Carpatica a avut în primul semestru un profit brut de 12 milioane lei

Banca Comercială Carpatica (BCC) a înregistrat în primele şase luni un profit brut de 11,9 milioane lei (2,7 milioane euro), faţă de pierderi în perioada similară a anului trecut, iar activele au urcat cu peste 35% la 5,242 miliarde lei.
Economica.net - mar, 14 aug. 2012, 06:26
Carpatica a avut în primul semestru un profit brut de 12 milioane lei

Banca a consemnat în primele şase luni ale anului trecut o pierdere de aproape 8,4 milioane lei, potrivit unui comunicat transmis, marţi, de Carpatica Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

Rezultatele sunt întocmite conform standardelor internaţionale de raportare financiară. Carpatica nu precizează în comunicat profitul net sau provizioanele înregistrate.

Activele totale ale băncii au crescut în primele şase luni cu 35,4%, de la 3,87 miliarde lei la 5,242 miliarde lei.
Creditele noi acordate persoanelor fizice au avansat cu 51,5% faţă de perioada similară a anului precedent, de la 23,5 milioane lei, la 35,6 milioane lei. În acelaşi timp, împrumuturile acordate persoanelor juridice au crescut de peste două ori, de la 122,8 milioane lei, la 270,4 milioane lei.

Soldul net al creditelor a crescut cu 9% faţă de finele anului trecut, de la 1,061 miliarde lei la 1,157 miliarde lei.
Depozitele clientelei nebancare au avansat cu 1,8%, de la 2,171 miliarde lei, la 2,211 miliarde lei.
La sfârşitul lunii iunie solvabilitatea băncii se situa la 11,25%, iar raportul credite acordate /depozite atrase era de 0,588.

La sfârşitul lunii iunie, banca avea un număr de 152 unităţi (57 de sucursale, 79 agenţii şi 16 puncte de lucru), 232 ATM-uri şi 33 ASV-uri.

Banca are un capital social de 314,6 milioane lei, divizat în 3,146 miliarde de acţiuni cu o valoare nominală de 0,1 lei. Carpatica este controlată de omul de afaceri Ilie Carabulea, care deţine indirect aproape 46% din acţiuni. În nume propriu el controlează 41,29%, iar prin Atlassib mai are 4,55%. Carabulea a fost condamnat în aprilie la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare, pentru dare de mită.

Unul dintre partenerii de afaceri ai acestuia, Corneliu Tănase, are 11,22% din acţiuni. Totodată, fiul unui fost partener de afaceri al lui Carabulea, Alin Albu, deţine un pachet de sub 5% din acţiuni.

În acţionariat se află, printre alţii, persoanele fizice Antonio Gian Olivo – 4,79% şi Lucio Olivo – 5,77%.
Acţiunile băncii au închis sesiunea de luni în scădere cu 0,25%, la 0,0407 lei. La acest preţ, capitalizarea Carpatica este de 128 milioane lei (29,1 milioane euro).

Te-ar mai putea interesa și
Studiu amplu. Chiar ne amenință Inteligența Artificială (AI) locurile de muncă? În ce domenii apar primele semne și cum stă România
Studiu amplu. Chiar ne amenință Inteligența Artificială (AI) locurile de muncă? În ce domenii apar primele semne și ...
Inteligența Artificială (AI) are încă un impact minimal asupra stabilității locurilor de muncă, iar România este chiar mai puțin afectată decât media, relevă un studiu Coface realizat pe......
Cât mai poate susține România tranziția verde?
Cât mai poate susține România tranziția verde?
În 2018, Uniunea Europeană lansa “Pactul Verde European" ca răspuns strategic la schimbările climatice și ca pilon ...
Licitaţii pentru plaje de pe litoral, în Mamaia, Năvodari, Vama Veche, Costineşti, Eforie Nord, Eforie Sud, 2 Mai şi Tuzla – ANAR
Licitaţii pentru plaje de pe litoral, în Mamaia, Năvodari, Vama Veche, Costineşti, Eforie Nord, Eforie Sud, 2 Mai şi ...
Administraţia Naţională "Apele Române" (ANAR) organizează două etape de licitaţie publică pentru 102 subsectoare ...
Probleme cu șomajul în rândul tinerilor. Câţi şomeri sunt în România şi care e situaţia pe categoriile de vârstă- date INS
Probleme cu șomajul în rândul tinerilor. Câţi şomeri sunt în România şi care e situaţia pe categoriile de vârstă- ...
Rata şomajului, în formă ajustată sezonier, a fost de 6% în România, în luna februarie, valoare egală cu cea raportată ...