Cioloş: La preluarea guvernării, am găsit aproape blocate şantierele de infrastructură

Actualul guvern a preluat anul trecut aproape toate şantierele de infrastructură cu lucrările blocate, din motive mai ales administrative, a declarat luni premierul Dacian Cioloş, în plenul Camerelor reunite ale Parlamentului, potrivit Agerpres.
Economica.net - lun, 19 sept. 2016, 14:52
Cioloş: La preluarea guvernării, am găsit aproape blocate şantierele de infrastructură

‘În noiembrie anul trecut, la preluarea guvernării, am găsit aproape blocate şantierele de infrastructură din diferite motive, mai ales administrative. Mă refer în primul rând la proiectele de autostrăzi. Am reuşit să deblocăm toate aceste proiecte şi prin decizii de simplificare legislativ-administrativă, dar şi prin accelerarea unor acorduri de mediu, unor decizii, exproprieri, avize, în aşa fel încât în momentul de faţă se lucrează practic pe toate marile proiecte, pe toate şantierele. Sigur, n-o să inaugurăm foarte mulţi kilometri de autostradă în acest an, pentru că nici nu aveam de unde, atât timp cât proiectele au fost blocate la sfârşitul anului trecut, dar cel puţin vom pleca cu satisfacţia că se lucrează pe toate şantierele şi că lăsăm în urma noastră un sistem administrativ care e mai clar şi mai simplu din acest punct de vedere’, a subliniat şeful Guvernului.

El a explicat că pe autostrada Sebeş – Turda se lucrează acum pe 66 din cei 70 de kilometri.

‘Pe autostrada Orăştie – Sibiu – ştiţi că a fost acea surpare pe o suprafaţă a autostrăzii, pe care, în cele din urmă, pentru a evita întârzierile, CNADNR a decis să o realizeze în regie proprie. Şi sper să fie primul exemplu în care CNADNR demonstrează că poate să-şi asume responsabilitatea pentru executarea unor lucrări în regie proprie şi lucrări de calitate. Obiectivul este să redeschidem circulaţia pe acest tronson până la sfârşitul acestei luni. Pe autostrada Lugoj – Deva se lucrează intens. Am găsit şi aici, printre altele, o problemă cu un acord de mediu lipsă, care a blocat anumite părţi din această autostradă. Tot în toamna aceasta vom scoate la licitaţie şi cele două tuneluri, care până acum au fost blocate, şi fără de care nu se poate finaliza autostrada şi nu se pot face legăturile între diferitele tronsoane’, a detaliat premierul.

La autostrada Piteşti – Sibiu, a adăugat Cioloş, s-a găsit caietul de sarcini pentru studiul de fezabilitate ‘foarte slab pregătit’, fiind necesară renegocierea acestuia. ‘În momentul de faţă se lucrează serios la acest studiu de fezabilitate şi va fi, cel mai probabil, cel mai complex şi mai serios studiu geotehnic al unei autostrăzi care s-a realizat vreodată în România. (…) Pentru autostrada Piteşti – Craiova ne vom concentra atenţia pe segmentul de 30 de kilometri reprezentat de centurile ocolitoare la Craiova şi la Balş, pentru care în această toamnă vom lansa licitaţia pentru studiul de fezabilitate şi proiectul tehnic’, a spus el.

Premierul a amintit şi de reforma pe care Executivul o are în vedere la CNADNR. ‘Vrem să venim cu o structură administrativă mai profesionistă, care să se concentreze, pe de o parte, pe investiţiile în infrastructura mare de transport rutier şi o altă companie care să se concentreze pe partea de administrare a infrastructurii, un proiect pe care îl vom lansa în acest an şi care, sigur, va trebui continuat de guvernele care vin’, a completat Dacian Cioloş.

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul de la Londra spune că susține pe deplin libertatea de exprimare, după ce doi cetățeni britanici au fost sancționați de SUA pentru cenzură
Guvernul de la Londra spune că susține pe deplin libertatea de exprimare, după ce doi cetățeni britanici au fost sancționați ...
Londra s-a declarat miercuri ''deplin angajată în apărarea dreptului la libertatea de exprimare'', după anunţul administraţiei americane privind sancţionarea a cinci personalităţi europene......
Iranul a mai sechestrat un petrolier, suspectat că transporta combustibil de contrabandă
Iranul a mai sechestrat un petrolier, suspectat că transporta combustibil de contrabandă
Corpul Gardienilor Revoluţiei Islamice (IRGC) din Iran, armata ideologică a ţării, a sechestrat miercuri o navă suspectată ...
Trump critică vehement emisiuniele umoristice de la televiziunile americane, în care este ironizat deseori, și amenință cu ridicarea licențelor. Ținta principală este comediantul Stephen Colbert
Trump critică vehement emisiuniele umoristice de la televiziunile americane, în care este ironizat deseori, și amenință ...
Donald Trump a criticat din nou dur aşa-numitele "late shows", emisiuni umoristice televizate a căror ţintă predilectă ...
Un lanț de magazine cunoscut din România se închide acum și vine cu reduceri mari ca să scape de marfă – Business Magazin
Un lanț de magazine cunoscut din România se închide acum și vine cu reduceri mari ca să scape de marfă – Business ...
Lanțul de magazine cu articole pentru casă English Home ar urma să îşi închidă toate magazinele din România, potrivit ...