu.

La Drobeta Turnu Severin, manifestările de Ziua Naţională au început în jurul orei 10.00, cu salutul drapelului şi intonarea imnului naţional, urmate de depuneri de coroane de flori la monumentul eroilor, transmite corespondentul MEDIAFAX.

La un moment dat, după ce autorităţile locale, cele judeţene şi politicieni au depus coroane de flori la monumentul eroilor, un bărbat şi o femeie, soţ şi soţie, au huiduit şi au strigat: „Politicieni , ruşine!… La Mulţi ani România libera şi democratică! La puşcărie cu jefuitorii României!”

După câteva minute, cei doi protestatari au fost înlăturaţi de forţele de ordine.

Bărbatul, Ion Olteanu, a spus că huduielile au fost îndreptate împotriva premierului Victor Ponta şi a preşedintelui Consiliului Judeţean Mehedinţi, Adrian Duicu.

„Eu am fost unul dintre câteva mii de români care au stat în stradă. Au promis, au minţit! Ponta este un trădător. Duicu (n.r. – Adrian Duicu, preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi) a ajuns satrap de Mehedinţi. Mehedinţiul nu este proprietatea lui Duicu. Şi-a numit toţi finii şi acoliţii în funcţiii publice. Au spus că depolitizează. Acuzau PDL-ul că au politizat instituţiile statului. Trebuia să pună profesionişti, nu acoliţi în funcţii publice”, a declarat protestatarul.

Întrebat dacă i se pare oportun momentul pentru un astfel de protest, bărbatul a spus că va continua să îşi strige nemulţumirile 365 de zile pe an.

Ion Olteanu a povestit că a fost închis în beciurile comuniste înainte de 1989, apoi a emigrat în Statele Unite. Atât el cât şi soţia sa au dublă cetăţenie, română şi americană, iar în urmă cu câţiva ani s-au întors în România.

Manifestările de 1 Decembrie, la care au participat peste o mie de persoane, s-au încheiat cu o paradă în cadrul căreia au fost prezentate autospecialele de intervenţie ale Inspectoratului Judeţean de Poliţie Mehedinţi, ale Poliţiei de Frontieră, ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi ale Inspectoratului de Jandarmi şi Poliţiei Locale, însoţite de muzică de fanfară.

La TIMIŞOARA peste 4000 de persoane au asistat la parada militară de 1 Decembrie

Peste 4.000 de timişoreni s-au adunat pe Bulevardul Revoluţiei, în faţa Palatului Administrativ, care găzduieşte Consiliul Judeţean şi Prefectura Timiş, pentru a urmări, timp de aproximativ o oră, parada militară dedicată Zilei Naţionale a României.

„Avem peste 500 de militari şi 80 de mijloace tehnice: transportoare amfibii blindate, autocamioane DAC, mijloace de artilerie, mijloace antitanc şi alte autospeciale de la colegii de la celelalte elemente ale sistemului naţional de apărare. Este o zi deosebită pentru noi, sărbătoarea noastră, a tuturor românilor, ne bucurăm că suntem în mijlocul comunităţii timişorene. La fel ca anul trecut, avem un public foarte numeros”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, căpitanul Brigăzii 18 Infanterie „Banat”, Adrian Jianu.

La parada militară de la Timişoara au defilat Brigada 18 Infanterie „Banat”, Jandarmeria, Poliţia, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă şi Serviciul Român de Informaţii.

De asemenea, trei elicoptere de la Baza Aeriană Giarmata au survolat zona unde a avut loc defilarea.

La eveniment au participat prefectul de Timiş, Eugen Dogariu, care a citit mesajul premierului Victor Ponta, precum şi preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Titu Bojin, şi primarul Timişoarei, Nicolae Robu.

Programul de 1 Decembrie de la Timişoara continuă cu un spectacol de muzică populară şi deschiderea Târgului de Crăciun. Seara, la ora 18.30, va avea loc retragerea cu torţe a militarilor pe un traseu în zona centrală a municipiului. În SUCEAVA 1 Decembrie a fost sărbătorit de 1500 de oameni care au asistat la parada militară

Printre participanţii la manifestările prilejuite de Ziua Naţională s-au numărat reprezentanţi ai administraţiei locale, paralamentari sau lideri ai formaţiunilor politice, dar şi reprezentanţi ai instituţiilor deconcentrate din judeţ.

