Zona euro va înăspri politica fiscală în 2023

Miniştrii de Finanţe din zona euro (Eurogrup) au fost de acord luni să înăsprească uşor politica fiscală în 2023, după trei ani în care au fost injectate miliarde de euro în economie, din cauza pandemiei de coronavirus, dar s-au declarat de asemenea de acord să pompeze mai mulţi bani dacă va fi necesar, în contextul războiului din Ucraina, transmite Reuters.
AGERPRES - mar, 15 mart. 2022, 10:54
Zona euro va înăspri politica fiscală în 2023

„Fundamentele economiei zonei euro sunt solide. Totuşi, incertitudinile au sporit semnificativ. Impactul economic al invaziei Ucrainei de către Rusia încă este evaluat şi se adaugă riscurilor provocate de perturbările din lanţurile de aprovizionare, de preţurile mai ridicate ale energiei şi de inflaţie, care a rămas la un nivel ridicat mai mult decât se estima anterior”, se arată în comunicatul dat publicităţii după reuniunea Eurogrup.

UE revizuieşte regulile fiscale – Pactul de stabilitate şi creştere – care limitează deficitul guvernamental sub pragul de 3% din PIB, iar datoria sub 60% din PIB. Prevederile Pactului au fost suspendate începând din 2020 pentru a oferi guvernelor o marjă de manevră mai largă în lupta împotriva pandemiei de COVID-19. Însă, acum că economia a revenit pe creştere, regulile bugetare ar putea fi reintroduse de la începutul lui 2023, chiar dacă vor suferi unele modificări pentru a ţine cont de noile realităţi economice ale UE, respectiv nivelul ridicat al datoriei publice şi necesitatea unor investiţii publice mari pentru a contracara schimbările climatice.

Comisia Europeană (CE) a apreciat că guvernele UE ar trebui să fie pregătite să restabilească sprijinul pentru economie cu bani publici, în funcţie de dificultăţile aduse de războiul din Ucraina. De asemenea, CE a recomandat guvernelor UE să treacă în 2023 la o orientare fiscală neutră, de la o orientare de sprijin în prezent, deoarece economia înregistrează creştere, iar statele membre UE au datorii ridicate, ca rezultat al pandemiei.

„Sprijinim opinia CE că o tranziţie de la o orientare de sprijin în zona euro la o orientare fiscală neutră, începând din 2023, pare a fi adecvată, în timp ce rămânem pregătiţi să reacţionăm în funcţie de evoluţia economiei şi de asemenea în contextul incertitudinilor ridicate”, se arată în comunicatul Eurogrup.

Oficialii au convenit că statele cu un nivel ridicat al datoriei, cum ar fi Italia sau Grecia, ar trebui să se concentreze pe reducerea datoriei, iar cele cu un nivel scăzut să se concentreze mai mult pe investiţii.

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Ministerul Mediului va emite „în câteva zile” acordul de mediu revizuit pentru tronsoanele montane – secretar de stat USR
Autostrada A1 Sibiu – Pitești: Ministerul Mediului va emite „în câteva zile” acordul de mediu revizuit ...
Ministerul Mediului va emite în câteva zile acordul de mediu revizuit pentru tronsoanele montane ale Autostrăzii Sibiu - Pitești, anunță vineri secretarul de stat în Transporturi din partea......
Diana Buzoianu anunță că a aprobat astăzi bugetul Romsilva pe 2026. „Avem un buget care va cuprinde un profit de peste 105 milioane de lei”
Diana Buzoianu anunță că a aprobat astăzi bugetul Romsilva pe 2026. „Avem un buget care va cuprinde un profit de ...
Bugetul de Venituri şi Cheltuieli al Romsilva a fost aprobat vineri şi prevede un profit de peste 105 milioane de lei, ...
Vista Bank finalizează preluarea brokerului Investimental și își extinde astfel afacerile pe segmentul piețelor de capital
Vista Bank finalizează preluarea brokerului Investimental și își extinde astfel afacerile pe segmentul piețelor de capital
Vista Bank (România) S.A. a finalizat achiziția a 100% din acțiunile Investimental S.A., în urma aprobării Autorității ...
Corectarea inegalităților din impozitarea investițiilor nu ar trebui să fie în detrimentul investitorilor
Corectarea inegalităților din impozitarea investițiilor nu ar trebui să fie în detrimentul investitorilor
La 1 octombrie, Comisia Europeană a declanșat o procedură de constatare a neîndeplinirii obligațiilor (infringement) ...