BMW vrea să vândă 100.000 de automobile electrice în 2017

Grupul german Bayerische Motoren Werke AG (BMW) vrea să-şi majoreze anul viitor vânzările de vehicule electrice cu două treimi, la 100.000 de unităţi, în urma diversificării modelelor de baterii pentru acest tip de vehicule, a afirmat directorul general Harald Krueger, într-un interviu acordat publicaţiei Sueddeutsche Zeitung, transmite Reuters.
Economica.net - lun, 14 nov. 2016, 10:40
BMW vrea să vândă 100.000 de automobile electrice în 2017

Anul acesta, BMW se aşteaptă la o majorare a livrărilor de automobile electrice şi hibride la aproximativ 60.000 de unităţi, a explicat Krueger, adăugând că din 2013 vânzările BMW pe acest segment s-au ridicat la aproximativ 100.000 de vehicule.

‘Mobilitatea electrică va veni, dar cererea nu este deosebit de ridicată’, susţine şeful producătorului de automobile de lux.

Pentru a stimula vânzările, BMW va extinde anul acesta raza de acţiune a bateriei pentru modelul de oraş i3 cu 50%. În 2015, BMW a vândut 25.000 de modele electrice i3. Grupul german a anunţat recent o creştere solidă a vânzărilor de vehicule electrice în primele opt luni din acest an, la 34.664 unităţi, depăşind astfel livrările totale pe acest segment înregistrate anul trecut.

Procentajul de automobile electrice şi hibride din totalul vânzărilor va creşte la 15 – 25% până în 2025, a afirmat directorul general al BMW.

Obiectivul Guvernului de la Berlin este ca în anul 2020 un milion de automobile electrice să ruleze pe drumurile din Germania. De asemenea, în ceea ce îi priveşte pe producătorii auto germani, BMW, Mercedes şi Volkswagen produc deja automobile electrice, iar Audi şi Porsche au planuri referitoare la producţia unor astfel de automobile.

Te-ar mai putea interesa și
Regina Maria s-a vândut oficial. Tranzacția prin care rețeaua a fost cumpărată de finlandezii de la Mehiläinen a fost finalizată
Regina Maria s-a vândut oficial. Tranzacția prin care rețeaua a fost cumpărată de finlandezii de la Mehiläinen a fost ...
Fondul MidEuropa încheie exit-ul din Regina Maria, cea mai mare tranzacție din sectorul medical din Europa Centrală, semnat în vara acestui an, potrivit unui comunicat al avocaților de la RTPR,......
UE anchetează ajutoarele de stat date de guvernului Cehiei pentru construcţia a două centrale nucleare
UE anchetează ajutoarele de stat date de guvernului Cehiei pentru construcţia a două centrale nucleare
Comisia Europeană a anunţat luni că a declanşat o anchetă aprofundată pentru a verifica dacă planul guvernului ceh ...
Sergiu Manea, BCR: Dacă singura noastră agendă este cum reducem deficitul bugetar, nu vom avansa. Este o agendă mică
Sergiu Manea, BCR: Dacă singura noastră agendă este cum reducem deficitul bugetar, nu vom avansa. Este o agendă mică
Sergiu Manea, CEO-ul Băncii Comerciale Române (BCR), discută în emisiunea „Cu cifrele pe masă”, realizată de portalul ...
Hotel de patru stele din România – urmează să fie scos la vânzare
Hotel de patru stele din România – urmează să fie scos la vânzare
Hotelul Central din Ploiești, clasificat la patru stele și deținut de FEPER, urmează să fie scos la vânzare.