Bruxellesul insistă că nu există un „plan B” în negocierile cu Grecia

'Nu există un plan B' în cadrul negocierilor cu Grecia, a declarat marţi comisarul european pentru Afaceri economice, Pierre Moscovici, după un nou eşec al discuţiilor între Atena şi zona euro, transmite AFP.
Economica.net - mar, 17 feb. 2015, 13:11
Bruxellesul insistă că nu există un

‘Credem că o soluţie este posibilă. Nu există un plan B’, a subliniat Moscovici, pe marginea unei reuniuni între miniştrii de Finanţe din cele 28 de state membre ale Uniunii Europene.

‘Planul A pentru Comisia Europeană este un acord în rândul celor 19 state membre ale zonei euro. Aceasta este singura variantă pe masă’, a declarat, la rândul său, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Margaritis Schinas. ‘Trebuie să trecem de la ideologie la logică’, a recomandat Schinas oficialilor greci.
Executivul comunitar a anunţat marţi că este în căutarea unei soluţii în interiorul celor 19 state membre ale zonei euro şi a promis că va juca rol de mediator. Cu toate acestea, Comisia a dezminţit existenţa unui document pe care oficialii greci erau gata să îl semneze luni, potrivit ministrului grec de Finanţe, Yanis Varoufakis. ‘Au fost documente elaborate, dar niciun document nu a fost pus pe masă şi în consecinţă niciun document nu a fost respins de Grecia’, a spus ministrul francez de Finanţe, Michel Sapin.

Pentru europeni, singura opţiune viabilă este o prelungire a actualului program de asistenţă financiară a Greciei, care expiră la 28 februarie. Zona euro a fixat un ultimatum Atenei până vineri şi ar dori ca Grecia să facă o solicitare oficială pentru prelungirea actualului program, scrie Agerpres.

‘Singurul teren cunoscut care permite să avem un oarecare răgaz, linişte şi calm, este prelungirea programului precedent. Este un efort care trebuie să continue şi să meargă până la capăt în orele care au rămas’, a avertizat Michel Sapin.

În lipsa unui acord, Grecia, ţară care nu se poate împrumuta de pe piaţă din cauza dobânzilor prohibitive, riscă să ajungă în lipsă de lichidităţi cu riscul ieşirii din zona euro. Un ‘Grexit’ este unul din cele mai proaste scenarii care ar putea ameninţa chiar şi moneda euro.

Te-ar mai putea interesa și
Un creditor român nu poate obține în instanța de la noi insolvența unei “firme-fiică” a mamei din UE. Ce e de făcut
Un creditor român nu poate obține în instanța de la noi insolvența unei “firme-fiică” a mamei din UE. Ce e de făcut
Un nou regulament european care trebuie coroborat cu legislația română în materie aduce noi provocări pentru cererile de deschidere a procedurii secundare de insolvență, interpretarea......
2025 la Transporturi: 146 km noi de autostradă și drum expres, 75 km de cale ferată recepționați, 13 trenuri noi și 20 de locomotive modernizate pentru CFR Călători
2025 la Transporturi: 146 km noi de autostradă și drum expres, 75 km de cale ferată recepționați, 13 trenuri noi și ...
2025 a fost un an de referință pentru proiectele de infrastructură gestionate de Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, ...
PPC, anunț-supriză. Se prelungește oferta de energie electrică unică în România
PPC, anunț-supriză. Se prelungește oferta de energie electrică unică în România
PPC, unul dintre cei mai mari furnizori de energie electrică din România, care a lansat  în premieră pentru piața de ...
Fără pensii speciale pentru primari, viceprimari, preşedinţi şi vicepreşedinţi ai consiliilor judeţene – proiect
Fără pensii speciale pentru primari, viceprimari, preşedinţi şi vicepreşedinţi ai consiliilor judeţene – proiect
O propunere legislativă pentru eliminarea pensiilor speciale ale primarilor, viceprimarilor, preşedinţilor şi vicepreşedinţilor ...