Alegeri prezidenţiale în Franţa: Emmanuel Macron şi Marine Le Pen, pe primele locuri în exit-poll-uri

Centristul Emmanuel Macron şi lidera forţelor de extremă dreapta Marine Le Pen conduc în exit-poll-uri în primul tur al alegerilor prezidenţiale din Franţa, potrivit postului de radio şi televiziune de limbă franceză din Belgia RTBF, informează duminică agenţia de presă DPA, citaţi de Agerpres.
Economica.net - Dum, 23 apr. 2017, 15:18
Alegeri prezidenţiale în Franţa: Emmanuel Macron şi Marine Le Pen, pe primele locuri în exit-poll-uri

Potrivit RTBF, Macron conduce cu 24% din voturi, fiind urmat de Le Pen cu 22%, potrivit exit-poll-urilor realizate la mijlocul zilei. Fostul premier conservator Francois Fillon ar întruni 20,5% din voturi, în timp ce liderul de extremă stânga Jean-Luc Melenchon s-ar bucura de 18% din voturile francezilor.

Postul RTBF nu oferă mai multe detalii cu privire la cine anume a realizat aceste exit-poll-uri sau câţi alegători au răspuns la ele. În Franţa este ilegal să publici exit-poll-uri, rezultate parţiale sau estimări înainte ca procesul de vot să se fi încheiat.

Ministerul de Interne a anunţat că 69,42% dintre alegătorii francezi s-au prezentat la urne până la ora locală 17.00 (18.00 ora României), iar secţiile de votare vor râmâne deschise până la ora locală 20.00 (21.00 ora României) în marile oraşe, în vreme ce cele mai multe secţii se închid cu o oră mai devreme în Hexagon, transmite Le Parisien. De asemenea, toţi cei 11 candidaţi au votat în prima parte a zilei în secţii din întreaga Franţă.

Analiştii se aşteaptă ca prezenţa la urne să ajungă până la ora închiderii secţiilor la 80%, iar mulţi parizieni au stat până la o oră la coadă pentru a vota în mai multe secţii cu probleme din capitala Hexagonului. 28,54% dintre alegătorii francezi s-au prezentat la urne până la ora locală 12.00 (13.00 ora României), adică peste prezenţa de vot anticipată de analişti, sugerând o mobilizare a votanţilor în primul tur al alegerilor prezidenţiale din Franţa.

De asemenea, această mobilizare a alegătorilor şi-a făcut simţită prezenţa şi în secţiile deschise peste graniţe, iar organizatorii au susţinut că prezenţa la vot peste aşteptări a dus la formarea unor cozi lungi în Montreal. Însă, francezii au avut de aşteptat câteva ore pentru a vota şi în capitalele europene, precum Londra, Bruxelles şi Berlin. În mod tradiţional, alegerile prezidenţiale franceze adună o prezenţă de aproximativ 80% din cei 47 de milioane de cetăţeni care au drept de vot în Hexagon. O prezenţă ridicată la urne este favorabilă candidaţilor mai moderaţi, care se temeau că francezii indecişi vor renunţa să voteze în primul tur al cursei pentru palatul Elysee.

viewscnt

Te-ar mai putea interesa și
APIA a făcut plăți către fermieri de aproape 124 de milioane de lei, în intervalul 24 – 26 aprilie
APIA a făcut plăți către fermieri de aproape 124 de milioane de lei, în intervalul 24 – 26 aprilie
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a efectuat plăţi pentru anul de cerere 2023 în suma totală de 123,99 de milioane de lei lei (24,93 de milioane de euro), în......
AMOFM: 240 de locuri de muncă în străinătate sunt disponibile prin rețeaua EURES
AMOFM: 240 de locuri de muncă în străinătate sunt disponibile prin rețeaua EURES
Angajatorii europeni oferă, prin intermediul EURES România, 240 de locuri de muncă, cu contract pe perioadă determinată ...
Marcel Boloș: Sistemul naţional e-Transport este creat pentru lupta împotriva diverselor forme de fraudă şi evaziune fiscală
Marcel Boloș: Sistemul naţional e-Transport este creat pentru lupta împotriva diverselor forme de fraudă şi evaziune ...
Sistemul naţional e-Transport este special creat pentru lupta împotriva diverselor forme de fraudă şi evaziune fiscală ...
18 instituții financiare au anunțat că vor să participe la schema de ajutor de stat IMM Plus. Fondul de garantare a fost suprasubscris cu peste 330%
18 instituții financiare au anunțat că vor să participe la schema de ajutor de stat IMM Plus. Fondul de garantare a fost ...
Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM SA-IFN) a anunțat astăzi ...