700 de autoturisme electrice şi hibrid, comercializate în România în primele 9 luni (APIA)

Aproape 700 de autoturisme electrice şi hibrid au fost comercializate în România, în primele nouă luni din 2016, în creştere cu 108,1% faţă de aceeaşi perioadă din anul anterior, când numărul acestora era de 333 de unităţi, relevă datele Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Autoturisme (APIA), consultate de Agerpres
Economica.net - lun, 24 oct. 2016, 11:19
700 de autoturisme electrice şi hibrid, comercializate în România în primele 9 luni (APIA)

Conform statisticii, din ianuarie până în septembrie 2016, comparativ cu acelaşi interval din anul precedent, pe segmentul autoturismelor hibride, vânzările au crescut cu 88,7%, până la 78 de exemplare, în timp ce în cazul maşinilor electrice majorarea este de 129,4%, respectiv 615 unităţi.

În perioada ianuarie – septembrie 2016, vânzările de autovehicule ecologice au reprezentat echivalentul a 0,8% din totalul autoturismelor noi comercializate la nivel naţional.

Totodată, la nivelul lunii septembrie din acest an, au fost vândute 123 de maşini ecologice, în scădere cu 26,78% faţă de luna anterioară, când s-au înregistrat 168 de unităţi comercializate.

De asemenea, în primele nouă luni din acest an, statistica arată că au fost achiziţionate 693 de autoturisme hibride/electrice 100%, în creştere cu circa 108,1%, în comparaţie cu acelaşi interval din 2015, când numărul acestora era de 333 de unităţi.

În topul celor mai comercializate mărci auto electrice 100%, din ianuarie până în septembrie, primul loc este ocupat de BMW, cu 35 de unităţi, urmată de Volkswagen (10 unităţi), Mercedes-Benz şi Volvo (câte 9), Mitsubishi (6), Renault (3) şi Porsche (2).

În acelaşi timp, cele mai multe maşini hibride comercializate în România, în primele 9 luni, sunt înregistrate în dreptul mărcii Toyota (483 unităţi), urmată de Lexus (116) şi Land Rover (4).

Datele APIA relevă că, pe întreg anul 2015, numărul autovehiculelor electrice şi hibride noi vândute în România a fost de 495 de unităţi, mai mult decât dublu (110%) comparativ cu anul 2014, când au fost comercializate 236 de unităţi.

Te-ar mai putea interesa și
Cod galben de vânt puternic în judeţele Brăila şi Buzău, vineri până la ora 16:00
Cod galben de vânt puternic în judeţele Brăila şi Buzău, vineri până la ora 16:00
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenţionare nowcasting Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 16:00 în judeţele Brăila şi Buzău, unde se vor......
Autism România solicită consiliilor locale să compenseze efectele negative ale deciziei de eliminare a facilităţilor fiscale
Autism România solicită consiliilor locale să compenseze efectele negative ale deciziei de eliminare a facilităţilor ...
Autism România - Asociaţia Părinţilor Copiilor cu Autism a transmis, vineri, o scrisoare deschisă în care face apel ...
Dacia a ajuns în elita mondială cu o mașină de „Mad Max”. Sandrider participă la cel mai cunoscut raliu din lume. Toate detaliile despre mașina specială
Dacia a ajuns în elita mondială cu o mașină de „Mad Max”. Sandrider participă la cel mai cunoscut raliu ...
Modelul Dacia Sandrider beneficiază de o serie de îmbunătățiri esențiale pentru Raliul Dakar 2026, axate pe reducerea ...
Ucraina insistă că atacă doar „ţinte militare”, după un atac mortal în teritoriul ocupat
Ucraina insistă că atacă doar „ţinte militare”, după un atac mortal în teritoriul ocupat
Kievul atacă doar "ţinte militare" ruseşti, a declarat vineri pentru AFP un purtător de cuvânt al armatei ucrainene, ...