Care este preţul mediu de închiriere al garsonierelor din Bucureşti

Preţul mediu de închiriere al unei locuinţe în Capitală era de 7,3 euro/mp în ianuarie 2015, faţă de 5,2 euro/mp, cât a fost media în cele mai importante oraşe din ţară, apartamentele cele mai căutate fiind cele decomandate, mobilate sau parţial mobilate, confort I, potrivit unui studiu imobiliar remis, vineri, AGERPRES.
Economica.net - vin, 06 feb. 2015, 11:43
Care este preţul mediu de închiriere al garsonierelor din Bucureşti

Clujul este al doilea cel mai scump oraş din punct de vedere al chiriilor, după Bucureşti, cu un preţ mediu de închiriere al unei locuinţe ce se ridica la 6,2 euro/mp, urmat de Braşov – 5,2 euro/mp, Iaşi – 4,9 euro/mp, Sibiu – 4,8 euro/mp şi Constanţa – 4,7 euro/mp.

În Capitală, o garsonieră putea fi închiriată cu preţul mediu de 243 euro în luna ianuarie, în timp ce un apartament cu 2 camere ajungea la 385 euro, conform unei analize Imobiliare.NET, care a luat în calcul preţul mediu de închiriere al locuinţelor din Bucureşti şi din provincie, în luna ianuarie. Preţurile de închiriere urcă simţitor în cazul apartamentelor de 3 şi 4 camere din Bucureşti, care au ajuns la 594 euro, respectiv 933 euro.

În Cluj, o garsonieră se închiria în ianuarie cu un preţ mediu de 223 euro, un apartament cu 2 camere era disponibil pentru 385 euro, în timp ce pentru apartamentele de 3 şi 4 camere, preţul mediu se ridica la 546 euro, respectiv 573 euro.

Preţurile medii de închiriere ale garsonierelor în celelalte oraşe importante din provincie nu au sărit de 200 euro, în Braşov preţul fiind de 196 euro, în Iaşi de 188 euro, în Sibiu 178 euro şi în Constanţa 173 euro. În ceea ce priveşte preţul mediu de închiriere al apartamentelor cu 2 camere din provincie, acesta nu a depăşit 300 euro decât în Braşov- 305 euro. În celelalte oraşe, apartamentele de 2 camere s-au închiriat, în ianuarie, cu 286 euro în Iaşi, 249 euro în Constanţa şi 227 euro în Sibiu.

Cel mai ridicat preţ mediu de închiriere al apartamentelor cu 3 camere în provincie (în afară de Cluj) s-a înregistrat în Iaşi – 428 euro, care este urmat de Sibiu cu 367 euro, Braşov cu 356 euro şi Constanţa cu 351 euro.

În cazul apartamentelor cu 4 camere, cel mai ridicat preţ mediu s-a întâlnit în Sibiu – 500 euro, în timp ce în Braşov, preţul mediu a ajuns la 484 euro, în Constanţa 453 euro şi în Iaşi 410 euro.

În Capitală, zonele cu cele mai scumpe chirii la garsoniere a fost cea de nord – 358 euro în Aviaţiei, 346 euro în Parcul Herăstrău şi 323 euro în Aviatorilor. La polul opus, preţurile medii cele mai scăzute la garsoniere s-au întălnit în cartierele Rahova şi Brâncoveanu – 202 euro şi Giuleşti – 209 euro.

Cele mai scumpe apartamente cu 4 camere s-au situat în aceeaşi zonă de nord a Capitalei, unde preţul mediu a fost de 1.573 euro în cartierul Aviaţiei, 1.500 euro în zona Parcului Herăstrău şi 1.413 euro în Primăverii. Cele mai mici chirii pentru apartamentele cu 4 camere s-au înregistrat în Militari – 329 euro, Rahova – 364 euro şi Brâncoveanu – 367 euro, preţuri nu cu mult mai mari decât cele ale apartamentelor cu 3 camere din aceleaşi zone.

Te-ar mai putea interesa și
Germania ar putea retrage navele trimise pentru deminarea Strâmtorii Ormuz, dacă nu vor fi realizate în scurt timp condițiile pentru desfășurarea lor
Germania ar putea retrage navele trimise pentru deminarea Strâmtorii Ormuz, dacă nu vor fi realizate în scurt timp condițiile ...
Germania ar putea rechema cele două nave trimise în Djibouti dacă nu vor fi îndeplinite în curând condiţiile pentru desfăşurarea lor în Strâmtoarea Ormuz, a declarat miercuri, la Berlin,......
Energia regenerabilă a atins o cotă record de 58% din consumul de energie al Germaniei în acest an, iar din acest motiv prețul nu a crescut
Energia regenerabilă a atins o cotă record de 58% din consumul de energie al Germaniei în acest an, iar din acest motiv ...
Energia regenerabilă a reprezentat un procent record de 58% din consumul de energie electrică al Germaniei în prima jumătate ...
Ministerul Agriculturii a pregătit schema pentru ajutorul de minimis destinat crescătorilor de porci din rasele Bazna și Mangalița
Ministerul Agriculturii a pregătit schema pentru ajutorul de minimis destinat crescătorilor de porci din rasele Bazna și ...
Ministerul Agriculturii a lansat miercuri în consultare publică proiectul de Hotărâre de Guvern ce prevede instituirea ...
Miruță anunță că apa din stația de metrou Piața Victoriei 2 va fi evacuată în câteva ore. Mai sunt de scos circa 7 milioane de litri
Miruță anunță că apa din stația de metrou Piața Victoriei 2 va fi evacuată în câteva ore. Mai sunt de scos circa ...
Circa şapte milioane de litri de apă mai sunt de scos de la staţia de metrou de la Piaţa Victoriei 2, însă Armata a ...