Prefectul de Suceava, Florin Sinescu, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, şi primarul Sucevei, Ion Lungu, au vorbit despre semnificaţia şi importanţa zilei de 1 Decembrie şi au trasmis „La mulţi ani!” locuitorilor judeţului.

La manifestări a participat şi secretarul general al PDL, Gheorghe Flutur, însoţit de secretarul general adjunct al PDL, deputatul de Suceava, Ioan Bălan şi de deputatul PDL Sanda Maria Ardeleanu, aceştia aşezându-se pe partea opusă zonei unde se aflau oficialităţile locale. Între cei care au asistat la paradă s-a aflat şi consulul general al Ucrainei la Suceava, Vasily Boeciko.

Pe parcursul ceremonialului depunerii de coroane de flori la statuia „Bucovina înaripată”, un parapantist a survolat timp de un sfert de oră centrul municipiului purtând drapelul naţional.

Momentul special l-a constituit defilarea cu tehnica din dotare a Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Suceava, Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava, Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucovina al judeţului Suceava, Serviciului Român de Informaţii Suceava şi a Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Suceava, fiind prezentate autovehiculele speciale cu care aceştia intervin. Defilarea a fost organizată pentru prima dată, la Suceava, anul acesta, de la Revoluţia din 1989.

Comparativ cu anii trecuţi, numărul sucevenilor care au participat la aceste acţiuni a fost foarte mare deşi vremea a fost neprielnică, fiind burniţă şi frig, iar la numeroase ferestre au fost arborate drapele naţionale.

Ploaie şi tehnică de luptă la BISTRIŢA de Ziua Naţională a României

La Bistriţa, manifestările au început, ca în fiecare an, la statuia poetului Andrei Mureşanu din Piaţa Centrală, unde a fost oficiat un ceremonial militar şi religios şi au fost depuse coroane de flori, transmite corespondentul MEDIAFAX.

La eveniment au participat vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Ioan Oltean (PDL), prefectul Ani Bob, preşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Emil Radu Moldovan (PSD), şi primarul Bistriţei, Ovidiu Creţu (PSD).

Reprezentanţii instituţiilor şi ai partidelor politice au depus coroane la statuia lui Andrei Mureşanu, autorul versurilor „Un răsunet”, imnul naţional al României. Cele mai mari delegaţii au fost ale ARD şi USL. O coroană a fost depusă de o organizaţie din Republica Moldova aflată în vizită în Bistriţa-Năsăud.

Imediat după aceea, deşi ploua, toată lumea s-a mutat pe pietonalul „Liviu Rebreanu”, unde a avut loc parada militară cu tehnică de luptă. Militarilor Brigăzii 81 Mecanizate „General Grigore Bălan” li s-au alăturat angajaţi ai Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, ai Poliţiei Judeţene şi ai Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, cu tehnică din dotare.

Parada a fost deschisă de colonelul dr. Dorin Blaiu, locţiitorul Comandantului Brigăzii 81 Mecanizată „General Grigore Bălan”, participant la trei misiuni internaţionale în Irak şi Afganistan. A urmat drapelul de luptă al Brigăzii 81 Mecanizată „General Grigore Bălan”, decorat anul trecut cu Emblema de Onoare a Statului Major al Forţelor Terestre, şi un detaşament al Batalionului 812 Infanterie „Şoimii Carpaţilor”, ai cărui militari au participat la misiuni în toate teatrele de operaţii externe la care a contribuit Armata României.

La paradă au defilat detaşamente ale Batalionului 817 Artilerie „Petru Rareş” Prundu Bârgăului, ale Batalionului 405 Sprijin Logistic „Năsăud”, ale Inspectoratului Judeţean de Jandarmi „Gelu Voievod” Bistriţa-Năsăud şi ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud.

Bistriţenii au mai putut vedea un transportor amfibiu blindat B-33 Zimbru, transportoare amfibii blindate de cercetare, de geniu, de cercetare chimică, bacteriologică, radioactivă şi nucleară, o maşină blindată de luptă, obuziere, tunuri antitanc şi antiaeriene, ATV-uri ale Jandarmieriei şi autoturisme de teren folosite de jandarmii montani, maşini din dotarea Poliţiei Rutiere prevăzute cu sisteme de supraveghere a traficului rutier, laboratorul criminalistic, o autospecială folosită de forţele de Poliţie în cadrul unor acţiuni speciale de intervenţie operativă, prin folosirea unor mijloace specifice, ambulanţe, maşini de descarcerare, autospeciale de stins incendii cu apă şi spumă.

