Acţionarii Astra Asigurări au suspendat procedura de majorare a capitalului social

Acţionarii Astra Asigurări, companie aflată în administrare specială, au aprobat marţi, suspendarea implementării procedurii de majorare a capitalului social al companiei, aceasta fiind cea de-a treia etapă, potrivit unui raport publicat de companie pe Bursa de Valori Bucureşti (BVB), transmite Agerpres. 
Economica.net - mar, 11 aug. 2015, 13:35
Acţionarii Astra Asigurări au suspendat procedura de majorare a capitalului social

Asigurătorul a atras 134.000 lei, după primele două etape ale majorării de capital.

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a decis deschiderea procedurii de redresare financiară prin administrare specială a societăţii Astra în februarie 2014, numind firma de consultanţă KPMG Advisory în calitate de administrator special.

Planul de redresare al Astra întocmit de KPMG Advisory SRL a fost aprobat de ASF pe 7 aprilie 2014 şi prevedea ca măsură principală pentru restabilirea indicatorilor de prudenţialitate majorarea capitalului social cu o sumă de până la 490 milioane lei pe o perioadă estimată iniţial la aproximativ un an. Această măsură este în curs de implementare de către administratorul special, urmând să se finalizeze odată cu încheierea perioadei de subscriere pentru cea de-a doua operaţiune de majorare a capitalului social cu suma de 425 milioane lei demarată pe 18 martie 2015.

Preşedintele ASF, Mişu Negriţoiu, a declarat, la jumătatea lunii iulie, că discuţiile referitoare la preluarea Astra sunt ‘destul de avansate’ şi există ‘şanse bune’ să fie rezolvată problema în această vară sau, cel puţin, societatea ‘să intre într-un alt plan de redresare, cu un investitor strategic’.

La finalul anului trecut, Astra Asigurări şi-a majorat capitalul social cu 65 milioane de lei, la 257,79 milioane lei.

Astra Asigurări este deţinută de The Nova Group Investments România şi Epsilon Estate Provider (99% din acţiuni), firme controlate de omul de afaceri Dan Adamescu.

Te-ar mai putea interesa și
Atac american în Venezuela? Declarație ambiguă a lui Trump
Atac american în Venezuela? Declarație ambiguă a lui Trump
Preşedintele american Donald Trump a declarat, într-un interviu publicat vineri, că Statele Unite au distrus săptămâna trecută o "mare instalaţie", în cadrul a ceea ce Washingtonul descrie......
Ministrul Sănătății: În a doua parte a anului 2025 plățile din PNRR au crescut cu 240%
Ministrul Sănătății: În a doua parte a anului 2025 plățile din PNRR au crescut cu 240%
Implementarea proiectelor din PNRR și accelerarea mecanismelor de plată și de susținere a beneficiarilor au fost o prioritate ...
Bulgaria adoptă euro. Taxa de parcare crește de la 5 leva la 5 euro, peste noapte, într-o localitate turistică
Bulgaria adoptă euro. Taxa de parcare crește de la 5 leva la 5 euro, peste noapte, într-o localitate turistică
Parcarea de la telescaunul care deservește zona Lacurilor Rila din Bulgaria, o destinație turistică de sezon, va costa ...
Airbus cucerește China: Comandă de 8 mld. USD
Airbus cucerește China: Comandă de 8 mld. USD
Grupul european Airbus SE a primit comenzi pentru zeci de aeronave de la două companii aeriene chineze în timp ce Boeing ...