Autostrada Comarnic-Braşov s-a amânat din nou

Termenul de depunere a ofertelor pentru contractul de realizare în concesiune a autostrăzii Comarnic - Braşov a fost prelungit cu o lună, până pe 15 noiembrie, la solicitarea consorţiilor rămase în cursă.
Economica.net - J, 10 oct. 2013, 12:39
Autostrada Comarnic-Braşov s-a amânat din nou

Potrivit informaţiilor remise AGERPRES de Departamentul pentru Proiecte de Infrastructură şi Investiţii Străine (DPIIS), constructorii au cerut prelungirea termenului cu două luni, în urma discuţiilor purtate în etapa dialogului competitiv, aceştia reclamând perioada scurtă în care s-au desfăşurat procedurile şi schimbarea din mers a proiectului, respectiv includerea a trei tuneluri în dreptul localităţilor Sinaia – Buşteni – Predeal. 

„Cele trei consorţii au cerut prelungiri de două luni. Modul în care s-a purtat dialogul şi pretenţiile CNADNR au fost destul de dure. De exemplu, un proces de achiziţie publică în materie de concesiuni durează 16 – 18 luni, chiar mai mult. La noi, anunţul de participare a apărut în decembrie 2012, iar acum suntem în octombrie 2013, adică mai puţin de un an. Luni, 7 octombrie, s-a transmis o extensie de timp, de o lună de zile până la depunerea ofertelor. Astfel, termenul de depunere va fi 15 noiembrie 2013”, au precizat, pentru AGERPRES, reprezentanţi ai DPIIS.

Consorţiile interesate de realizarea în concesiune a autostrăzii Comarnic-Braşov sunt: Vinci (Franţa) – Strabag (Austria) – Aktor (Grecia), Impregilo – Salini (ambele din Italia) şi UMB – Tehnostrade (România). 

Conform datelor CNADNR, tronsonul Comarnic – Braşov are 58 de kilometri, iar valoarea proiectului este estimată la 982,85 milioane de euro (proiectare şi construcţie – patru ani, operare şi întreţinere – 25 ani).

Tronsonul de autostradă va fi operat şi întreţinut de viitorul concesionar. Perioada de garanţie este inclusă în durata viitorului contract de concesiune. 

Te-ar mai putea interesa și
Un cutremur de  4,3 grade pe scara Richter s-a produs în județul Buzău
Un cutremur de 4,3 grade pe scara Richter s-a produs în județul Buzău
Un cutremur medius-a produs marţi seara, la ora 20:21, în judeţul Buzău, a anunţat Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismologii inițial au......
Consumul de energie al României a fost de peste 8.000 MW marți seară
Consumul de energie al României a fost de peste 8.000 MW marți seară
România consuma marţi seara, la ora 19:25, o cantitate de energie electrică de peste 8.000 MW, iar producţia se ridica ...
Hidroelectrica și-a crescut producția de energie cu 16% în primul semestru din 2026, profitul a crescut însă cu 62%
Hidroelectrica și-a crescut producția de energie cu 16% în primul semestru din 2026, profitul a crescut însă cu 62%
Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, a raportat pentru primul semestru al anului ...
Comisia Europeană: Nu există riscuri pe termen scurt în ceea ce priveşte suficienţa aprovizionării cu energie electrică, însă situaţia va rămâne tensionată săptămâna următoare
Comisia Europeană: Nu există riscuri pe termen scurt în ceea ce priveşte suficienţa aprovizionării cu energie electrică, ...
Grupul de coordonare pentru energie electrică de la nivelul Comisiei Europene a confirmat marţi că nu există riscuri ...