După încheierea paradei, oficialităţile au fost invitate în sala de şedinţe a Primăriei Bistriţa, unde s-au ciocnit cupe cu şampanie.

Pentru sâmbătă seară a fost programat, la Centrul Municipal de Cultură, un spectacol omagial susţinut de sopranele Bianca Ionescu şi Katalin Kolesar, mezzosoprana Yelyzaveta Kadelnyk, tenorul Constantin Nica, baritonul Lucian Petrean, violonistul Florin Vlad şi pianistul Lucian Duşa.

5000 de porţii de fasole cu cârnaţi la IAŞI de 1 Decembrie

Manifestările de la Iaşi dedicate Zilei Naţionale au început, sâmbătă dimineaţă, în Piaţa Unirii din municipiu, acestea fiind organizate de către Primărie, Consiliul Judeţean şi Prefectură.

După intonarea imnului naţional, IPS Teofan, mitropolit al Moldovei şi Bucovinei, a oficiat o slujbă religioasă.

În discursul ţinut în faţa celor prezenţi, IPS Teofan a spus că sărbătoarea naţională îi găseşte pe români „în frământare, agitaţie, fapte de eroism dar şi trădări”, înaltul ierarh afirmând, totodată, că România este divizată.

La rândul său prefectul judeţului Romeo Olteanu a spus că speră ca viitorul să aducă siguranţă şi bunăstare în casele românilor, adăugând că „venim după o perioadă dificilă”.

Primarul municipiului Iaşi, Gheorghe Nichita, a afirmat că românii s-au săturat de scandal şi că vor unitate, dar mai ales soluţii la problemele lor.

„Nu vrem laude şi pomeni de la nimeni. Iaşiul trebuie să devină capitală regională a Moldovei, iar prin aceasta nu va câştiga doar Iaşiul, ci va câştiga România”, a spus Gheorghe Nichita.

Pe scena amplasată în Piaţa Unirii au urcat, alături de reprezentanţi ai administraţiei locale, şi lideri ai filialelor locale PSD, PNL, PDL şi PPDD.

După discursurile oficialităţilor locale, au urmat depunerile de coroane de flori la monumentul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, precum şi o defilare militară.

Tot în Piaţa Unirii a avut loc un concert de muzică populară susţinut de interpreţii Irina Loghin, Ionuţ Dolănescu, Maria Ciobanu şi Sofia Vicoveanca.

Circulaţia prin Piaţa Unirii a fost întreruptă pe tot parcursul manifestărilor, iar traseul mai multor linii de transport local a fost scurtat.

La o distanţă de aproximativ o sută de metri de Piaţa Unirii, primăria a oferit participanţilor 5.000 de porţi de fasole cu cârnaţi, dar şi vin fiert, fiind pentru prima dată când de 1 Decembrie se organizează la Iaşi un ospăţ în aer liber. Mâncarea a fost gătită la cantina Direcţiei de Asistenţă Comunitară Iaşi.

Pentru a se evita aglomeraţia, au fost montate garduri metalice în zona respectivă, intrarea fiind permisă în grupuri de câte 30 de persoane.

În cursul serii, va avea loc retragerea cu torţe a militarilor din Garnizoana Iaşi, pe traseul Piaţa Unirii-Palatul Culturii.

Primăria Iaşi a refuzat să comunice suma alocată pentru organizarea manifestărilor oficiale dedicate Zilei Naţionale. Purtătorul de cuvânt al primăriei Sebastian Buraga a precizat că suma exactă va fi comunicată în zilele următoare.

La SLATINA a fost arborat un steag de 27 de metri lungime şi 15 metri înălţime cu ocazia Zilei Naţionale

Pregătirile pentru arborarea steagului au început încă de vineri, când au fost amplasate literele ce formează numele oraşului pe un soclu înalt de 15 metri, placat cu granit de culoare maro şi neagră, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Tot vineri, au fost aduse şi montate cele trei secţiuni care alcătuiesc catargul, iar sâmbătă, de 1 Decembrie, a fost arborat tricolorul care are 27 de metri lungime şi 15 metri lăţime, în total, înălţimea edificiului fiind 50 de metri.

