Avertisment UE către Microsoft: Includeţi mai multe opţiuni de browsere în Windows 8

 Comisia Europeană a avertizat miercuri Microsoft să includă mai multe opţiuni de browsere, pe lângă Internet Explorer, în sistemul de operare Windows 8, pentru a evita un nou conflict antitrust, a declarat comisarul pentru Concurenţă Joaquin Almunia, transmite Bloomberg.
Economica.net - mie, 24 oct. 2012, 13:07
Avertisment UE către Microsoft: Includeţi mai multe opţiuni de browsere în Windows 8

Autorităţile europene antitrust au trimis Microsoft, care va pune în vânzare Windows 8 peste două zile, obiecţii oficiale, întrucât compania nu a respectat un acord pentru închiderea unei investigaţii anterioare, potrivit căruia trebuie să permită utilizatorilor să îşi aleagă browserul de Internet.

„Am prezentat obiecţii Microsoft, în legătură cu Windows 8. Dacă un utilizator decide să opteze ca browserul principal să fie altul decât Internet Explorer, nu ar trebui să fie vreun avertisment în Windows sau confirmări din partea utilizatorului. Aşteptăm ca Microsoft să rezolve problemele”, a spus Almunia.

Microsoft a fost deja amendată cu 1,68 miliarde de euro în investigaţii antitrust ale UE, din care 899 milioane de euro pentru că nu a respectat cerinţa de a partaja date cu firmele concurente.

Grupul a acceptat în 2009 să ofere acces browserelor rivale în sistemul Windows, în cadrul unui acord cu autorităţile europene. În decembrie 2011, Microsoft a dat asigurări UE că îşi respectă angajamentele.

Obiecţiile făcute miercuri de Comisia Europeană reprezintă un pas către posibile noi amenzi împotriva Microsoft, pentru că nu îşi respectă angajamentul să pună la dispoziţia utilizatorilor mai multe browsere, pe lângă Internet Explorer.

Un purtător de cuvânt al Microsoft din Bruxelles, Robin Koch, a refuzat să comenteze afirmaţiile lui Almunia privind Windows 8, dar a spus că grupul „ia foarte în serios” preocupările Comisiei.

Te-ar mai putea interesa și
Poșta Română oferă 20 de posturi de internship plătite în domenii precum HR, IT, marketing și juridic
Poșta Română oferă 20 de posturi de internship plătite în domenii precum HR, IT, marketing și juridic
Compania Națională Poșta Română lansează a doua ediție a programului de internship, creat special pentru a tinerii care doresc o carieră în industria serviciilor poștale și de logistică. ...
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte de Paște
Boloș: Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru ca pensiile să fie plătite în avans, înainte ...
Ministerul Finanţelor a efectuat toate procedurile necesare pentru a asigura că toţi cei 4,74 de milioane pensionari din ...
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România deschide cel de-al 57-lea hipermarket din rețea la Pitești
Carrefour România își continuă expansiunea și inaugurează cel de-al 57-lea hipermarket din rețea, la Pitești. Noul ...
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
KFC deschide al treilea restaurant din Pitești, în care a băgat 550.000 de euro
Sphera Franchise Group, cel mai mare operator de foodservice din România, continuă să investească în extinderea portofoliului ...