Bulgaria, reticentă faţă de participarea la finanţarea de urgenţă a Greciei

Bulgaria este reticentă faţă de participarea la finanţarea de urgenţă a Greciei, a semnalat joi vicepremierul Rumiana Bacivarova, precizând că apelul Comisiei Europene către statele membre ale Uniunii Europene de a ajuta Atena cu noul program de asistenţă nu este privit 'pozitiv' de guvernul de la Sofia, transmite BTA, potrivit Agerpres.
Economica.net - J, 16 iul. 2015, 14:11
Bulgaria, reticentă faţă de participarea la finanţarea de urgenţă a Greciei

Bulgaria nu şi-a anunţat deocamdată poziţia, însă direcţia spre care se îndreaptă aceasta ‘nu este către un răspuns pozitiv’, le-a declarat Rumiana Bacivarova reporterilor.

Comisia Europeană a solicitat Bulgariei, ca şi celorlalte opt state din Uniunea Europeană nemembre ale zonei euro, să contribuie printr-o garanţie la finanţarea de urgenţă a Greciei de aproape 13 miliarde de euro.

‘Noi respectăm cu stricteţe regulile UE şi credem că de la ţări precum Bulgaria, care urmează regulile în pofida tuturor dificultăţilor şi care nu au resurse, nu ar trebui să se aştepte să salveze state care nu au respectat regulile’, a explicat vicepremierul bulgar.

Rumiana Bacivarova a menţionat că discuţiile pe această temă vor continua, decizia finală a Bulgariei urmând să fie anunţată de premierul Boiko Borisov.

Te-ar mai putea interesa și
Ce așteptări are pentru anul viitor șeful lanțului City Grill
Ce așteptări are pentru anul viitor șeful lanțului City Grill
Anul 2026 ar putea fi un an de test pentru consum și pentru brandurile din HoReCa, în contextul în care inflația și incertitudinea îi împing pe clienți spre decizii mai calculate, după cum a......
Netanyahu anunță că Israelul va cheltui 110 miliarde de dolari în următorul deceniu pentru a-și dezvolta industria de armament
Netanyahu anunță că Israelul va cheltui 110 miliarde de dolari în următorul deceniu pentru a-și dezvolta industria ...
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat miercuri că Israelul va cheltui 350 de miliarde de shekeli (110 miliarde ...
Compania sud-coreeanp LG Energy și-a vândut către Honda o parte a activelor sale din SUA, pentru 2,86 de miliarde de dolari
Compania sud-coreeanp LG Energy și-a vândut către Honda o parte a activelor sale din SUA, pentru 2,86 de miliarde de dolari
Producătorul sud-coreean de baterii LG Energy Solution (LGES) a anunţat miercuri vânzarea clădirii fabricii şi a activelor ...
Comisia Europeană avertizează SUA că va răspunde similar după ce Washingtonul a decis sancționarea a cinci personalități europene, printre care și fostul comisar Thierry Breton
Comisia Europeană avertizează SUA că va răspunde similar după ce Washingtonul a decis sancționarea a cinci personalități ...
Comisia Europeană a ameninţat miercuri cu luarea unor contramăsuri după ce Statele Unite au sancţionat cinci personalităţi ...