ZTE vrea să investească în România 100 mil. euro în două centre de servicii şi o linie de producţie

Grupul chinez ZTE, unul dintre cei mai mari producători mondiali de echipamente telecom, va derula până în 2015 un program de investiţii de circa 100 milioane de euro, bani care vor fi alocaţi pentru două centre de servicii şi o linie de producţie, a declarat şeful ZTE România, Lorian Vintilă.
Economica.net - mar, 26 nov. 2013, 17:13
ZTE vrea să investească în România 100 mil. euro în două centre de servicii şi o linie de producţie

„Într-o primă fază, vom aloca 16 milioane de euro pentru deschiderea unui centru de servicii în zona de vest a ţării. Cu o întârziere de câteva luni, am demarat în această lună procesul de recrutare a câteva sute de persoane, pe care sperăm să-l încheiem în februarie 2014. De asemenea, în faza a doua a investiţiei, care se va finaliza în partea a doua a anului viitor, vom deschide un alt centru de servicii în zona de sud a ţării, suma alocată ridicându-se la 23 milioane de euro”, a spus Vintilă, prezent la Forumul economic şi comercial China-Europa Centrală şi de Est.

În prezent, potrivit lui Vintilă, ZTE România are circa 150 de salariaţi.

„Restul banilor până la 100 de milioane de euro vor avea ca destinaţie înfiinţarea unei linii de producţie de echipamente telecom. Una din condiţiile de participare la licitaţiile din Europa este ca echipamentele să fie produse într-o ţară membră a Uniunii Europene.Vedem o creştere a cererii pentru aceste produse şi vrem să fim pregătiţi”, a spus şeful ZTE România.

În august 2011, Ministerul pentru Societatea Informaţională a anunţat că ZTE intenţionează să deschidă în România o linie de producţie pentru echipamente de recepţie a semnalului TV digital terestru.

„Reprezentanţii ZTE şi-au manifestat interesul de a extinde investiţiile în România, în domeniul tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor, precizând că doresc să deschidă în ţara noastră o linie de producţie pentru echipamente de recepţie a semnalului TV digital terestru”, se arata într-un comunicat al instituţiei din 24 august 2011.

ZTE Corporation a fost înfiinţată în 1985, la Shenzhen, şi derulează în prezent activităţi în peste 140 de ţări.

ZTE produce echipamente pentru reţele de telecomunicaţii fixe, mobile, pentru reţele optice şi de date, şi pentru reţele inteligente şi de ultimă generaţie.

Te-ar mai putea interesa și
Președinția Uniunii Europene propune reducerea cu 8% a bugetului multianual al UE pentru perioada 2028-2034. Siegfried Mureșan spune că PE respinge ferm o asemenea variantă
Președinția Uniunii Europene propune reducerea cu 8% a bugetului multianual al UE pentru perioada 2028-2034. Siegfried ...
Preşedinţia Uniunii Europene, asigurată semestrul acesta de Irlanda, a propus sâmbătă reducerea cu 8% a bugetului multianual al UE pe perioada 2028-2034, transmite Reuters, relatează Agerpres....
O mare fabrică din România a fost vândută. Justrite își cedează operațiunile de la Galați către un fond italian
O mare fabrică din România a fost vândută. Justrite își cedează operațiunile de la Galați către un fond italian
Fabrica din Galați a Justrite Romania, care produce echipamente pentru depozitarea și manipularea în siguranță a substanțelor ...
Celebrul economist Paul Krugman avertizează că Franța ar putea intra în criză. ”Franţa ar putea să fi trecut de la statutul de prea mare pentru a fi lăsată să se prăbuşească la cel de prea mare pentru a fi salvată”
Celebrul economist Paul Krugman avertizează că Franța ar putea intra în criză. ”Franţa ar putea să fi trecut de ...
Franţa riscă să intre într-o criză a datoriei publice şi ar putea deveni prea mare pentru ca Banca Centrală Europeană ...
Turcia interzice accesul la rețelele sociale a minorilor cu vârsta sub 15 ani
Turcia interzice accesul la rețelele sociale a minorilor cu vârsta sub 15 ani
Turcia a interzis sâmbătă accesul în reţelele sociale până la vârsta de 15 ani, publicând în gazeta oficială o ...