BAT vrea să preia integral Reynolds American, într-o tranzacţie evaluată la 47 de miliarde de dolari

Compania British American Tobacco Plc (BAT) vrea să cumpere firma Reynolds American, într-o tranzacţie evaluată la 47 de miliarde de dolari, care va aduce împreună mărcile de ţigarete Newport, Kent şi Pall Mall în cea mai mare companie globală de tutun listată, transmite Reuters.
Economica.net - vin, 21 oct. 2016, 07:32
BAT vrea să preia integral Reynolds American, într-o tranzacţie evaluată la 47 de miliarde de dolari

Compania britanică deţine o participaţie de 42% la Reynolds şi a anunţat că oferta sa evaluează acţiunile Reynolds American la 56,50 dolari, din care 24,13 dolari în numerar şi 32,37 dolari în acţiuni BAT, reprezentând o primă de 20% faţă de preţul titlurilor Reynolds American la închiderea şedinţei bursiere de joi.

Valoarea totală pentru restul participaţiei de 57,8% în Reynolds va fi de 47 de miliarde de dolari, din care aproximativ 20 de miliarde de dolari vor fi în numerar şi 27 de miliarde de dolari în acţiuni BAT, a anunţat vineri compania britanică.

‘Tranzacţia va crea un lider de piaţă în SUA şi cea mai mare companie globală de tutun listată, în funcţie de cifra de afaceri şi profitul operaţional’, a afirmat directorul general al BAT, Nicandro Durante.

De asemenea BAT, al doilea producător de ţigarete din lume, a anunţat că veniturile la rate de schimb constante au crescut cu 8,1% în primele nouă luni din acest an, pe fondul majorării cu 9,8% a vânzărilor de ţigarete la cele mai mari branduri ale companiei britanice.

Recent, British American Tobacco Plc a achiziţionat o participaţie de 39,9% la Fabrika Duhana Sarajevo (FDS) din Bosnia, cu suma de 24,4 milioane de dolari. BAT, producătorul mărcilor de ţigarete Kent şi Lucky Strike, mai deţine fabrici în Serbia şi Croaţia.

BAT şi-a redus numărul total de angajaţi la aproximativ 87.000 la finele lui 2015, de la circa 140.000 în 2001, după ce creşterea taxelor şi interdicţia fumatului în public au dus la scăderea consumului de ţigarete. În ultimii 10 ani, numărul fumătorilor în Europa a scăzut cu 3,6 puncte procentuale, până la 23%, potrivit datelor Euromonitor.

BAT este liderul detaşat pe piaţa produselor din tutun din România, care produce şi comercializează mărci de renume internaţional, precum Kent, Dunhill, Vogue, Pall Mall şi Lucky Strike. În România, BAT este prezentă încă din 1996 şi este reprezentată de trei divizii: Trading, Operational şi Shared Services.

Cele trei entităţi comerciale din România au în prezent 1.686 de angajaţi şi au creat câteva mii de locuri de muncă indirecte. Cota de piaţă a companiei este de 54%, iar Kent – cel mai important brand din portofoliu – deţine o cotă de 26,5% din piaţa produselor din tutun din România.

Te-ar mai putea interesa și
Exporturile de petrol ale Kazahstanului au scăzut în decembrie la cel mai redus nivel din ultimele 14 luni
Exporturile de petrol ale Kazahstanului au scăzut în decembrie la cel mai redus nivel din ultimele 14 luni
Exporturile Kazahstanului de ţiţei CPC Blend vor coborî în decembrie la cel mai scăzut nivel din ultimele 14 luni, pe fondul întârzierilor în reparaţiile infrastructurii ruse de încărcare,......
Tradiții și superstiții de Crăciun
Tradiții și superstiții de Crăciun
Creştinii prăznuiesc naşterea lui Iisus Hristos, sărbătoare cu tradiţii religioase, obiceiuri populare şi superstiţii. ...
Când se va putea circula în România pe 500 km de autostradă neîntreruptă. De unde până unde și ce lipsește acum
Când se va putea circula în România pe 500 km de autostradă neîntreruptă. De unde până unde și ce lipsește acum
Cel mai lung traseu de șosea de mare viteză din România va lega Oltenia de Moldova, odată ce vor fi terminați câțiva ...
Atacuri aeriene ruse provoacă poluare cu ulei vegetal în Marea Neagră, acuză Ucraina
Atacuri aeriene ruse provoacă poluare cu ulei vegetal în Marea Neagră, acuză Ucraina
Atacuri aeriene ruse asupra portului Odesa din sudul Ucrainei au provocat poluare cu ulei de floarea-soarelui pe coasta Mării ...