Bursele europene au închis în scădere

Bursele europene au închis vineri în scădere, investitorii reacţionând cu dezamăgire la vestea că liderii UE nu au discutat, la summit, despre un nou ajutor extern pentru Spania, după ce acţiunile au atins joi cel mai ridicat nivel din 2010 la finalul a patru şedinţe consecutive de creştere.
Economica.net - vin, 19 oct. 2012, 18:14
Bursele europene au închis în scădere

Indicele Stoxx 600 al celor mai importante acţiuni europene a închis în scădere cu 0,8%, dar a avansat cu 1,7% pe ansamblul acestei săptămâni, transmite Bloomberg.

Indicele a urcat cu 17% de la minimul acestui an, înregistrat pe 4 iunie, datorită măsurilor anticriză anunţate de Banca Centrală Europeană şi noii runde de relaxare cantitativă lansată de Rezerva Federală a Statelor Unite.

În timpul şedinţei de joi, acţiunile au atins cel mai ridicat nivel din 2010 raportat la profiturile companiilor, potrivit datelor Bloomberg.

Preşedintele francez Francois Hollande a declarat vineri că liderii europeni nu au discutat, la summit-ul de la Bruxelles, despre un nou program de finanţare pentru Spania.

Şefii de stat sau de guvern din UE au reafirmat însă obiectivul de a transforma BCE într-o instituţie unică de supraveghere bancară înainte de sfârşitul acestui an.

Noul sistem are scopul de a rupe spirala datoriilor dintre guvernele zonei euro şi bănci şi va fi introdus în etape în cursul anului viitor, urmând să reglementeze toate cele 6.000 de bănci din zona euro începând din 2014.

În pofida acestei mutări decisive, liderii UE nu au reuşit să răspundă la o altă întrebare cheie a pieţelor, dacă fondul de bailout al zonei euro, Mecanismul European de Stabilitate, va putea recapitaliza direct băncile aflate în dificultaet, fără intermedierea guvernelor naţionale.

Cancelarul german Angela Merkel a declarat după încheierea summit-ului că nu se ştie cu siguranţă dacă instituţiile europene vor putea respecta termenele din calendarul de implementare a supraveghetorului bancar unic.

„Sunt chestiuni importante de clarificat, vom vedea în decembrie dacă putem realiza proiectul”, a afirmat Merkel.

Acţiunile băncilor spaniole Bankia şi Banco Popular Espanol (BPE) au scăzut cu 14%, respectiv 5,3% în şedinţa de vineri.

Titlurile Carrefour au urcat cu 5,9% după ce Cencosud, cel mai mare retailer din Chile, a preluat divizia din Columbia a grupului francez pentru 2 miliarde euro.

Te-ar mai putea interesa și
Bruxelles-ul a aprobat primul val de finanţare a apărării pentru opt state membre în cadrul programului SAFE, inclusiv România. Avem de primit 16 mld. euro
Bruxelles-ul a aprobat primul val de finanţare a apărării pentru opt state membre în cadrul programului SAFE, inclusiv ...
Comisia Europeană a aprobat planurile naţionale de apărare a opt state membre şi a înaintat Consiliului o propunere de aprobare a asistenţei financiare pentru Belgia, Bulgaria, Danemarca,......
Erodarea independenţei Fed ar fi un element negativ pentru ratingul SUA, avertizează Fitch
Erodarea independenţei Fed ar fi un element negativ pentru ratingul SUA, avertizează Fitch
O erodare majoră a independenţei Rezervei Federale americane ar fi un element negativ pentru ratingul suveran al SUA, a ...
ANPC a controlat peste 1.100 de firme în doar patru zile după ce Bolojan a zis că unii angajați ar putea să plece acasă. Ce amenzi s-au dat
ANPC a controlat peste 1.100 de firme în doar patru zile după ce Bolojan a zis că unii angajați ar putea să plece acasă. ...
 Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a aplicat amenzi contravenţionale în valoare de peste ...
Șpagă la ANAF. Cinci inspectori antifraudă au recunoscut la DNA că au luat mită sau au făcut trafic de influenţă
Șpagă la ANAF. Cinci inspectori antifraudă au recunoscut la DNA că au luat mită sau au făcut trafic de influenţă
Cinci inspectori antifraudă de la ANAF Bucureşti au încheiat cu procurorii DNA acorduri în care au recunoscut că au ...