Drapelul poate fi văzut de la o distanţă de câţiva kilometri, iar noaptea este luminat.

La eveniment au participat peste 500 de persoane din Slatina, care au fost duse cu autocarele pe Dealul Grădiştei, unde a fost arborat drapelul.

„Construirea drapelului a durat aproape toată luna noiembrie, iar lucrarea a fost suportată de o firmă din subordinea Primăriei Slatina, respectiv Compania de Apă”, a declarat viceprimarul Primăriei Slatina, Minel Prina.

Pentru acest steag Compania de Apă a plătit aproximativ 50.000 de euro.

După arboararea steagului, a avut loc o slujbă religioasă, iar cei prezenţia s-au prins în hora unirii.

„Ne bucurăm că avem un steag aşa mare la noi în Slatina. Nu ştiu dacă este cel mai mare din ţară, dar oricum pentru noi e o mândrie să avem un aşa tricolor şi suntem mândri că suntem români”, a declarat o participantă la eveniment.

La finalul manifestării, cei prezenţi au primit cerificate de participare, fasole, cârnaţi şi vin fiert. În total au fost împărţite peste 1.200 de porţii de mâncare.

La PLOIEŞTI oamenii au preferat fasolea cu cârnaţi şi vinul fier în dauna paradei de 1 Decembrie

Manifestările de 1 Decembrie au fost organizate, la fel ca şi în anii trecuţi, în Piaţa Mihai Viteazul din municipiul Ploieşti, la statuia ecvestră a domnitorului Mihai Viteazul, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Evenimentul a început cu o slujbă religioasă, urmată de discursuri ţinute de prefectul judeţului Prahova, Marius Sersea, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, şi de primarul municipiului Ploieşti, Iulian Bădescu.

Discursurile au fost urmate de depuneri de coroane de flori şi de parada militară, la care au participat structuri ale Ministerului Apărării şi ale Ministerului Administraţiei şi Internelor.

Sute de ploieşteni au ales să nu asiste nici la discursuri, nici la depunerile de coroane şi să rateze parada militară, preferând să se aşeze la coadă la corturile speciale amenajate, unde organizatorii au împărţit fasole cu cârnaţi şi vin fiert.

Astfel, unii dintre participanţii la manifestări s-au aşezat în faţa corturilor cu o oră înainte ca alimentele să fie aduse pentru a fi împărţite.

Autorităţile locale au împărţit ploieştenilor de 1 Decembrie 3.000 de porţii de fasole cu cârnaţi şi au distribuit mii de steguleţe, toate acestea asigurate din sponsorizări.

Sâmbătă seară, în Piaţa Mihai Viteazul din Ploieşti va avea loc un concert susţinut de Irina Loghin, Maria Ciobanu, trupa Autentic şi alţi artişti.

Conform preşedintelui Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, manifestări de 1 Decembrie au fost organizate în toate localităţile din judeţ, însă paradă militară a fost organizată doar în câteva oraşe.

Te-ar mai putea interesa și
Bulgaria va folosi avioanele de vânătoare MiG-29, de producție sovietică, până în 2028
Bulgaria va folosi avioanele de vânătoare MiG-29, de producție sovietică, până în 2028
Bulgaria nu va opri de la zbor avioanele MiG-29 până în 2028, a afirmat vineri ministrul interimar al Apărării, Atanas Zaprianov, relatează agenția bulgară de presă BTA, citată de Agerpres....
Statele NATO au ajuns la un acord pentru trimiterea de sisteme de apărare aeriană suplimentare în Ucraina, inclusiv de rachete Patriot
Statele NATO au ajuns la un acord pentru trimiterea de sisteme de apărare aeriană suplimentare în Ucraina, inclusiv de ...
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, ...
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistițiu cu Ucraina în timpul unor posibile negocieri de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistițiu cu Ucraina în timpul unor posibile negocieri de pace
Ministrul rus de Externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Moscova nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar ...
Nissan își înrăutățește prognoza privind profitul în urma scăderii vânzărilor
Nissan își înrăutățește prognoza privind profitul în urma scăderii vânzărilor
Nissan Motor, al treilea mare producător auto nipon, a redus cu 14,5% estimarea privind profitul anual, citând vânzările ...