CE avertizează România referitor la o abatere semnificativă de la obiectivul bugetar pe termen mediu

Comisia Europeană a adresat României un avertisment cu privire la existenţa unei abateri semnificative în 2016 de la traiectoria de ajustare în vederea atingerii obiectivului bugetar pe termen mediu şi recomandă Consiliului să adopte un document prin care să i se impună României să ia măsurile necesare în 2017 în vederea corectării acestei abateri semnificative, se arată într-un comunicat al CE.
Economica.net - lun, 22 mai 2017, 10:32
CE avertizează România referitor la o abatere semnificativă de la obiectivul bugetar pe termen mediu

Executivul comunitar precizează că este prima oară când se aplică această procedură a cadrului de guvernanţă economică al UE. Prin aceasta li se oferă autorităţilor posibilitatea de a lua măsuri corective pentru a evita deschiderea unei proceduri aplicabile deficitelor excesive.

Comisia Europeană prezintă astăzi recomandările specifice fiecărei ţări din 2017, în care defineşte orientările de politică economică pentru fiecare stat membru în parte pentru următoarele 12-18 luni. Comisia invită statele membre să profite de această ocazie pentru a consolida fundamentele economiilor lor prin punerea în aplicare a priorităţilor economice şi sociale identificate în comun la nivel european: stimularea investiţiilor, continuarea reformelor structurale şi asigurarea unor politici fiscal-bugetare responsabile. Se acordă o atenţie deosebită provocărilor şi priorităţilor identificate pentru zona euro.

‘Tendinţele economice sunt, în linii mari, pozitive ;i ar trebui să profităm de această ocazie pentru a face ca economiile europene să devină mai competitive, mai reziliente şi mai inovatoare. Ar trebui să se acorde prioritate reformelor care pot să îi confere creşterii economice un caracter mai incluziv şi care pot să revigoreze productivitatea’ a declarat vicepreşedintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis.

Recomandările adresate statelor membre sunt ajustate în fiecare an pentru a reflecta progresele înregistrate şi diferitele evoluţii intervenite, însă acestea sunt ferm ancorate în priorităţile mai largi definite în discursul anual al preşedintelui Juncker privind starea Uniunii şi în analiza anuală a creşterii. Pentru statele membre din zona euro, acestea reflectă, de asemenea, recomandările formulate pentru zona euro. Recomandările formulate în cadrul semestrului european sunt coerente cu viziunea pe termen mai lung prezentată în Strategia Europa 2020.

Potrivit unei estimări preliminare publicate în aprilie de Eurostat, un număr de patru state membre ale Uniunii Europene, printre care şi România, au avut un deficit guvernamental (calculat pe baza metodologiei ESA, sistemul conturilor europene – n.r.) egal sau mai mare de 3% din PIB.

Spania a înregistrat un sold negativ de 4,5% din PIB, Franţa un deficit de 3,4% din PIB iar România şi Marea Britanie un deficit de 3% din PIB.

Te-ar mai putea interesa și
China anunţă măsuri „istorice” pentru a stabiliza piaţa imobiliară în criză
China anunţă măsuri „istorice” pentru a stabiliza piaţa imobiliară în criză
Guvernul chinez a prezentat vineri un set de măsuri ambiţioase pentru a stabiliza o piaţă imobiliară în criză, autorizând autorităţile locale să cumpere "unele" apartamente nevândute,......
Autostrada A8 Tg Neamț – Iași – Ungheni: Consitrans a depus completările la studiul de fezabilitate – asociația HaiCăSePoate
Autostrada A8 Tg Neamț – Iași – Ungheni: Consitrans a depus completările la studiul de fezabilitate – ...
Proiectantul Consitrans a depus la CNAIR completările solicitate la studiul de fezabilitate depus anterior în 15 februarie ...
Turcia are „discuţii avansate” cu BYD şi Chery pentru construcţia de uzine de asamblare a automobilelor electrice
Turcia are „discuţii avansate” cu BYD şi Chery pentru construcţia de uzine de asamblare a automobilelor electrice
Turcia este în "discuţii avansate" cu producătorii chinezi de automobile electrice BYD şi Chery pentru investiţii în ...
Mai mult de o treime din zonele umede mediteraneene sunt ameninţate de creşterea nivelului mării – studiu
Mai mult de o treime din zonele umede mediteraneene sunt ameninţate de creşterea nivelului mării – studiu
Mai mult de o treime din zonele umede din bazinul mediteraneean sunt ameninţate de riscul de a fi acoperite de apa mării ...