Burse de 2.400 de euro pe lună pentru medicii rezidenţi care vor să se specializeze în Israel

Medicii rezidenţi români din specialităţile neonatologie, anestezie/terapie intensivă sau patologie care vor să se specializeze în Israel se pot înscrie la un program de trei ani la centrul universitar al Sheba Hospital din Israel, unde vor primi un salariu brut lunar de 2.400 de euro.
Economica.net - mie, 21 nov. 2012, 14:40
Burse de 2.400 de euro pe lună pentru medicii rezidenţi care vor să se specializeze în Israel

Este vorba de programul SHI Training Fellowship care acoperă toate costurile de cazare şi transport şi salariul de 2,400 de euro brut pe lună pentru cei trei ani petrecuţi ca medic rezident la Sheba Hospital, în Israel.

Termenul de înscriere iniţial (22 noiembrie) a fost prelungit cu cinci zile, la solicitarea medicilor rezidenţi care vor să aplice, dar nu au avut timp să finalizeze dosarele pentru aplicaţie.

Pentru a putea participa la SHI Training Fellowship, candidaţii ideali trebuie să fie medici rezidenţi în specialităţile neonatologie, anestezie/terapie intensivă sau patologie.
Stagiul petrecut în Israel va fi echivalat şi va fi luat în considerare la finalizarea rezidenţiatului.

Candidaţii care vor să se specializeze în Israel trebuie să depună un dosar din care să reiasă performanţele academice şi dorinţa de dezvoltare profesională. De asemenea, ei trebuie să vorbească fluent limba engleză.

Candidaţii interesaţi de acest program mai trebuie să trimită o scrisoare de recomandare din partea profesorului coordonator de rezidenţiat, precum şi un eseu pe tema: „Medicina, o viaţă pentru o carieră provocatoare şi merituoasă”.

Dosarele se pot trimite prin  e-mail sau prin poştă, până pe 27 noiembrie 2012, ora 24:00.

Câştigătorii vor fi anunţaţi public în cadrul unei ceremonii care va avea loc pe 12 decembrie 2012. Ei vor trebui să se angajeze contractual că la finalizarea stagiului de trei ani în Israel se vor întoarce în România şi vor profesa în sistemul medical românesc vreme de cel puţin cinci ani.

Detalii despre aceste burse găsiţi aici.

Te-ar mai putea interesa și
Alfa Romeo celebrează prima victorie la Mille Miglia cu Giulia și Stelvio Quadrifoglio Super Sport
Alfa Romeo celebrează prima victorie la Mille Miglia cu Giulia și Stelvio Quadrifoglio Super Sport
Alfa Romeo a prezentat ediții speciale pentru Giulia și Stelvio. Variantele Quadrifoglio Super Sport sunt limitate la 275 de unități pentru Giulia și 175 pentru Stelvio....
Proteste violente în Noua Caledonie. Un bărbat a fost ucis și doi răniți sâmbătă într-un schimb de focuri. MAE anunță că trei cetățeni români și-au semnalat prezența în arhipelag
Proteste violente în Noua Caledonie. Un bărbat a fost ucis și doi răniți sâmbătă într-un schimb de focuri. MAE anunță ...
Un bărbat a murit şi alţi doi au fost răniţi sâmbătă în Noua Caledonie într-un schimb de focuri la o baricadă ...
SUA au evacuat 17 medici americani din Fâșia Gaza
SUA au evacuat 17 medici americani din Fâșia Gaza
Statele Unite au anunţat vineri că au evacuat 17 medici americani care se găseau blocaţi în Fâşia Gaza de când armata ...
Top 10 cele mai bine vândute modele de telefoane din 2024: toate de la Apple și Samsung
Top 10 cele mai bine vândute modele de telefoane din 2024: toate de la Apple și Samsung
Apple și Samsung au dominat clasamentul celor mai vândute smartphone-uri din primul trimestru al anului 2024, ocupând ...