Bursa de la Bucureşti a deschis pe verde, pe un rulaj suţinut de acţiunile FP

Bursa a urcat cu 0,65% la începutul şedinţei de miercuri, într-o piaţă cu o lichiditate ridicată, de 10,89 milioane lei (2,42 milioane euro), susţinută de acţiunile Fondul Proprietatea, care au înregistrat un rulaj de 7,52 milioane lei.
Economica.net - mie, 08 ian. 2014, 09:20
Bursa de la Bucureşti a deschis pe verde, pe un rulaj suţinut de acţiunile FP

După primele 45 de minute de tranzacţionare de miercuri, indicele BET, al celor mai lichide zece acţiuni, era în urcare cu 0,4%, iar indicele BET-NG, al titlurilor companiilor din sectorul energetic, se plasa cu 0,65% peste închiderea de marţi.

Totodată, acţiunile celor cinci SIF-uri şi titlurile Fondului Proprietatea au dus indicele BET-FI cu 0,17% peste şedinţa precedentă.

În creştere uşoară, cu 0,33% şi, respectiv, cu 0,74%, au fost şi cei doi indici extinşi ai Bursei, BET-XT şi BET-BK.

Indicele BET-XT reflectă evoluţia celor mai lichide 25 de acţiuni româneşti, inclusiv SIF-urile şi Fondul Proprietatea. BET-BK cuprinde cele mai lichide 25 de acţiuni de la BVB, inclusiv SIF-urile şi FP, dar şi acţiunile băncii austriece Erste.

Pe segmentul de acţiuni, jucătorii au realizat transferuri de 10,89 milioane lei, cele mai rulate fiind titlurile Fondul Proprietatea (cu operaţiuni de 7,52 milioane lei, din care un deal de 3,72 milioane lei).

Majoritatea acţiunilor europene au deschis miercuri în urcare, însă principalii indici bursieri stagnează faţă de închiderea de marţi, aproape de maximul ultimilor 5 ani şi jumătate, investitorii aşteptând datele privind angajările din SUA pentru luna decembrie, transmite Bloomberg.

Te-ar mai putea interesa și
APIA a făcut plăți către fermieri de aproape 124 de milioane de lei, în intervalul 24 – 26 aprilie
APIA a făcut plăți către fermieri de aproape 124 de milioane de lei, în intervalul 24 – 26 aprilie
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a efectuat plăţi pentru anul de cerere 2023 în suma totală de 123,99 de milioane de lei lei (24,93 de milioane de euro), în......
AMOFM: 240 de locuri de muncă în străinătate sunt disponibile prin rețeaua EURES
AMOFM: 240 de locuri de muncă în străinătate sunt disponibile prin rețeaua EURES
Angajatorii europeni oferă, prin intermediul EURES România, 240 de locuri de muncă, cu contract pe perioadă determinată ...
Marcel Boloș: Sistemul naţional e-Transport este creat pentru lupta împotriva diverselor forme de fraudă şi evaziune fiscală
Marcel Boloș: Sistemul naţional e-Transport este creat pentru lupta împotriva diverselor forme de fraudă şi evaziune ...
Sistemul naţional e-Transport este special creat pentru lupta împotriva diverselor forme de fraudă şi evaziune fiscală ...
18 instituții financiare au anunțat că vor să participe la schema de ajutor de stat IMM Plus. Fondul de garantare a fost suprasubscris cu peste 330%
18 instituții financiare au anunțat că vor să participe la schema de ajutor de stat IMM Plus. Fondul de garantare a fost ...
Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM SA-IFN) a anunțat astăzi ...