Andrei Baciu. Fisa biografica CV

Andrei Baciu a absolvit Facultatea de Medicină din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti. 
Economica.net - Dum, 15 nov. 2015, 15:25
Andrei Baciu. Fisa biografica CV

A fost rezident în secţia de chirurgie cardiacă a Spitalului Fundeni (ian. 2012- mart. 2012), apoi la Spitalul universitar „Charles Nicolle” (CHU de Rouen) din Rouen, Franţa. 

Din august 2014, a efectuat stagii de chirurgie generală la Spitalul Universitar din Bucureşti şi de chirurgie toracică la Institutul „Marius Nasta”. 

În 2015, a urmat un program de formare în management spitalicesc la Şcoala Naţională de Sănătate Publică din Bucureşti. 

Este preşedinte al Asociaţiei S.O.S. Drepturile Pacienţilor. 

Te-ar mai putea interesa și
Au început alegerile pentru viitorul C.A. al BNR. Noua conducere va fi numită până cel târziu 1 iulie. Isărescu mai primește un mandat, Leonardo Badea va lua supravegherea bancară-SURSE
Au început alegerile pentru viitorul C.A. al BNR. Noua conducere va fi numită până cel târziu 1 iulie. Isărescu mai ...
A început bătălia pentru posturile din Consiliul de Administrație al BNR. Numirea și validarea noului Consiliu trebuie să aibă loc până la începutul vacanței parlamentare, la data de 1......
Banca Transilvania raportează pentru primele trei luni din an un profit net consolidat de peste 1,1 miliarde de lei, în creștere cu 35%
Banca Transilvania raportează pentru primele trei luni din an un profit net consolidat de peste 1,1 miliarde de lei, în ...
Guprul Banca Transilvania a anunțat astăzi că a obținut un profit net consolidat de 1,1324 de miliarde de lei (+35% față ...
Ploile abundente din Africa de Vest au dus cotațiile la cacao în jos, tendință care ar putea continua
Ploile abundente din Africa de Vest au dus cotațiile la cacao în jos, tendință care ar putea continua
Cotaţiile futures la cacao sunt în scădere, în urma ploilor favorabile pentru recoltele din Vestul Africii şi a analizei ...
Bittnet raportează o pierdere netă de 9,7 milioane de lei pentru primele trei luni ale anului
Bittnet raportează o pierdere netă de 9,7 milioane de lei pentru primele trei luni ale anului
Bittnet Group a încheiat primul trimestru al acestui an cu o pierdere netă de 9,7 milioane de lei, comparativ cu o pierdere ...