SUA au evacuat 17 medici americani din Fâșia Gaza

Statele Unite au anunţat vineri că au evacuat 17 medici americani care se găseau blocaţi în Fâşia Gaza de când armata israeliană a preluat controlul asupra punctului de trecere Rafah de la frontiera cu Egiptul, notează AFP, transmite Agerpres.
AGERPRES - S, 18 mai 2024, 11:28
SUA au evacuat 17 medici americani din Fâșia Gaza

Washingtonul s-a implicat în cele din urmă în evacuarea acestor 17 medici prin punctul de trecere Kerem Shalom dintre teritoriul palestinian asediat şi Israel, a precizat, sub protecţia anonimatului, un responsabil american apropiat dosarului.

„Unii dintre medicii americani care erau blocaţi în Fâşia Gaza (…) au ajuns în siguranţă cu ajutorul Ambasadei Statelor Unite la Ierusalim”, a declarat un purtător de cuvânt al Departamentului de Stat.

„Am fost în contact strâns cu organizaţiile cărora le aparţin aceşti medici americani”, precum şi cu familiile lor, a adăugat el.

O sursă apropiată dosarului a afirmat că alţi trei medici americani care făceau parte dintr-o misiune medicală de voluntari au decis să rămână, în pofida incertitudinii cu privire la posibilităţile viitoare de a părăsi Fâşia Gaza.

De la desfăşurarea, pe 7 mai, a armatei israeliene pe partea palestiniană a punctului de trecere Rafah, israelienii şi egiptenii se acuză reciproc de blocarea acestui punct de trecere crucial pentru intrarea ajutoarelor umanitare, livrările acestora fiind, de asemenea, în mare măsură obstrucţionate la punctele de trecere Kerem Shalom şi Erez de partea israeliană.

Te-ar mai putea interesa și
SUA vrea să revoce mii de vize turistice şi de afaceri ale celor care ulterior solicită azil
SUA vrea să revoce mii de vize turistice şi de afaceri ale celor care ulterior solicită azil
Guvernul SUA intenţionează să revoce vizele turistice şi de afaceri ale miilor de persoane care, după obţinerea acestor permise şi după ce au intrat în ţară, au depus cereri de azil,......
Cifra de afaceri din industrie a scăzut cu 0,5%, în primul semestru – date INS
Cifra de afaceri din industrie a scăzut cu 0,5%, în primul semestru – date INS
Cifra de afaceri din industrie a scăzut, în termeni nominali, în perioada 1 ianuarie - 30 iunie 2026 comparativ cu perioada ...
Republica Moldova – Chișinăul va găzdui Moldova Security Forum 2026
Republica Moldova – Chișinăul va găzdui Moldova Security Forum 2026
Chişinăul va găzdui, în zilele de 8 şi 9 octombrie, o nouă ediţie a Moldova Security Forum, eveniment care va reuni ...
Acord între Marea Britanie şi Ucraina pentru dezvoltarea instrumentelor de inteligenţă artificială pentru apărare şi securitate
Acord între Marea Britanie şi Ucraina pentru dezvoltarea instrumentelor de inteligenţă artificială pentru apărare şi ...
Regatul Unit şi Ucraina au încheiat luni, la Kiev, un parteneriat privind dezvoltarea în comun a instrumentelor de inteligenţă ...