Activitatea economică în zona euro se menţine la cel mai ridicat nivel de la criza datoriilor

Un studiu realizat de compania de analize financiare Markit arată că activitatea economică în zona euro a înregistrat la începutul acestui an cel mai semnificativ avans de la criza datoriilor, transmite Financial Times.
Economica.net - mar, 24 ian. 2017, 13:27
Activitatea economică în zona euro se menţine la cel mai ridicat nivel de la criza datoriilor

Indicatorul Composite Purchasing Managers (PMI) în zona euro, care măsoară activitatea în industrie şi sectorul serviciilor, a scăzut uşor în ianuarie, la 54,3 puncte, de la 54,5 puncte luna precedentă, potrivit unei estimări a companiei Markit, cu sediul la Londra. Este cel mai ridicat nivel din aprilie 2011, datorită deprecierii euro, majorării comenzilor noi şi a creşterii încrederii oamenilor de afaceri.

Un indicator PMI de peste 50 de puncte arată o expansiune a economiei, iar sub valoarea de 50 de puncte indicatorul reflectă o contractare a economiei.

Datele arată că economia zonei euro va înregistra o creştere de 0,4% în primul trimestru din 2017, un nivel similar cu cel din ultimele trei luni ale anului trecut. Poate cea mai încurajatoare evoluţie o reprezintă creşterea angajărilor, în ianuarie înregistrându-se cel mai mare avans lunar al angajărilor din ultimii nouă ani, pe fondul sporirii optimismului privind evoluţia economiei în 2017, a declarat economistul şef al IHS Markit, Chris Williamson. Acesta a estimat că PIB-ul zonei euro a înregistrat un avans de 0,4% în trimestrul patru din 2016, în linie cu estimările analiştilor.

Te-ar mai putea interesa și
Pierderile Electrolux s-au triplat în primul trimestru, dar sunt mai mici decât estimau analiştii
Pierderile Electrolux s-au triplat în primul trimestru, dar sunt mai mici decât estimau analiştii
Producătorul suedez de electrocasnice Electrolux a raportat vineri pierderi operaţionale semnificativ mai mari pentru primul trimestru al acestui an, ca urmare a cererii slabe şi a......
România are cel mai mare deficit comercial de pe urma comerţului extra-UE cu medicamente şi produse farmaceutice
România are cel mai mare deficit comercial de pe urma comerţului extra-UE cu medicamente şi produse farmaceutice
Exporturile UE de produse medicale şi farmaceutice în ţările din afara blocului comunitar au scăzut cu 3,5% în 2023, ...
Generarea de idei a devenit mai simplă
Generarea de idei a devenit mai simplă
Una dintre principalele dificultăți întâmpinate în munca de la distanță sau în regim hibrid este găsirea unor metode ...
Tona de cupru a trecut pragul de 10.000 de dolari, pe fondul unui aşteptat deficit de aprovizionare
Tona de cupru a trecut pragul de 10.000 de dolari, pe fondul unui aşteptat deficit de aprovizionare
Cotaţiile la cupru au trecut vineri pragul de 10.000 de dolari pe tonă, pentru prima dată în ultimii doi ani, pe fondul ...