Angela Merkel, personalitatea anului, potrivit The Times

Cancelarul german Angela Merkel a fost proclamată Personalitatea anului 2014 de către publicaţia britanică The Times pentru 'menţinerea stabilităţii în Europa'.
Economica.net - S, 27 dec. 2014, 09:31
Angela Merkel, personalitatea anului, potrivit The Times

‘Angela Merkel a acţionat cu un om politic excepţional într-un moment în care relaţiile între Est şi Vest se aflau în pragul celei mai grave crize geopolitice de la încheierea războiului rece’, scria în ediţia sa de vineri The Times.

Times evocă în special contribuţia cancelarului german la ‘negocierile tensionate între Occident şi preşedintele rus Vladimir Putin’, după alipirea peninsulei Crimeea la Federaţia Rusă, denunţată drept o anexare de către autorităţile de la Kiev şi ţările occidentale, scrie Agerpres.

Merkel -‘Doamna necesară’ – cel mai proeminent politician european- este şi cea mai puternică femeie din lume şi ‘personalitatea anului 2014’, concluzionează The Times.

La începutul crizei ucrainene, Merkel nu numai că a condamnat anexarea Crimeii, dar a şi încercat să convingă într-un mod rezonabil Kremlinul să revină în cadrul sistemului juridic internaţional. Nu a trântit uşa negocierilor. Dar când separatiştii înarmaţi şi instruiţi de Rusia au doborât în iulie avionul de linie malaezian, aceasta a convins-o că Putin -aşa cum a spus ea singură – ‘trăieşte într-o altă lume’. De atunci, dna Merkel pledează pentru sancţiuni împotriva Rusiei şi asistenţă internaţională în favoarea Ucrainei.

Referitor la obiectivele care îi stau în faţă dnei Merkel, The Times menţionează trei: în primul rând, ‘să asigure ca în martie 2015, sancţiunile UE să fie prelungite’, în pofida obiecţiilor unor ţări membre UE, în al doilea rând, ‘să sincronizeze atitudinea UE faţă de Putin cu cea a SUA, care pledează pentru ‘strângerea laţului’ în jurul preşedintelui rus şi al anturajului său’ şi, în al treilea rând, ‘să-l descurajeze pe Putin de la noi paşi şi mai nesăbuiţi privind o eventuală implicare în Republica Moldova sau Ţările baltice’.

Cu toate acestea, ziarul îşi exprimă temerea că Germania nu va mai juca un rol central în gestionarea UE. ‘Dacă Merkel, focalizându-şi atenţia pe vindecarea relaţiilor dintre Est şi Occident, va înceta să acorde atenţie cangrenării relaţiilor între Nord şi Sud în zona euro, aceasta ar fi o ironie teribilă’, consideră jurnaliştii britanici.

Dacă Angela Merkel a lăsat să se înţeleagă că zece ani la putere sunt suficienţi, The Times consideră că ea este ‘femeia de care ar fi nevoie într-o lume plină de bărbaţi periculoşi’.

Te-ar mai putea interesa și
Dragoș Pîslaru: Vă asigur că Guvernul acesta nu pleacă nicăieri după ziua de marţi. Există resurse pentru plata salariilor, pentru plata pensiilor
Dragoș Pîslaru: Vă asigur că Guvernul acesta nu pleacă nicăieri după ziua de marţi. Există resurse pentru plata ...
Guvernul Bolojan va rămâne în continuare, a dat joi asigurări ministrul interimar al Muncii, Familiei, Tineretului şi Solidarităţii Sociale, Dragoş Pîslaru, care consideră că unii dintre......
După un 2025 cu creșteri ale afacerilor și profitului operațional, Autonom va investi în flotă și digitalizare în 2026
După un 2025 cu creșteri ale afacerilor și profitului operațional, Autonom va investi în flotă și digitalizare în 2026
Autonom Services SA, furnizor integrat de soluții de mobilitate controlat de Marius și Dan Ștefan, a încheiat 2025 cu ...
Criză Rusia – Putin ia măsuri de urgenţă. Ce face pentru a regenera economia după contracţia PIB
Criză Rusia – Putin ia măsuri de urgenţă. Ce face pentru a regenera economia după contracţia PIB
Criză Rusia - Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, şi Guvernul de la Moscova iau măsuri pentru revenirea creşterii, ...
RAPORT Ministrul Finanțelor explică în premieră. De ce a scăzut agresiv deficitul? Fondurile UE, în top
RAPORT Ministrul Finanțelor explică în premieră. De ce a scăzut agresiv deficitul? Fondurile UE, în top
Ministerul Finanțelor publică, în premieră, raportul privind execuția bugetară în primele trei luni din 2023, perioadă ...