ANRE va transmite până pe 15 februarie concluziile privind analiza preţurilor mari de pe bursa de energie – OPCOM

Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) a solicitat, miercuri, o analiză a comportamentului participanţilor la piaţa spot a bursei de energie, concluziile urmând a fi transmise până la data de 15 februarie 2017, se arată într-un comunicat al operatorului pieţei de energie electrică din România, OPCOM.
Economica.net - J, 02 feb. 2017, 11:32
ANRE va transmite până pe 15 februarie concluziile privind analiza preţurilor mari de pe bursa de energie - OPCOM

‘În contextul tranzacţiilor stabilite pe piaţa spot în luna ianuarie 2017, informăm opinia publică şi participanţii la piaţă că OPCOM a asigurat corecta funcţionare a platformelor de tranzacţionare, fiind respectate întocmai regulamentele şi procedurile în vigoare. În toate intervalele orare ale lunii ianuarie au fost ofertate volume de vânzare şi cumpărare care au asigurat echilibrarea poziţiilor comerciale ale participanţilor la piaţă, la preţurile de închidere rezultate, reflectând intenţiile de ofertare exprimate de participanţi’, spun reprezentanţii OPCOM.

Potrivit acestora, preţul de închidere a pieţei este rezultatul ofertelor ferme ale participanţilor la piaţa spot exprimate prin ofertele introduse de către aceştia în platformele de tranzacţionare.

Totodată, în cursul zilei de miercuri, ‘Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei a solicitat o analiză a comportamentului participanţilor la PZU (piaţa spot – n.r.), analiza şi concluziile urmând a fi transmise până la data de 15 februarie 2017’, se mai arată în comunicatul OPCOM.

Preţurile pe piaţa spot a bursei de energie OPCOM au ajuns în ultimele trei săptămâni la recorduri istorice de peste 600 lei pe MWh, de două ori mai mari decât în primele zile ale acestui an. Cel mai mare nivel a fost miercuri, 1 februarie 2017, când energia se tranzacţiona pentru orele orele 18:00 – 19:00 la preţul de 680 de lei pe MWh.

De miercuri, însă, preţurile pe piaţa spot au început să scadă, fiind de maximum 657 de lei pe MWh joi şi de 600 de lei pe MWh pentru ziua de vineri, 3 februarie.

Luni, reprezentanţii ANRE au declarat, pentru AGERPRES, că analizează două tranzacţii suspecte încheiate pe OPCOM şi, ulterior, au precizat că au extins ancheta la mai multe tranzacţii, deoarece preţurile au urcat foarte mult faţă de luna decembrie a anului trecut.

România a înregistrat în zilele de 15 şi 23 ianuarie 2017 cel mai mare preţ al energiei din Europa, ajungând la 74,92 de euro pe MWh, respectiv 96,52 de euro pe MWh, potrivit datelor de pe site-ul bursei de energie OPCOM, operatorul pieţei de energie electrică şi gaze naturale din România.

Cel mai mare preţ în această lună din Europa s-a înregistrat în Ungaria, respectiv 300 de euro pe MWh.

Din datele de pe site-ul OPCOM mai reiese că preţul mare de pe piaţa spot a bursei de energie OPCOM nu a fost cauzat de un deficit de energie, deoarece pe platformele la termen ale OPCOM s-a tranzacţionat pentru luna ianuarie o cantitate de energie de 6,8 TWh, mai mare decât consumul ţării, estimat la maximum 6 TWh pentru această lună. În plus, pe piaţa spot se mai tranzacţionează o altă cantitate de 3,4 TWh.

Pe pieţele la termen, preţul pentru luna ianuarie 2017 este de 168 de lei pe MWh.

Unii furnizori de energie au ajuns să denunţe unilateral contractele pe care le au, pentru a profita de preţurile-record care se înregistrează în această perioadă pe bursă, a precizat, luni, Enel. Aceşti furnizori preferă să plătească penalităţile prevăzute în contractele pe care le denunţă, mergând apoi să vândă energia cu preţ dublu sau chiar triplu pe piaţa spot.

Te-ar mai putea interesa și
INS: Resursele de cereale și produse de cereale au scăzut în 2024 cu 6,38 de milioane de tone
INS: Resursele de cereale și produse de cereale au scăzut în 2024 cu 6,38 de milioane de tone
Resursele totale de cereale şi produse din cereale (în echivalent cereale boabe) au fost mai mici cu 6,384 de milioane de tone în 2024, faţă de nivelul anului 2023, totalizând 50,72 de milioane......
Fostul prim-ministru al Republicii Moldova Vlad Filat a fost dat în urmărire internațională de Interpol
Fostul prim-ministru al Republicii Moldova Vlad Filat a fost dat în urmărire internațională de Interpol
Fostul premier al Republicii Moldova, Vlad Filat, a fost dat în urmărire internaţională de Interpol, în baza unei notificări ...
Rusia extinde interdicția privind exporturile de benzină până pe 28 februarie 2026
Rusia extinde interdicția privind exporturile de benzină până pe 28 februarie 2026
Guvernul rus a anunţat sâmbătă extinderea până în 28 februarie 2026 a interdicţiei temporare privind exporturile ...
Vânzările mărcilor străine de telefoane mobile de pe piața chineză au crescut cu 128,4% în luna noiembrie 2025
Vânzările mărcilor străine de telefoane mobile de pe piața chineză au crescut cu 128,4% în luna noiembrie 2025
Vânzările mărcilor străine de telefoane mobile, inclusiv iPhone-ul de la Apple Inc, pe piaţa din China au crescut în ...