ANAT solicită ca distribuirea voucherelor de vacanţă să înceapă din luna ianuarie a fiecărui an

Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) a anunţat, miercuri, că valoarea voucherelor de vacanţă emise în primele nouă luni ale anului a ajuns la 230 de milioane de euro, o sumă de opt ori mai mare faţă de cea de anul trecut, 2018 fiind anul în care voucherele acordate şi angajaţilor din sistemul public au impulsionat toate segmentele turismului intern.
Economica.net - mie, 14 nov. 2018, 13:37
ANAT solicită ca distribuirea voucherelor de vacanţă să înceapă din luna ianuarie a fiecărui an

Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism (ANAT) solicită distribuirea voucherelor de vacanţă la începutul fiecărui an, pentru ca turiştii să poată profita de perioada de Înscrieri Timpurii, al cărui vârf este între ianuarie şi martie.

Potrivit unui comunicat ANAT remis miercuri AGERPRES, valoarea voucherelor de vacanţă emise în primele nouă luni ale anului a ajuns la 230 de milioane de euro, o sumă de opt ori mai mare faţă de cea de anul trecut, 2018 fiind anul în care voucherele acordate şi angajaţilor din sistemul public au impulsionat toate segmentele turismului intern.

Litoralul, muntele, zonele balneo, Delta Dunării au înregistrat în acest an creşteri de până la 25% faţă de anul anterior.

Numai în luna septembrie au fost emise vouchere de vacanţă în valoare de 7 milioane de euro, însă cea mai mare valoare a fost înregistrată în luna iunie, 125 de milioane de euro, când au început să fie distribuite şi bugetarilor.

„Voucherele de vacanţă au încurajat românii să călătorească şi au susţinut litoralul românesc în lunile ploioase şi la final de sezon ori zonele turistice mai puţin vizitate în anii anteriori. Pentru prima dată, în acest an, mai mulţi români au fost în vacanţă la Marea Neagră, ori zone turistice mai puţin frecventate au început să crească în statistici. Suntem convinşi că sunt suficiente argumente pentru continuarea programului şi mai ales pentru acordarea din timp a voucherelor”, a declarat Nicolae Demetriade, preşedinte ANAT.

Potrivit statisticilor ANAT, în 2018, majoritatea proprietarilor de vouchere de vacanţă s-a adresat agenţiilor de turism pentru valorificarea acestora, aproximativ trei sferturi dintre ei alegând pachete turistice.

„Cei care nu le-au valorificat încă le pot folosi pentru vacanţe în timpul iernii şi chiar vara viitoare, pe care le găsesc şi la Târgul Naţional de Turism organizat la Romexpo, în perioada 15-18 noiembrie. 50 de agenţii de turism membre ale Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism aduc la târg vacanţe cu transport, cazare, servicii de masă, tratament şi alte servicii asociate în toate zonele turistice din România, pachete care au reducere de până la 30%”, se arată în comunicatul ANAT.

Te-ar mai putea interesa și
Excedentul comercial agroalimentar al UE a crescut puternic în octombrie, ca urmare a prețurilor mari pentru exporturile de produse procesate pe bază de cafea și cacao
Excedentul comercial agroalimentar al UE a crescut puternic în octombrie, ca urmare a prețurilor mari pentru exporturile ...
Excedentul comercial agroalimentar al UE a crescut puternic în octombrie 2025, ajungând la 6,4 miliarde de euro, o creştere de 18% faţă de septembrie şi de 19% faţă de octombrie 2024,......
Municipiul Brașov a crescut de patru ori în total taxele de promovare turistică și salvamont pe care trebuie să le plătească turiștii începând din 2026
Municipiul Brașov a crescut de patru ori în total taxele de promovare turistică și salvamont pe care trebuie să le plătească ...
Turiştii care vor vizita, anul viitor, municipiul Braşov şi staţiunea Poiana Braşov vor trebui să plătească, pentru ...
Companiile germane, pesimiste cu privire la evoluția economiei în 2026
Companiile germane, pesimiste cu privire la evoluția economiei în 2026
Foarte puţine companii germane sunt încrezătoare în privinţa noului an, chiar dacă perspectivele economice s-au îmbunătăţit ...
ANRE anunță că 247 de proiecte cu putere de peste 9.000 de MW și-au pierdut valabilitatea pe parcursul anului 2025, locul acestora urmând să fie luat de investitori serioși
ANRE anunță că 247 de proiecte cu putere de peste 9.000 de MW și-au pierdut valabilitatea pe parcursul anului 2025, locul ...
Avizele Tehnice de Racordare (ATR) pentru un număr total de 247 de proiecte cu putere maximă aprobată pentru evacuare, ...