CNAS a modificat calendarul de plăţi pentru anul 2013

Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a modificat calendarul de plăţi în cazul furnizorilor de medicamente şi materiale sanitare, începând cu luna iulie, pentru respectarea prevederilor directivei pentru combaterea plăţilor întârziate.
Economica.net - J, 29 aug. 2013, 15:22
CNAS a modificat calendarul de plăţi pentru anul 2013

Potrivit unui comunicat al CNAS, în luna iulie s-au efectuat plăţi pentru medicamente şi materiale sanitare pe programe de sănătate aferente lunii ianuarie şi aprilie, în luna august s-au făcut plăţi pentru medicamente cu şi fără contribuţie personală pentru luna octombrie 2012 (medicamente eliberate conform vechilor reglementări şi calendar de plăţi) şi pentru luna aprilie (medicamente eliberate conform actualului contract-cadru), iar pentru medicamente şi materiale sanitare pe programe de sănătate s-au efectuat plăţi aferente consumului din luna februarie (conform vechilor reglementări şi calendar de plăţi) şi plăţile aferente lunii mai (conform noului contract – cadru).

CNAS precizează că în luna septembrie se vor efectua plăţi pentru medicamente cu şi fără contribuţie personală, luna noiembrie 2012 şi luna mai 2013, pentru medicamente şi materiale sanitare pe programe de sănătate, luna martie şi iunie din 2013.

În luna octombrie, se vor face plăţi pentru medicamente cu şi fără contribuţie personală, luna decembrie 2012 şi luna iunie 2013, pentru medicamente şi materiale sanitare pe programe de sănătate, pentru luna iulie 2013.

CNAS arată că în luna noiembrie vor fi plăţi pentru medicamente cu şi fără contribuţie personală, luna ianuarie 2013 şi luna iulie 2013, pentru medicamente şi materiale sanitare pe programe de sănătate, pentru luna august 2013.

„În luna decembrie, se vor efectua următoarele plăţi: pentru medicamente cu şi fără contribuţie personală, luna februarie 2013 şi luna august 2013, pentru medicamente şi materiale sanitare pe programe de sănătate, pentru luna septembrie 2013. Acest efort financiar are, de asemenea, rolul de a respecta angajamentele de plată asumate de Guvernul României cu partenerii internaţionali”, subliniază reprezentanţii CNAS.

Te-ar mai putea interesa și
Argentina revine după șapte ani pe piețele financiare internaționale, cu o emisiune de obligațiuni denominată în dolari
Argentina revine după șapte ani pe piețele financiare internaționale, cu o emisiune de obligațiuni denominată în dolari
Preşedintele Javier Milei a anunţat vineri revenirea Argentinei pe pieţele financiare internaţionale, după o absenţă de peste şapte ani, odată cu lansarea unei emisiuni de obligaţiuni......
SUA reduc valabilitatea permiselor de muncă pentru sute de mii de imigranți de la cinci ani la 18 luni
SUA reduc valabilitatea permiselor de muncă pentru sute de mii de imigranți de la cinci ani la 18 luni
Guvernul preşedintelui american Donald Trump a redus de la cinci ani la 18 luni valabilitatea permiselor de muncă pentru ...
IMM România: Doar 30% dintre agricultori au reușit în 2025 să obțină finanțare europeană sau națională
IMM România: Doar 30% dintre agricultori au reușit în 2025 să obțină finanțare europeană sau națională
Doar 30% dintre agricultori au reuşˆit anul acesta să obţină finanţare europeană sau naţională, în timp ce 70% ...
Piața globală a investițiilor va crește cu 50% până în 2030, ajungând la 200 de trilioane dolari – raport PwC
Piața globală a investițiilor va crește cu 50% până în 2030, ajungând la 200 de trilioane dolari – raport PwC
Industria globală de administrare a activelor și a averilor intră într-o nouă fază de creștere: activele administrate ...