Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata a crescut cu 8,1%, în primele 11 luni din 2016

Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata a crescut, în termeni nominali, atât ca serie brută, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, cu 8,1%, respectiv cu 7,3%, în primele 11 luni din 2016, comparativ cu aceeaşi perioadă din 2015, se arată într-un comunicat de presă al Institutului Naţional de Statistică (INS).
Economica.net - vin, 13 ian. 2017, 09:01
Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata a crescut cu 8,1%, în primele 11 luni din 2016

Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, în perioada 1 ianuarie – 30 noiembrie 2016 comparativ cu perioada 1 ianuarie -30 noiembrie 2015, în termeni nominali, a înregistrat o creştere cu 8,1%, datorită creşterii comerţului cu ridicata al altor maşini, echipamente şi furnituri (+25,7%), comerţului cu ridicata al produselor agricole brute şi al animalelor vii (+19,2%), comerţului cu ridicata nespecializat (+12,2%), comerţului cu ridicata al produselor alimentare, al băuturilor şi al tutunului (+10,9%), comerţului cu ridicata al bunurilor de consum, altele decât cele alimentare (+8,9%) şi comerţului cu ridicata al echipamentului informatic şi de telecomunicaţii (+5,6%).

Scăderi au înregistrat activităţile de intermediere în comerţul cu ridicata (-4,6%) şi comerţul cu ridicata specializat al altor produse (-0,2%) se arată în document.

Conform INS, cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în perioada 1 ianuarie – 30 noiembrie 2016, comparativ cu perioada 1 ianuarie – 30 noiembrie 2015, în termeni nominali, a înregistrat o creştere cu 7,3% datorită creşterii comerţului cu ridicata al altor maşini, echipamente şi furnituri (+20,8%), comerţului cu ridicata al produselor agricole brute şi al animalelor vii (+17,2%), comerţului cu ridicata nespecializat (+11,7%), comerţului cu ridicata al produselor alimentare, al băuturilor şi al tutunului (+10,4%), comerţului cu ridicata al bunurilor de consum, altele decât cele alimentare (+8,6%) şi comerţului cu ridicata al echipamentului informatic şi de telecomunicaţii (+7,7%).

Scăderi au înregistrat activităţile de intermediere în comerţul cu ridicata (-5,1%) şi comerţul cu ridicata specializat al altor produse (-0,3%).

Potrivit datelor INS, cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, în luna noiembrie 2016, comparativ cu luna precedentă, în termeni nominali, a crescut pe ansamblu cu 0,3%, ca urmare a creşterii comerţului cu ridicata al echipamentului informatic şi de telecomunicaţii (+14,4%), activităţilor de intermediere în comerţul cu ridicata (+5,7%), comerţului cu ridicata al bunurilor de consum, altele decât cele alimentare (+5,5%), comerţului cu ridicata al produselor alimentare, al băuturilor şi al tutunului (+4,6%), comerţului cu ridicata al altor maşini, echipamente şi furnituri (+3,3%) şi comerţului cu ridicata nespecializat (+0,4%).

Scăderi s-au înregistrat la comerţul cu ridicata al produselor agricole brute şi al animalelor vii (-18,0%) şi la comerţul cu ridicata specializat al altor produse (-4,5%).

Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna noiembrie 2016, comparativ cu luna precedentă, în termeni nominali, a crescut pe ansamblu cu 1,6%, ca urmare a creşterii comerţului cu ridicata specializat al altor produse (+4,5%), comerţului cu ridicata al produselor alimentare, al băuturilor şi al tutunului (+4,1%), comerţului cu ridicata al bunurilor de consum, altele decât cele alimentare (+2,8%), comerţului cu ridicata al produselor agricole brute şi al animalelor vii (+2,8%), activităţilor de intermediere în comerţul cu ridicata (+1,4%) şi comerţului cu ridicata al echipamentului informatic şi de telecomunicaţii (+0,9%).

Scăderi au înregistrat comerţul cu ridicata nespecializat (-2,0%) şi comerţul cu ridicata al altor maşini, echipamente şi furnituri (-0,3%).

De asemenea, cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie brută, în luna noiembrie 2016, comparativ cu luna noiembrie 2015, în termeni nominali, a înregistrat o creştere cu 10,7% ca urmare a creşterii comerţului cu ridicata al produselor agricole brute şi al animalelor vii (+43,0%), comerţului cu ridicata al altor maşini, echipamente şi furnituri (+21,4%), comerţului cu ridicata al produselor alimentare, al băuturilor şi al tutunului (+11,4%), comerţului cu ridicata specializat al altor produse (+10,0%), comerţului cu ridicata al bunurilor de consum, altele decât cele alimentare (+8,2%) şi comerţului cu ridicata nespecializat (+5,2%).

Scăderi au înregistrat activităţile de intermediere în comerţul cu ridicata (-4,4%) şi comerţul cu ridicata al echipamentului informatic şi de telecomunicaţii (-3,6%).

Cifra de afaceri din comerţul cu ridicata (cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete), serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, în luna noiembrie 2016, comparativ cu luna noiembrie 2015, în termeni nominali, a crescut cu 7,5%, ca urmare a creşterii comerţului cu ridicata al produselor agricole brute şi al animalelor vii (+38,6%), comerţului cu ridicata al altor maşini, echipamente şi furnituri (+27,3%), comerţului cu ridicata al produselor alimentare, al băuturilor şi al tutunului (+9,6%), comerţului cu ridicata al bunurilor de consum, altele decât cele alimentare (+7,8%), comerţului cu ridicata specializat al altor produse (+6,9%), comerţului cu ridicata nespecializat (+3,1%) şi comerţului cu ridicata al echipamentului informatic şi de telecomunicaţii (+1,7%).

Scăderi au înregistrat activităţile de intermediere în comerţul cu ridicata (-8,9%).

Te-ar mai putea interesa și
Rețeaua de căi ferate de mare viteză a Chinei a depășit 50.000 km
Rețeaua de căi ferate de mare viteză a Chinei a depășit 50.000 km
Vasta reţea feroviară de mare viteză din China a depăşit 50.000 de kilometri de cale ferată operaţională odată cu deschiderea unei noi linii vineri, potrivit postului de televiziune de stat......
Rusia a crescut livrările de gaze către China prin gazoductul Power of Siberia
Rusia a crescut livrările de gaze către China prin gazoductul Power of Siberia
Grupul rus Gazprom a furnizat Chinei 38,8 miliarde de metri cubi de gaze naturale în 2025 prin gazoductul Power of Siberia, ...
SUA au atacat militanţi ai grupării Stat Islamic în nord-vestul Nigeriei
SUA au atacat militanţi ai grupării Stat Islamic în nord-vestul Nigeriei
Statele Unite au efectuat un atac împotriva militanţilor grupării Stat Islamic în nord-vestul Nigeriei, la cererea guvernului ...
Harta salariilor din IT-ul românesc: cu cât au crescut și cine câștigă cel mai bine în funcție de domeniu
Harta salariilor din IT-ul românesc: cu cât au crescut și cine câștigă cel mai bine în funcție de domeniu
Salariile din sectorul IT din România au continuat să crească în 2024, însă ritmul și nivelul diferă semnificativ ...