China semnează acordul cu Rusia privind livrarea gazelor naturale

După mai mult de zece ani de negocieri, Rusia şi China au ajuns la un acord privind furnizarea de gaze naturale în următorii 30 de ani, printr-o nouă conductă între cele două ţări, o tranzacţie în valoare de sute de miliarde de dolari, transmit Bloomberg şi Reuters.
Economica.net - mie, 21 mai 2014, 10:20
China semnează acordul cu Rusia privind livrarea gazelor naturale

Tranzacţia va ajuta Gazprom să-şi reducă dependenţa de exporturile spre Europa, care obţine aproximativ o treime din necesarul său de gaze naturale din Rusia prin conductele care tranzitează Ucraina.

Gazprom va livra Chinei 38 miliarde metri cubi pe an, dar compania rusă va trebui să construiască un nou gazoduct, ale cărui costuri sunt estimate la peste 400 miliarde de dolari.

În contextul crizei din Ucraina, Gazprom caută să-şi reducă dependenţa de Europa intrând pe noi pieţe. Datorită acordului semnat cu China, Gazprom va reuşi să dezvolte zăcământul gigantic din estul Siberiei, aflat prea departe de actuale pieţe din Europa.

Contractul a fost semnat miercuri, la Shanghai, de directorul general al Gazprom, Alexey Miller, şi de oficialii chinezi, la o zi după vizita preşedintelui Vladimir Putin în China.

Anul trecut, exporturile de gaze naturale ruseşti spre Europa au atins nivelul record de 162,7 miliarde metri cubi, ceea ce înseamnă că Gazprom a acoperit anul trecut 30% din necesarul de gaze naturale al Europei şi Turciei, comparativ cu 26% în 2012.

Gazprom, companie controlată de statul rus, se bazează pe piaţa UE pentru 80% din exporturile sale.

Te-ar mai putea interesa și
Cod roșu de caniculă. Ministerul Sănătății cere activarea planurilor de măsuri pentru reducerea riscurilor medicale
Cod roșu de caniculă. Ministerul Sănătății cere activarea planurilor de măsuri pentru reducerea riscurilor medicale
Ministerul Sănătăţii solicită sâmbătă activarea planurilor de măsuri pentru reducerea riscurilor medicale cauzate de temperaturile extreme, relatează Agerpres. ...
Cutremure în Venezuela. Bilanțul morților a ajuns la 920, iar peste 50.000 de persoane sunt date dispărute
Cutremure în Venezuela. Bilanțul morților a ajuns la 920, iar peste 50.000 de persoane sunt date dispărute
Bilanţul dublului cutremur din Venezuela a continuat să se agraveze vineri, ajungând la 920 de morţi şi peste 50.000 ...
Europa sub caniculă. Cel puțin 193 de milioane de oameni se vor confrunta cu temperaturi de peste 35 de grade Celsius
Europa sub caniculă. Cel puțin 193 de milioane de oameni se vor confrunta cu temperaturi de peste 35 de grade Celsius
Cel puţin 193 de milioane de locuitori din Europa, dintre care 75 de milioane din Germania, ar urma să se confrunte cu ...
Trei sferturi dintre IMM-urile de pe plan global consideră că pot face față unui atac cibernetic – studiu
Trei sferturi dintre IMM-urile de pe plan global consideră că pot face față unui atac cibernetic – studiu
Trei sferturi dintre IMM-urile de pe plan global (75%) se consideră fie foarte încrezătoare, fie relativ încrezătoare ...