Cioloş: Creşterile din legea salarizării bugetare sunt în primul rând la salariile mai mici

Creşterile prevăzute în proiectul Legii salarizării unitare sunt în primul rând la salariile mai mici, în timp ce salariul premierului va scădea, a anunţat prim-ministrul Dacian Cioloş într-un interviu acordat Digi24, citat de Agerpres. Acesta a precizat că în draftul de buget pe 2017 se merge pe o creștere economică realistă de peste 4% și un deficit bugetar de sub 3%.
Economica.net - D, 04 dec. 2016, 12:01
Cioloş: Creşterile din legea salarizării bugetare sunt în primul rând la salariile mai mici

„Ne-am planificat o creştere începând de anul viitor până în 2021. În primii ani vor creşte mai mult salariile mici şi la urmă vor creşte puţin salariile mari, tocmai pentru a reechilibra şi a aduce echitate (…). Am văzut deja că, după ce s-a publicat proiectul de lege, se publică cât va câştiga preşedintele, premierul, miniştrii, secretari de stat, şamd. Nu cresc salariile, ba chiar la prim ministru va scădea salariul faţă de cât e acum, tocmai pentru a le aduce în grilă. Creşterile sunt în primul rând la salariile mai mici”, a declarat premierul Cioloş, duminică, la Digi 24.

Întrebat ce impact bugetar va avea aplicarea acestei legi în 2017, Cioloş a răspuns: „Pe de o parte, avem ceea ce am decis prin ordonanţa de urgenţă 20, care înseamnă un impact de circa 2,6 miliarde de lei, (…) deci creşterile pentru medici sau pentru sistemul de sănătate, pentru profesori şi câteva reechilibrări în administraţie, la care de anul viitor (…) mai e vorba de încă un miliard şi ceva care s-ar adăuga la cei 2,1 miliarde. Important nu e atât cu cât creşti anul viitor, ci important e faptul că la sfârşit, în 2021, ajungem să aşezăm grilele”.

Totodată, premierul a declarat că în realizarea proiectului de buget pentru anul viitor se merge pe „o creştere economică realistă” de peste 4% şi un deficit bugetar de sub 3%, precizând, totodată, că sunt luate în calcul şi cheltuielile fixe impuse de legile în vigoare.

Te-ar mai putea interesa și
XXXLutz, al doilea retailer de mobilă din lume, pregăteşte deschiderea magazinului Momax din Braşov şi face angajări
XXXLutz, al doilea retailer de mobilă din lume, pregăteşte deschiderea magazinului Momax din Braşov şi face angajări
Grupul austriac XXXLutz va deschide în curând al optulea magazin din ţara noastră, la Braşov, unde îşi definitivează echipa de angajaţi, potrivit anunţului de angajare consultat de......
Petrolul s-a ieftinit vineri pe piețele internaționale cu 2 dolari, după ce statele UE au convenit să scoată motorină din rezervele de urgență
Petrolul s-a ieftinit vineri pe piețele internaționale cu 2 dolari, după ce statele UE au convenit să scoată motorină ...
Preţurile petrolului au scăzut vineri cu aproximativ 2 dolari pe baril, după ce statele europene au acceptat solicitarea ...
BMW vine cu plan profund de restructurare. Compania germană plănuiește să reducă nivelurile de management, să dea un rol mai important inteligenței artificiale și să lanseze modele noi
BMW vine cu plan profund de restructurare. Compania germană plănuiește să reducă nivelurile de management, să dea un ...
BMW a prezentat un amplu plan de restructurare bazat pe reducerea nivelurilor de management, utilizarea inteligenţei artificiale ...
Ilie Bolojan: Rezultatele consistente, respectarea angajamentelor şi menţinerea fermă a direcţiei au făcut posibilă menţinerea ratingului de ţară al României
Ilie Bolojan: Rezultatele consistente, respectarea angajamentelor şi menţinerea fermă a direcţiei au făcut posibilă ...
Premierul interimar Ilie Bolojan susţine că, în pofida crizei politice "iresponsabil declanşate de PSD", rezultatele ...